RO115124B1

RO115124B1 - Complex analog de insulina, protamina, zinc, procedeu de preparare si compozitie farmaceutica parenterala cu acesta

Info

Publication number: RO115124B1
Application number: RO95-01141A
Authority: RO
Inventors: Michael De Felipe Rosario
Original assignee: Lilly Co Eli
Priority date: 1994-06-16
Filing date: 1995-06-14
Publication date: 1999-11-30
Also published as: ITMI951277A1; PL183284B1; NL1000565C2; HUT71908A; HU9501717D0; DK176213B1; CN1116629A; MY116831A; JPH083064A; GB9512105D0; FR2721215B1; DK67695A; LU88627A1; US5747642A; US5461031A; NL1004643C2; FI952932A; GB2290294B; CZ154395A3; ATA101795A

Description

Prezenta invenție se referă la un complex de analog de insulină, protamină, zinc, procedeul de preparare a complexului și compoziții farmaceutice parenterale ce cuprind complexul de analog de insulină, protamină, zinc. Complexul de analog de insulină, protamină, zinc sub forma compozițiilor farmaceutice parenterale este utilizat în medicină în tratamentul pacienților cu boli diabetice.

Este cunoscut un analog de insulină destinat tratării diabetului din EP 0214826, iar în WO 95/00550 este prezentat un analog de insulină și anume analogul de insulină umană Asp^Bae sub formă de cristale care mai conțin zinc și protamină.

Este, de asemenea, cunoscut un procedeu de preparare a insulinelor cu acțiune prelungită din RO 94151 în care se obține insulină complexată în proporție de 98%.

□e la introducerea insulinei, din 1920, s-au făcut în mod continuu pași mari, pentru a îmbunătăți tratamentul bolii diabetice. Progrese majore s-au făcut în puritatea insulinei și din punctul de vedere al valabilității ei, prin dezvoltarea tehnologiei de recombinare ADN. Variate reformulări cu diferiți timpi de acțiune au fost, de asemenea, dezvoltate. în mod curent, în general, sunt șapte formulări comerciale convenabile ale insulinei: insulina Regular, insulina semilentă, globin-insulina, izofan-insulina, suspensie de zinc-insulina, protamina zinc insulina și insulina ultralentă.

In ciuda domeniului de formulări convenabile, terapia de injectare subcutanată încă nu a decăzut și ea asigură pacientului, pentru o scurtă perioadă, o reglare comodă, convenabilă și normalizarea controlului glicemic. Frecventele devieri peste nivelurile normale ale glicemiei, hiper- sau hipoglicemie, pe durata vieții unui pacient, conduc la complicații pe termen lung, cuprinzând retinopatia, neuropatia, nefropatia și micro- și macroangiopatia.

Pentru a scăpa sau a evita nivelurile extreme de glicemie, diabeticii practică deseori terapia multiplei injectări, prin care insulina este administrată cu fiecare masă de prânz. Câteodată, această terapie nu este bine optimizată. Insulina convenabilă sau adecvată din punct de vedere comercial, cu acțiunea cea mai rapidă, produce creșterea pick-urilor prea târziu după injectare și, de asemenea, durează mult până la controlul optim al nivelului glucozei. Prin urmare, s-a dedicat un efort considerabil pentru a se crea formula de insulină și formulări analoage insulinei, care să mărească cinetica procesului de absorbție subcutanată.

Din cauză că toate formulările farmaceutice comerciale ale insulinei conțin insulina în stare asociată cu ea însăși și, predominant, sub formă de hexamer, este de crezut că faza de procent-limită pentru absorbția insulinei din injectarea subcutanată, din depozitul subcutanat, în circuitul sanguin sau fluxul sanguin, cuprinde disocierea hexamerului insulinei agregată cu ea însăși. Recent, analogii monomerici ai insulinei au fost dezvoltați, astfel încât ei sunt mai puțin înclinați de a se asocia, pentru a forma compuși cu greutate moleculară mare, mai înaltă, decât insulina umană. Această lipsă de a se asocia cu ea însăși este dată de modificările din secvența de aminoacizi a insulinei umane, care micșorează, descrește asocierea, prin ruperea formațiunii dimetrice principale (Brems st al., Protein Engineering, 5: 6, 527-533 (1992) și Brange et al., Nature, 333: 679-682 (1988). Prin urmare, analogii monomerici ai insulinei posedă o intrare în acțiune mult mai rapidă, comparativ, în timp ce activi

RO 115124 Bl tatea biologică se păstrează ca la insulina umană nativă. Acești analogi ai 50 insulinei prezintă o absorbție rapidă, astfel încât plasează momentul injectării și vârful acțiunii insulinei mai aproape de creșterea postprandială a glucozei ca răspuns la o masă.

Proprietățile fizice și caracteristicile analogilor monomerici nu sunt similare cu ale insulinei. De exemplu Brems et al. descoperă ca o varietate de 55 analogi monomerici au o mică, sau deloc, asociere Zn-indusă. Oricare asociere care este observată este aceea a unei mulțimi de forme cu greutate moleculară mai înaltă. Acestea diferă dramatic de insulină, care este aproape exclusiv întro conformație ordonată, hexamerică în prezența zincului (Brange et al., Diabetes Care 13: 923-954 (1990). Lipsa de asociere se atribuie a determina 60 caracteristicile de acționare rapidă a analogilor. Deoarece analogii au o mai mică tendință de asociere, este de aceea cu totul surprinzător faptul că analogul monomeric al insulinei poate fi formulat astfel încât să poată prezenta o durată de acțiune intermediară.

In WO 95/00550 se prezintă cristale de insulina umană Asp⁸²⁸ și pro- 65 tamina care conține protamina într-un procent de 10 ... 15% (g/g).

Prezenta invenție se referă la un complex analog de insulină, protamină, zinc, la un procedeu de preparare a complexului, și o compoziție farmaceutică parenterală ce cuprinde complexul.

Complexul de analog deinsulină, protamină, zinc, conform invenției, 70 înlătură dezavantajele de mai sus, prin aceea că el conține un analog de insulină, care este insulina umană în care Pro în poziția B28 este substituită cu Asp, Lys, Leu, Val ori Ala și Lysîn poziția B29 este Lys sau Pro, des(B28-B30) insulina umană sau des(B27) insulina umană, 0,2 ... 1,5 mg protamina pe 100 UI de analog monomeric de insulina, 0,35 ... 0,9% zinc în greutate și un derivat 75 fenolic, cu condiția ca atunci când analogul de insulină este Asp⁸²⁸, concentrația protaminei este mai mică de 10% în greutate.

Procedeul de preparare a complexului analog de insulină, protamină, zinc, conform invenției, înlătură dezavantajele de mai sus, prin aceea că el cuprinde combinarea la o temperatură de 8 ... 22°C a unei soluții apoase ce 80 cuprinde un analog monomeric al insulinei umane, care este insulina umană. în care Pro în poziția B28 este substituită cu Asp, Lys, Leu, Val ori Ala și Lys în poziția B29 este Lys sau Pro, des(B28-B30) insulina umană sau des(B27) insulina umană, 0,35 ... 0,9% zinc în greutate și un derivat fenolic la un pH 7,1 ... 7,6 și o soluție de protamina cuprinzând protamina la un pH de 7,1 ... 85

7,6, astfel încât concentrația finală a protaminei să fie 0,27... 0,32 mg protamina per 100 UI de analog al insulinei.

Compoziția farmaceutică parenterală ce cuprinde complexul analog de insulină, protamină, zinc și de analog al insulinei solubil, unde analogul insulinei și complexul analog al insulinei, protamină și zinc sunt aceia definiți mai sus și 90 raportul în greutate al celor doi componenți este de la 99:1 ... 1:99.

Din aplicarea invenției se obține următorul avantaj:

- complexul de analog de insulină, protamină, zinc posedă o intrare rapidă în acțiune mult mai rapidă, în timp ce activitatea biologică se păstrează ca la insulina nativă. 95

Prezenta invenție prezintă un analog monomeric al insulinei astfel formulat încât randamentul după utilizare prezintă o durată intermediară de acțiune. Mai departe, invenția prezintă un nou cristal de protamină numit NPD

RO 115124 Bl analog de insulina. Prezenta invenție mai prezintă, de asemenea, un amestec de NPD-analog al insulinei și analog monomeric al insulinei, solubil. Acest amestec prezintă un debut rapid al acțiunii și o durată intermediară de acțiune. In consecință, amestecul posedă avantaje superioare atât insulinei, cât și analogului monomeric. Prezenta invenție prezintă, mai departe, un procedeu de preparare a cristalelor uniforme ale NPD-analog al insulinei.

Această invenție prezintă o formulare de analog al insulinei-protamina, care cuprinde:un analog monomeric al insulinei, protamina, zinc și un derivat fenolic. Mai departe, invenția prezintă un complex cristalin de protamina analog al insulinei. Acest complex a fost definit ca NPD - analog al insulinei. Lys^B28Pro⁸²⁹ - insulina umană - NPD cuprinde: o insulină umană - Lys^B2EPro ⁸²⁹de la 0,27... 0,32 mg protamina/100 U de analog al insulinei, 0,35 ... 0,9% zinc în greutate și un derivat fenolic.

Această invenție mai prezintă în mod adițional un procedeu pentru prepararea Lys^B28Pro^BS9 - insulina umană - NPD, care cuprinde:

- combinarea unei soluții apoase de insulină umană - Lys^B28Pro^8a9 într-o poziție sau într-o structură de hexamer asociat și o soluție de protamină, la o temperatură de la 8°C ... 22°C;

- sus-numita soluție apoasă cuprinde de la 0,35 ... 0,9% zinc în greutate, insulina umană - Lys^B2B Pro⁸²⁹ și un derivat fenolic, la un pH de la 7,1 ... 7,6;

- mai sus numita soluție de protamină cuprinde protamina la un pH de la 7,1 ... 7,6, astfel încât concentrația finală a protaminei este de la 0,27... 0,32 mg protamina/100 U de analog al insulinei.

Invenția mai prezintă, de asemenea, formulări care sunt atât cu o activitate rapidă, cât și cu o activitate intermediară. Formulările sunt amestecuri ale analogului monomeric al insulinei și cu NDP - analog al insulinei cristalin, în care procentul în greutate al celor doi componenți este de 1-99 ... 99-1.

Așa cum s-a specificat mai sus, invenția prezintă variate formulări ale analogului monomeric al insulinei. Termenul de “analog monomeric al insulinei sau de “analog al insulinei”, așa cum este utilizat aici, este un analog al insulinei cu o acțiune mai rapidă și care este mai puțin dispus la dimerizare sau la asociere cu el însuși. Analogul monomeric al insulinei este o insulină umană, în care Pro din poziția B28 este substituită cu Asp, Lys, Leu, Val sau Ala și Lys din poziția B29 este lisina sau prolina; des(B28-B30); sau des(B27). Analogii monomerici ai insulinei sunt descriși în Chance et al., în EP 383472 și Brange et al., EP 214826 și sunt încorporate sau cuprinse aici prin referiri.

Un specialist din acest domeniu va recunoaște că și alte modificări la analogul monomeric al insulinei sunt posibile. Aceste modificări sunt larg acceptate în practică și cuprind înlocuirea restului de histidină din poziția B10 cu acid aspartic, înlocuirea restului de fenilalanina din poziția B1 cu acid aspartic, înlocuirea restului de treonina din poziția B30 cu alanina, înlocuirea restului de serină din poziția B9 cu acid aspartic, suprimarea sau ștergerea acizilor aminici din poziția B1, singuri sau în combinație cu o suprimare din poziția B22, și suprimarea treoninei de la poziția B30.

Toate abrevierile acizilor aminici utilizate în această descriere sunt cele acceptate decătre Oficiul de Patente al Statelor Unite și sunt prezentate în 37 C.F.R 1 822 (b](2). Analogii monomerici ai insulinei preferați în mod special sunt

RO 115124 Bl

Lys^B28Pro⁸²⁹ - insulina umană (B28 este Lys, B29 este Pro) și Asp⁸²⁸ - insulina umană [B28 este Asp).

Termenul de “NPD - analog monomeric al insulinei” sau de “NPD - analog al insulinei” este o suspensie de analog al insulinei și protamina cristalin într-o formulare. NPD este o formulare de protamina neutră în conformitate cu DeFelippis. Compoziția este preparată în acord cu, sau în conformitate cu procedeul revendicat, descris aici. Un termen relativ “cristale de NPD - analog al insulinei”, “NPD - analog al insulinei cristalin” sau “Lys^B28Pro^B29 - insulina umană- protamina sub formă de cristale” se referă la cristalele de protamina analog al insulinei în formularea NPD.

Termenul de “tratament” ce este utilizat aici descrie modul de dirijare și de îngrijire a unui pacient cu scopul de a combate boala, condițiile sau tulburările și include administrarea unui compus din prezenta invenție, pentru a preveni atacul simptomelor sau a complicațiilor, pentru îndepărtarea simptomelor sau a complicațiilor sau pentru eliminarea bolii, a condițiilor sau a tulburărilor.

Termenul de “agent de izotonicitate” se referă la un agent care este tolerat din punct de vedere fiziologic și încarcă o tonicitate convenabilă în formulare pentru a preveni sau pentru a împiedica fluxul net al apei prin membrana celulară, Compuși, cum este glicerina, sunt în mod uzual folosiți pentru diferite scopuri și la concentrații cunoscute. Concentrația agentului de izotonicitate este cuprinsă într-un domeniu cunoscut al practicii, pentru formulările insulinei.

Termenul de “derivat fenolic” este pentru m-crezol, fenol sau, de preferință, un amestec de m-crezol și fenol.

Termenul de “suportul bazei libere” indică cantitatea de protamină din formulare. Suportul bazei libere rectifică sau neutralizează conținutul în apă și sare al sărurilor de protamină, care sunt convenabile sau adecvate din punct de vedere comercial și sunt utilizate în mod curent în formulările parenterale. Protamina preferată este sulfatul de protamină, care este aproximativ 80% protamină.

Termenul de “Ul”sau “U este acela de unitate internațională.

Termenul de “coeficient izophane sau de proporție izophane” este cantitatea de echilibru al necesarului de protamină din complex cu analogul, prezentat de Krayenbuhl și Rosenber, STENO MEMORIAL HOSPITAL REPORT (COPENHAGEN), 1:60 (1946). Coeficientul izophane este determinat prin titrare, într-o manieră bine cunoscută în practică și descrisă în Krayenbuhl et. al. Prezenta invenție prezintă formularea unui analog de insulină, protamină și zinc care cuprinde: un analog de insulină, protamină, zinc și un derivat fenolic. Concentrația în protamina este, de preferință, de la 0,2 ... 1,5 mg de protamină la 100 U de analog de insulină pe un suport liber al bazei. Cea mai preferată este proporția de protamină cuprinsă într-un domeniu de 0,27 mg/100 U ... 0,35 mg/100 U. Concentrația în zinc este de 0,35 ... 0,9% din greutatea de bază. De preferință, concentrația zincului este de circa 0,7%.

Derivatul fenolic este m-crezol, fenol sau un amestec de m-crezol și fenol. De preferință, derivatul fenolic este m-crezol și fenol. Concentrația derivatului fenolic este cunoscută în practică. Concentrațiile trebuie să fie suficiente pentru a putea menține eficacitatea substanței conservante, de exemplu, oprirea creșterii sau a dezvoltării microbilor sau a activității microbiene. In general,

150

155

160

165

170

175

180

185

190

195

RO 115124 Bl concentrația în derivat fenolic este, de exemplu, cuprinsă într-un domeniu de 1,0 mg/ml ... 6,0 mg/ml; de preferință mai mare decât 2,5 mg/ml. Concentrația cea mai preferată este de circa 3 mg/ml. Prezența derivatului fenolic este importantă deoarece el acționează asupra complexului format din analog, protamină și zinc, fiind adăugat pentru a servi drept substanță conservantă. Câteodată, este de crezut că doar o moleculă de fenol pe o moleculă de analog de insulină este necesar în structura cristalină.

De preferință, agentul de izotonicitate este adăugat la formulare. Agentul de izotonicitate preferat este glicerina. Concentrația agentului de izotonicitate, de exemplu, este de 14 mg/ml ... 18 mg/ml, de preferință, de 16 mg/ml.

pH-ul formulării poate fi realizat cu o soluție tampon tolerată din punct de vedere fiziologic, de preferință, o soluție tampon a unui fosfat, cum ar fi, de exemplu, fosfatul de sodiu. Alte soluții tampon tolerate dinpunct de vedere fiziologic cuprind TRIS, acetat de sodiu sau citrat de sodiu. Selectarea și concentrația soluției tampon este cunoscută în practică. In general, concentrația este, de exemplu, de 1,5 mg/ml ... 5,0 mg/ml; de preferință este de 3,8 mg/ml.

Prezenta invenție prezintă mai departe condițiile specifice în care protamina - analogul insulinei există sub forma unui cirstal stabil. Formulările acestor cristale sunt definite ca NPD - analog al insulinei. NPD - analog al insulinei este formularea unei suspensii a cristalelor de NPD - analog al insulinei și oferă, după utilizare, o durată intermediară a acțiunii. Profilul activității NPD analog al insulinei este cu totul surprinzător în privința absenței asocierii cu el însuși a analogului monomeric.

Abilitatea sau capacitatea de a obține o formulare cu acțiune intermediară, cu un analog monomeric, este demonstrată în fig. 1 care prezintă un profil al acțiunii lui sunt Lys^B28 Pro⁸²⁹ - hi-NPD și al NPH-insulina umană. Profilul lui NPD este asemănător sau similar cu cel al insulinei-NPH. Durata de acțiune a formulării NPD și a formulării insulinei-NPD este aproximativ egală. Câteodată, mai semnificativ este faptul că, prezenta formulare se ridică mai rapid și rămâne stabilă, pentru o lungă perioadă de timp, decât insulina-NPH. Această diferențiere este cât se poate de neașteptată din punctul de vedere al profilului de acținare rapidă a analogului monomeric.

O formulare preferată, în mod special, pentru analogul de insulinăprotamină, Lys^B28Pro^B29 insulina umană-NPD, cuprinde: Lys^B2Ț³ro ^B29-insulina umană, de 0,27 ... 0,32 mg protamină/100 UI de analog de insulină, de 0,35 ... 0,9% zinc, în greutate, și un derivat fenolic. Concentrația protaminei este de preferință 0,3 mg/100 U pe suportul bazei libere.

Invenția prezintă, de asemenea, procedeul de preparare a cristalelor de Lys^B28Pro^B29 - insulina umană-protamină, care cuprinde:

- combinarea unei soluții apoase de Lys^Ba8Pro^B29 - insulina umană, cu structura de hexamer asociat și o soluție a protaminei, la o temperatură de 8°C ... 22°C;

- soluția apoasă de mai sus cuprinde de 0,35 ... 0,9% zinc în greutate, Lys^B28Pro^B29- insulina umană și un derivat fenolic, la un pH de 7,1... 7,6;

-soluția de protamină mai sus numită cuprinde protamina la un pH de 7,1 ... 7,6, astfel încât concentrația finală a protaminei este de 0,27 ... 0,32 mg protamină/100 U de analog de insulină.

La momentul invenției, se cunoaște deja că analogii monomerici ai insulinei au o mai mică tendință de asociere și de a forma hexameri. Condițiile

RO 115124 Bl

250 necesare pentru realizarea asocierii analogilor monomerici ai insulinei cu protamina pentru a forma cristalele au fost anterior necunoscute în practică. Studiile anterioare se refereau la insulină. Lecțiile privind prepararea insulineiNPH (formularea protaminei neutre în conformitate cu Hagedorn] sau formulările insulinei isophane de către Krayenbuhl și Rosenberg, STENO MEMORIAL HOSPITAL REPORT 8C0PENHAGEN), 1:60 (1946) nu sunt relevante din punctul de vedere al proprietăților distincte ale analogilor monomerici ai insulinei. De fapt, procedeul comercial de producere pentru Humulin-N™ (insulinaNPH), un procedeu acid-neutru, nu poate produce analogul insulinei-NPD cristalin.

Cel mai semnificativ, a fost găsită aceea că parametrii din prezentul procedeu, și anume, temperatura de cristalizare și formarea unui complex hexamer al analogului insulinei, zinc și derivatul fenolic, sunt strict limitați pentru formarea de cristale stabile ale Lys^B28Pro^B29-hi-NPD.

Temperatura de cristalizare poate fi de la circa 8°C ... 22°C, de preferință de 13°C ... 17°C. Dacă temperatura este cuprinsă în afara acestui domeniu, rezultă o formulare întinsă pentru analogul insulinei-protamina în stare amoferă.

Este, de asemenea, important ca analogul insulinei să fie transformat într-o structură de hexamer, mai înainte de cristalizare. Rezultatul cristalizării poate fi un produs amorf când procedeul este executat cu o stare monomeric asociată. Cristalele se formează fără agitare în 5 ... 36 h. Cristalele de bună calitate sunt, în general, formate în 24h.

Analogul monomeric solubil al insulinei este complexat la o stare de hexamer asociat prin suspensia analogului monommmeric solid într-un diluant, conținând derivatul fenolic și adăugând zinc, până la o concentrație de 0,35% ... 0,9% din greutatea de bază, principală. Zincul este adăugat, de preferință, sub formai unei sări. Exemplele reprezentative de săruri de zinc cuprind acetatul de zinc, bromură de zinc, clorură de zinc, florura de zinc, iodura de zinc și sulfatul de zinc. Un specialist din domeniu poate recunoaște că sunt multe alte săruri de zinc care pot fi, de asemenea, utilizate în acest procedeu al prezentei invenții. De preferință, se utilizează acetatul de zinc sau clorură de zinc.

Dizolvarea analogului insulinei în diluant poate fi ajutată, prin aceea că este cunoscută, în mod uzual, ca o dizolvare a unui acid. Intr-un dizolvant acid, pH-ul este micșorat la 3,0 ... 3,5, cu un acid tolerat din punct de vedere fiziologic, de preferință acid clorhidric, pentru a crește solubilitatea analogului. Alți acizi tolerați sau acceptați din punct de vedere fiziologic cuprind acidul acetic, acidul citric și acidul fosforic. pH-ul este apoi ajustat cu o bază tolerată sau acceptată din punct de vedere fiziologic, de preferință hidroxidul de sodiu, la 7,1 ... 7,6, pentru cristalizare. Alte baze acceptate din punct de vedere fiziologic cuprind hidroxidul de potasiu și hidroxidul de amoniu.

Cel mai semnificativ este faptul că procedeul de producere a complexului Lys^B28Pro⁸²⁹ -hi-NPD este sensibil la concentrația clorurii de sodiu. Dacă concentrația este în exces, peste 4 mg/ml, cristalele de NPD-analogul insulinei se amestecă cu produsul amorf. Prin urmare, este de preferat ca analogul monomeric să fie dizolvat la un pH neutru, pentru a evita formarea ionilor de sare. Alternativ, analogul poate fi dizolvat într-un diluant la un pH acid, anterior adiției soluției tampon. Aceasta reduce concentrația sărurilor generate, făcută cu ajustarea pH-ului. Câteodată, ordinea în care constituenții sunt adăugați nu

255

260

265

27D

275

280

285

290

RO 115124 Bl este importantă la formarea hexamerului sau la formularea amorfă.

Așa după cum s-a discutat mai înainte, un agent de izotonicitate poate fi adăugat la formulările din prezenta invenție. Adăugarea agentului de izotonicitate poate fi la soluția analogului, la soluția de protamină sau la formularea finală a NPD-analogul insulinei. Câteodată, se preferă ca ambele, soluția de protamina și soluția analogului, să conțină agentul de izotonicitate și soluția tampon, anterior combinării soluției apoase și a protaminei. Din cauza efectelor clorurii de sodiu asupra procedeului de producere a cristalelor de NPD-analog al insulinei, glicerina este agentul de izotonicitate preferat.

Invenția prezintă, de asemenea, formulările analogului insulinei, care cuprind amestecuri dintre NPD-analog al insulinei, sub formă de substanță solidă cristalizată și analog al insulinei, sub forma solubilă. Aceste amestecuri sunt preparate într-un domeniu cuprins între 1:99 ... 99:1, în volum, din NPDanalog de insulină suspendat în analog solubil de insulină. Analogul solubil al insulinei este un analog monomeric de insulină, dizolvat într-un diluant apos cuprinzând: zinc, un derivat fenolic, un agent de izotonicitate și o soluție tampon. Concentrațiile descrise în diluant sunt asemenea sau aceleași cu ceea ce s-a discutat în prealabil aici. De preferință, proporția dintre NPD-analog al insulinei la analogul insulinei solubil este de la 25 :75 ... 75:25; și mai preferat este 50:50. Amestecurile sunt rapid, ușor de preparat, prin amestecarea constituenților individuali.

Formulările amestecurilor din prezenta invenție sunt convenabile în mod special pentru tratamentul bolilor diabetice, deoarece combinațiile prezintă o acțiune cu atac rapid și o durată deacțiune prelungită. Aceste amestecuri permit un “control fin”, prin varierea cantității din fiecare constituent individual, bazată pe necesități, dieta și activitatea fizică a pacientului. Amestrecul de NPDanalog al insulinei suspendat în analogul solubil de insulină are, de asemenea, un avantaj, deoarece ei sunt omogeni, astfel orice echilibru schimbat între cristalele suspendate și analogul solubil al insulinei dă un amestec transparent.

Analogii insulinei din prezenta invenție pot fi preparați prin oricare dintre varietățile de tehnici de sinteză cunoscute pentru peptide, cuprinzând metodele clasice (soluțiile clasice), metodele în faza solidă (metodele semisintetice) și, mai recent, metodele de recombinare ADN. De exemplu, Chance et al., în publicația EPO 383472 și Brange et al., în publicația EP 214826, descriu prepararea variațiilor analogi monomerici. Următoarele exemple prezintă pur și simplu, mai departe, ilustrarea preparării analogilor de insulină și a invenției. Scopul invenției nu este doar acela de a prezenta pur și simplu următoarele exemple.

In continuare se prezintă exemplele de realizare a invenției, în legătură cu fig. 1... 3, care arată:

- fig. 1, reprezentarea grafică a profilului acțiunii lui Lys^B2BPro^B29-hi- NPD și a insulinei umane-NPH. Curba este U/ml versus timp de injectare. In figură se prezintă avantajele prezentei invenții;

- fig.2, prezintă un desen al cristalelor de protamină-insulina umană Asp^B2B, din prezenta invenție. Desenul a fost făcut la o mărime de 1000 ori fază de contrast diferențiată,

- fig.3, prezintă un desen al cristalelor de protamină Lys^B28Pro^B29-hi din prezenta invenție. Desenul a fost mărit de 1000 ori cu faza contrast diferențială.

RO 115124 Bl

Exemplul 1. Prepararea Lys^BS8Pro^B29 - hi - NPD □ soluție de Lys^B28Pro⁸²⁹ - insulina umană (Lys^B2EPro ^B29-hi) la o concentrație de 2OO Ul/ml (U200) este preparată prin dizolvarea cristalelor de Lys^B28Pro^B29-hi conținând zinc într-un conservant/soluție tampon conținând: 1,6 mg/ml m-crezol, 0,73 mg/ml fenol (echivalent la 0,65 mg/ml fenol calculat ca 89%), 16 mg/ml glicerină și 3,78 mg/ml soluție tampon de fosfat de sodiu bibazic. Nivelul zincului endogen din cristale este suplimentat prin adăugarea unui volum adecvat, dintr-o soluție acidă de oxid de zinc (10 mg/ml), pentru a obține o concentrație finală de 0,025 mg/100 U0(0,7%). Dizolvarea Lys^B28Pro^B29-hi este realizată la temperatura mediului ambiant, prin scăderea pH-ului la circa 3 cu pl volume de hidroxid de sodiu 5M.

O soluție de protamină este preparată prin dizolvarea sulfatului solid de protamină în conservant/soluție tampon, pentru a obține o concentrație finală de 0,6 mg/100 UI, calculată pe fondul unei baze libere. pH-ul acestei soluții este ajustat la 7,5 și echilibrat la 15°C.

Ambele soluții sunt diluate la o concentrație finală cu apa pentru a fi injectate și filtrate; 5 ml alicota dintr-o porțiune din Lys^B28Pro^B29-hi sunt puse separat într-un flacon de sticlă vial curat și probele sau eșantioanele sunt incubate într-o baie de apă la 15°C. După un timp adecvat pentru echilibrare (15 min.), este indusă precipitarea, prin adăugarea rapidă a 5 ml de soluție de protamină la probele de Lys^B28Pro^B29-hi . Cristalizarea se produce în circa 24 h la 15°C.

Exemplul 2. Prepararea Lys^B2aPro^B2a - hi - NPD

Procedeul este identic cu cel din exemplul 1, cu excepția faptului că dizolvarea Lys^B28Pro^B29-hi decurge la un pH neutru. Procedeul este dus la bun sfârșit, astfel ca pH-ul final este 7,4.

Exemplul 3. Prepararea l_ys^B2aPro^B29 - hi - NPD

NPD- analog al insulinei se prepară într-o manieră asemănătoare cu aceea din exemplul 1, dar dizolvarea acidă a Lys^B28Pro^B29-hi este dusă la bun sfârșit în prezența tuturor excipienților, cu excepția soluției tampon de fosfat de sodiu bibazic. Fosfatul de sodiu bibazic solid este adăugat după ce soluția de analog al insulinei este adusă la un pH de 7,4. Adăugarea fosfatului de sodiu limpezește soluția.

Exemplul 4.Prepararea formulării amestecului de NPD - analog al insulinei. Amestecuri cu acțiune intermediară și rapidă

Formulările de Lys^B28Pro^B29-hi sunt preparate după cum urmează: Prepararea suspensiei având acțiune intermediară se face prin metodele descrise în exemplul 3 și servește ca secțiune cu acțiune intermediară pentru amestec. O soluție separată de Lys^B28Pro^B29-hi (100 UI) este preparată prin dizolvarea cristalelor de Lys^B28Pro⁸²⁹-hi conținând zinc, la temperatura mediului ambiant, în diluantul descris în exemplul 1. Nivelul zincului endogen al Lys^B28Pro^B29-hi din această soluție este suplimentat prin adăugarea unei soluții acide de oxid de zinc, pentru a potrivi nivelul în secțiunea suspensiei (de exemplu □ ,025 mg/100 UI (0,7%)). Apa pentru injectare este utilizată pentru a dilua soluția la o concentrație finală, după ajustarea pH-ului la 7,4, utilizând o soluție 10% de acid clorhidric și/sau hidroxid de sodiu. Această soluție este secțiunea cu acținare rapidă a amestecului. Amestecul final este preparat prin combinarea volumelor adecvate, ale subsecțiunilor cu acțiune intermediară și cu acțiune rapidă, pentru a obține raportul sau proporția dorită. Un amestec de

345

350

355

360

365

370

375

380

385

390

RO 115124 Bl

50/50 este preparat prin combinarea unei părți din secțiunea cu acțiune intermediară, cu o parte din secțiunea cu acțiune rapidă, în volum.

Exemplul 5. Efectul concentrației ionice la cristalizarea Lys^B28Pro^B2a-hi

Efectul concentrației ionice asupra cristalizării a fost evaluat prin adăugarea NaCI la Lys^B28Pro^B29-hi, într-o secțiune sau porțiune înaintea adăugării protaminei. Clorură de sodiu se adaugă astfel încât concentrația totală era de 20, 30 și 40 mM (1,2, 1,8 și 2,3] mg/ml). Volumul dimensiunii particulelor arată o comportare multiomodală (picurile suplimentare la dimensiunile mici de particule) ca și concentrația clorurii de sodiu, care este mărită. Volumul mediu al dimensiunii particulelor micșorându-se, deoarece concentrația clorurii de sodiu este crescută, se indică o creștere în material amorf. Rezultatele dimensiunii particulei vizavi de concentrația clorurii de sodiu sunt după cum urmează:

(Clorură de sodiu) NaCI	Volumul mediu al dimensiunii particulei (pm)
13 mM	3,9
20 mM	3,5
30 mM	3,3
40 mM	3,2

Analizele microscopice arată aceea că toate mostrele sau probele conțin un amestec de material amorf și de material cristalin. Probele conținând 40 mM de clorură de sodiu au cel mai mult material amorf și foarte puține cristale.

Exemplul 6. Dinamicile comparative ale Lys^B2BPro^BS9-hi - NPD șiș insulinei umane

Acest studiu a fost dus la bun sfârșit pe un câine în stare conștientă. Mai înainte de a începe studiul, au fost luate trei mostre sau probe nazale. □ infuzie de somatostatin (0,3 pg/kg-min.) a fost inițiată. După un interval de 10 min. o injecție subcutanată, fie cu NPD, fie cu NPH, este administrată. Se inițiază o monitorizare frecvență a glucozei din plasmă și este dată o infuzie variabilă de glucoză (20%), astfel încât să se mențină aproape normală glicemia. Mostrele sau probele sunt luate și sunt analizate pentru insulina imunoreactivă (Linco anticorp) și pentru glucoză. Rezultatele sunt prezentate în fig. 1.

Exemplul 7. Prepararea cristalelor de Asp (B28) analog-protamină □ subsecțiune sau o parte din Asp (B28) insulina umană, la o concentrație de 200 Ul/ml (U 200], este preparată prin dizolvarea unei mase liofilizate (95% puritate), într-un sistem de substanță conservantă/soluție tampon conținând: 1,6 mg/ml m-crezol, 0,73 mg/ml fenol, (echivalent cu 0,65 mg/ml fenol calculat la 89%), 16 mg/ml glicerină și 3,78 mg/ml fosfat de sodiu bibazic. Zincul este adăugat la sistem utilizând un volum adecvat, dintr-o soluție acidă de oxid de zinc (10 mg/ml) pentru a obține o concentrație finală de 0,025 mg/100 UI. Dizolvarea Asp (B28) este realizată la temperatura mediului ambiant și la un pH neutru. pH-ul final al secțiunii este 7,4.

Cristalizarea este realizată așa după cum s-a descris în exemplul 2. Concentrațiile finale ale protaminei, de 0,3 mg/100 U, 0,35 mg/100 U și 0,4 mg/100 U sunt investigate. Această concentrație a protaminei corespunde la 2,9%, 9,3% și 10,5%,respectiv la o cântărire/greutatea de bază. Temperaturile de inclubație cuprind 5°C (0,3 mg/100 U), 15°C și 22°C. După 24 h,

RO 115124 Bl la aceste temperaturi, probele sunt analizate din punctul de vedere al formării cristalelor. Rezultatele astfel determinate prin microscopie ilustrează un amestec al câtorva cristale și un produs amorf.

Exemplul 8. Prepararea cristalelor de Asp (B28) analog - protamină

Cristalizarea Asp (B28) - protamina a fost realizată așa după cum descrie exmeplul 7, cu excepția că proteina este mai întâi dizolvată într-o soluție tampon- solvent liber. Adăugarea de zinc acid din stoc este suficientă pentru a acidifia proba la un pH cuprins între 2,0 și 2,5. După ce soluția s-a limpezit, pH-ul este reajustat la aproximativ pH 7, cu volume pl de hidroxid de sodiu 5N. Fosfatul de sodiu dibazic este adăugat utilizând o cantitate de soluție concentrată, la 47,25 mg/ml, pentru a obține concentrația finală de 3,78 mg/ml. Subsecțiunea este ajustată la un pH 7,4 utilizând cantități pl de acid clorhidric.

Cristalizarea este inițiată prin combinarea Asp (B28 cu protamina, așa după cum s-a descris în exeplele anterioare. Concentrațiile finale în protamină, de 0,3 mg/100 U, 0,35 mg/100 U și 0,4 mg/100 U sunt investigate. Temperaturile de incubare cuprind 1 5°C și 22°C, După 24 h la aceste temperaturi, probele sunt analizate din punctul de vedere al formării cristalelor. Rezultatele astfel determinate prin microscopie ilustrează un amestec de cristale și material amorf.

Exemplul 9. Prepararea cristalelor de Leu (B28Pro(B29) analog - protamina

O subsecțiune din Leu(B28)Pro(B29) (93% puritate), la o concentrație de 200 Ul/ml (U200), se prepară după cum s-a descris în exemplul 8, utilizând o dizolvare acidă a masei, urmată de ajustarea pH-ului cu hidroxid de sodiu 5N, la un pH de 7,4. Cristalzarea este aceea descrisă mai sus. Concentrațiile finale în protamină, de 0,3 mg/100 U, 0,35 mg/100 și 0,4 mg/100 U sunt investigate. Temperaturile de incubare cuprind 5°C, 1 5°C și 22°C. După 24 h la aceste temperaturi, toate probele conțin câteva cristale, dar sunt în principal amorfe, așa cum după cum s-a determinat microscopic.

Exemplul 'lO.Des[B27)-hi-protamina sub formă de cristale

O subsecțiune din DesThr(B27) (97,37% puritate), la o concentrație de 200 Ul/ml (U 200) este preparată așa după cum s-a descris în exemplul 8, utilizând o dizolvare acidă a masei, urmată de ajustarea pH-ului cu hidroxid de sodiu 5N, la un pH de 7,4. O cristalizare este dusă la bun sfârșit așa după cum s-a descris în exemplul 8. Concentrațiile finale de protamină, de 0,3 mg/100 U, 0,35 mg/100 U și 0,4 mg/100 U sunt investigate. Temperaturile de incubare cuprind 15°C și 22°C. După 24 h la aceste temperaturi, toate probele sunt în principal amorfe, așa după cum s-a determinat microscopic. Din punct de vedere calitativ, sunt observate cristale.

Exemplul 11. Des[B28-B3O)-hi-protamina

O subsecțiune din Des(B28-B30) (96,3% puritate), la o concentrație de 200 Ul/ml (U 200), este preparată așa după cum s-a descris în exemplul 8, utilizând o dizolvare acidă a masei, urmată de ajustarea pH-ului cu hidroxid de sodiu 5N, la un pH de 7,4. Se încearcă o cristalizare, utilizând metoda de combinare neutru/neutru, a proteinei și a secțiunii de protamină, așa după cum s-a descris mai sus. Concentrațiile finale în protamină, de 0,3 mg/100 U, 0,35 mg/100 U și 0,4 mg/100 U sunt investigate. Temperaturile de incubare cuprind 1 5°C și 22°C. După 24 h la aceste temperaturi, toate probele sunt în principal amorfe, așa după cum s-a determinat microscopic. Din punct de

440

445

450

455

460

465

470

475

480

485

RO 115124 Bl

490

495

500

505

510

515

520

525

530 vedere calitativ, sunt observate cristale.

Exemplul 12. Asp(B28] analog - protamina

O soluție de insulina, analogul insulinei umane Asp(B28), se prepară prin dizolvarea a 16,6 mg de proteină într-un ml de soluție conținând 3,2 mg/ml mcrezol, 1,3 mg/ml fenol și 32 mg/ml glicerină. S-a adăugat o alicotă de 14,4 I dintr-un stoc de soluție acidă de zinc (10 mg/ml în Zn²⁺, preparat prin dizolvarea a 0,311 g de oxid de zinc în 5 ml de acid clorhidric 100% și diluat la 25 ml cu apă], pH-ul soluției este 2,3, care se admite pentru dizolvarea completă a proteinei. O alicotă de 10 pl din hidroxid de sodiu 10% este adăugată pentru a ajusta pH-ul la 7,06. La soluție se adaugă 100 pl dintr-un fosfat de sodiu dibazic 0,28 M,pH 7,0, care crește pH-ul soluției la 7,27. O alicotă de 870 pl din apa pentru injectare se adaugă la soluție. Adițional, se mai adaugă 10% acid clorhidric (1 μΙ) și hidroxid de sodiu (0,7 μΙ) și volumul final al soluției este adus la 2 ml, cu apa pentru injectare rezultând în final un pH de 7,26. Soluția este filtrată printr-un filtru de 0,2 pm (Supor ©Acrodisc® 13), înainte de a fi utilizată.

Cristalizarea este realizată prin amestecarea soluției de Asp (B28) insulină umană într-o proporție de 1:1, la o temperatură controlată, după cum se vede în tabelul 1. Condițiile amestecului final sunt 3,94 mg/ml Asp (B28 insulina umană, 0,0359 mg/ml (0,9%) ioni de zinc, 1,6 mg/ml m-crezol, 0,65 mg/ml fenol, 16 mg/ml glicerină, 14 mM fosfat de sodiu dibazic și 0,30 mg/100 U de protamină, la un pH de 7,3. In mod special, porțiuni de 50... 200 ml soluție de Asp (B28) insulina umană sunt transferate într-o sticlă vial și probele sunt echilibrate la temperaturile de 4°C, 8°C, 1 5°C sau 23°C (temperatura mediului ambiant). Porții din ambele soluții de protamină sunt, de asemenea, echilibrate la aceste temperaturi. După 15...20 min. un volum echivalent al unei alte soluții de protamină este picurată în probele de Asp (B28) insulina umană. Amestecul este agitat ușor, este captat și apoi ținut în repaus, la o temperatură controlată, pe durata perioadei de cristalizare. Toate probele sunt examinate prin microscopie, după 24 h, și se bazează a fi predominant amorfe. După 24 h, mostra sau proba conținând 0,30 mg/100 U protamina și incubată la 15°C indică cantități excesive de cristale asemănătoare, aciforme și ceva material amorf.

Exemplul 13.0 soluție de insulină Asp (B28) analog al insulinei umane se prepară prin dizolvarea a 10,62 mg de proteină în 0,71 ml dintr-o soluție conținând 3,2 mg/ml m-crezol, 1,3 mg/ml fenol și 32 mg/ml glicerină. Se adăugă o alicotă de 10,2 μΙ dintr-un stoc de soluție acidă de zinc (10 mg/ml în Zn²⁺, preparată prin dizolvarea a 0,311 g de oxid de zinc în 5 ml de acid clorhidric 10% și diluată la 25 ml cu apă). pH-ul soluției este 2,3 și permite dizolvarea completă a proteinei. O alicotă de 6,5 μΙ din hidroxid de sodiu 10% este adăugată pentru a ajusta pH-ul la 7,00. La soluție se adaugă 71 μΙ din fosfat de sodiu bibazic 0,28 M, pH 7,0, care crește pH-ul soluției la 7,26. O alicotă de 620 μΙ din apă pentru injectare se adaugă la soluție. Adițional, se mai adaugă 10% acid clorhidric (0,2 μΙ) și hidroxid de sodiu (0,6 μΙ) și volumul final al soluției este adus la 1,42 ml, cu apă pentru injectare, rezultând în final un pH de 7,42. Soluția este filtrată printr-un filtru de 0,2 pm (Suport ©Acrodisc ®13,Gelman Sciences), înainte de utilizare.

Un stoc de soluție de protamină este prezentată prin dizolvarea sulfatului de protamină într-o soluție conținând 1,6 mg/ml m-crezol, 0,65 mg/ml fenol,

535

RO 115124 Bl mg/ml glicerina și 14 mM fosfat de sodiu bibazic. pH-ul final al soluției este ajustat la 7,4 și concentrația finală în protamină este 0,60 mg/100 U pe suportul bazei libere. Soluția este filtrată printr-un filtru de 0,22 pm (Millipore Sterivex™-GV] înainte de utilizare.

Cristalizarea este obținută prin amestecarea soluției de Asp(B28) insulină umană într-o proporție de 1:1 cu soluția de protamină descrisă în exemplul 1 2, la o temperatură controlată de 13°C, 15°C, 17°C și 23°C. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 1. Condițiile amestecului final sunt 3,74 mg/ml Asp(B28) insulină umană, 0,0359 mg/ml (0,9%) ioni de zinc, 1,6 mg/ml m-crezol, 0,65 mg/ml fenol, 16 mg/ml glicerină, 14 mM fosfat de sodiu dibazic și 0,30 mg/100 U de protamină, la un pH de 7,4. Patru temperaturi diferite de cristalizare sunt evaluate. O alicotă de 1 ml din Asp(B28) insulină umană echilibrată la 15°C este amestecată cu 1 ml dintr-o soluție de protamină ajustată la aceeași temperatură. După o ușoară agitare, preparatul este ținut la 15°C. O altă probă este preparată prin echilibrarea a 100 pl dintr-o soluție de Asp(B28) insulina umană la 13°C și apoi combinată cu 100 pl dintr-o soluție de proteină ajustată la aceeași temperatură. Amestecul final este incubat la 13°C. Cea de-a treia probă este preparată într-o manieră similară, cu excepția că două alicote de 100 pl sunt echilibrate, combinate și apoi incubate la 1 7°C. Soluția finală este preparată prin amestecarea la temperatura echilibrată a mediului ambiant a 80 pl alicote din Asp(B28) insulina umană și soluțiile de protamină și incubarea la temperatura medilui ambiant (23°C). Toate probele sunt evaluate prin microscopie după 24 h și alte intervale de timp, după care se prezintă în tabelul 1.

(A) Toate soluțiile conțin, de asemenea, 0,9% ioni de zinc, 1,6 mg/ml mcrezol, 0,65 mg/ml fenol, 16 mg/ml glicerină și 14 mM fosfat de sodiu bibazic, pH-ul 7,4.

(B) Cristalizarea este evaluată prin microscopie la 600 X (microscop 66 Nikon Optiphot) sau la 1000X (microscop Zeiss Axioplan cu contrast diferențial la interfață. Ambele microscoape sunt echipate cu accesorii pentru fotografie.

Cristalele preparate în conformitate cu exemplele de mai sus sunt ilustrate în fig. 2 și 3.

Tabelul 1

540

545

550

555

560

565

570

Condițiile de cristalizare [a] și rezultatele de lamcroscopie

Asp^B28(mg/ml)	Protamina (mg/100U)	Temperatura (°C	Timp (ore)	Rezultatele microscopiei
3,94	0,30	15	24 48 72 96 120	amorf cristalin cristalină cristalină cristalină
3,94	0,30	23	24 48 72	amorf amorf amorf

575

RO 115124 Bl

Tabelul 1 [continuare]

3,74	0,30	13	24 40 48 69	amorf cristalin/amorf cristalin/amorf cristalin/amorf
3,74	0,30	15	24 40 48 69	amorf/cristalin cristalin cristalin cristalin
3,74	0,30	17	24 40 48 69	amorf/câteva cristale cristalin/amorf cristalin/amorf
3,74	0,30	23	24 40 48 69	cristalin/amorf amorf amorf/câteva cristale amorf/câteva cristale amorf/câteva cristale

(B) Cristalizarea este evaluată prin microscopie la 600 X (microscop 66 Nikon Optiphot] sau la 1000 X (microscopie Zeiss Axioplan cu contrast diferențial la interfață. Ambele microscoape sunt echipate cu accesorii pentru fotografiere.

Cristalele preparate în conformitate cu exemplele de mai sus sunt ilustrate în fig.2 și 3.

Claims

Revendicări

1. Complex analog de insulină, protamină, zinc, caracterizat prin aceea că el conține un analog de insulină umană, în care Pro în poziția B28 este substituită cu Asp, Lys, Leu. Val ori Ala și Lysîn poziția B29 este Lys sau Pro, des(B28-B30) insulina umană sau des(B27) insulina umană, 0,2 ... 1,5 mg protamină pe 100 UI de analog monomeric de insulină, 0,35 ... 0,9% zinc în greutate și un derivat fenolic, cu condiția ca atunci când analogul de insulină este Asp^B2B, concentrația protaminei este mai mică de 10% în greutate.
2. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, derivatul fenolic este fenol sau m-crezol.
3. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, complexul este cristalin.
4. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, atunci când analogul de insulină este Lys^B28Pro^B29, complexul cuprinde 0,27 ... 0,32 mg protamină/100 UI de analog de insulină.
5. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, atunci când analogul de insulină este Asp^B28, complexul cuprinde 0,27 ... 0,35 mg protamină/100 UI de analog de insulină, cu condiția că concentrația protaminei să

RO 115124 Bl fie mai mică de 10% în greutate.
6. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, conține l_ys^B28Pro^B29 - insulină umană, 0,3 mg protamină/1 □□ UI de analog de insulină, 0,7% zinc în greutate, 1,7 mg/ml m-crezol, 0,7 mg/ml fenol, 16 mg/ml glicerină și 3,78 mg/ml fosfat de sodiu dibazic.
7. Complex conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că, complexul este prezentat sub forma unei formulări farmaceutice parenterale când formularea mai conține un analog solubil al insulinei.
8. Procedeu de preparare a complexului analog de insulină, protamină , zinc, caracterizat prin aceea că, o soluție apoasă ce cuprinde un analog monomeric de insulină umană, care este insulina umană, în care Pro în poziția B28 este substituită cu Asp, Lys, Leu, Val ori Ala și Lys în poziția B29 este Lys sau Pro, des(28-B30] insulina umană sau des(B27) insulina umană, se combină la o temperatură de 8 ... 22°C cu 0,35 la 0,9% zinc în greutate și un derivat fenolic la un pH 7,1 ... 7,6 și o soluție de protamină cuprinzând protamina la un pH 7,1 ... 7,6, astfel încât concentrația finală a protaminei să fie de 0,27 ... 0,32 mg protamină/100 UI de analog al insulinei.
9. Procedeu conform revendicării 8, caracterizat prin aceea că, analogul de insulină este Lys^B28Pro^B29 - insulina umană într-o stare de hexamer asociat și concentrația finală de protamină este 0,27 ... 0,32 mg protamină / 100 UI de analog insulină.
10. Procedeu conform revedicării 8, caracterizat prin aceea că, analogul de insulină este Asp⁹²⁸ - insulina umană într-o stare de hexamer asociat și concentrația finală a protaminei este 0,27 ... 0,35 mg protamină/ 100 UI de analog insulină.
11. Compoziție farmaceutică parenterală ce cuprinde complexul analog de insulină, protamină, zinc, caracterizată prin aceea că, conține un amestec de cristale de analog de insulină, protamină, zinc și de analog al insulinei solubil, unde analogul insulinei și complexul analog al insulinei, protamină, zinc sunt aceia definiți mai sus și raportul în greutate al celor doi componenți este 99:1 la 1:99.
12. Compoziție farmaceutică parenterală, conform revendicării 11, caracterizată prin aceea că, raportul de amestecare al componenților, în greutate, poate fi de la 25:75 la 75:25.