RO110188B1

RO110188B1 - Sistem de recunoastere a codurilor de indrituire, pentru transmisii de date

Info

Publication number: RO110188B1
Application number: RO92-01181A
Authority: RO
Inventors: Umberto Ratti
Original assignee: Sixtel Spa
Priority date: 1991-01-11
Filing date: 1991-12-24
Publication date: 1995-10-30
Also published as: EP0520050B1; SK275392A3; RU2101862C1; FI112996B; FI923961A0; EP0520050A1; DE69122381D1; HUT64435A; NO923519D0; WO1992012585A1; US5432825A; DE69122381T2; ITTO910010A0; AU9099391A; CZ282504B6; ATE143548T1; IT1244990B; ITTO910010A1; HU220569B1; NO305220B1

Description

Invenția se referă la un sistem de recunoaștere a codurilor de îndrituire pentru radiotransmisia de date, cuprinzând o stație de radioemisie capabilă să emită informații digitale la o viteză predeterminată, către o stație de recepție comandată de un circuit de sincronizare, prevăzut cu mijloace de recunoaștere a unui cod de îndrituire (abilitare) predeterminat.

Este cunoscut faptul că radioreceptoarele pot fi prevăzute cu dispozitive de recunoaștere a codurilor de îndrituire, care permit radioreceptorului să recepționeze datele transmise prin eter. Informația digitală este transmisă sub forma unor secvențe de biți, fiecare secvență cuprinzând cel puțin o primă grupă de biți de sincronizare a circuitului de sincronizare cu viteza de transmitere a datelor, după care urmează imediat o a doua grupă de biți care include codul de îndrituire. Codul de îndrituire cuprinde 16 biți, dintre care cel puțin 8 au valoarea logică 1, iar recunoașterea acestui cod de către mijloacele de recunoaștere menționate, permite stației de recepție să recepționeze și să prelucreze informația transmisă. în general, codul de îndrituire este o secvență de biți care urmează unei grupe de biți utilizați Ia sincronizarea receptorului cu frecvența de emisie. în unele cazuri, ca urmare a unor perturbații de radiofrecvență sau a interferențelor cu alte transmisii, aceste coduri de îndrituire sunt în mod eronat interpretate de către dispozitivul de recunoaștere drept alte semnale de sincronizare, defazate însă fața de semnalele de sincronizare propriu-zise transmise. Rezultatul este că receptorul nu mai este capabil să recunoască și să prelucreze datele transmise.

Invenția urmărește să înlăture dezavantajul evidențiat mai sus și să prevadă un sistem care conține un dispozitiv de recunoaștere a codului de îndrituire care, în asociație cu un cod sau o structură de cifru speciale, să fie robust și să prezinte o susceptibilitate redusă de a recunoaște incorect codurile, având de asemenea posibilitatea de îmbunătățire a sincronizării radioreceptorului cu frecvența de transmisie a datelor.

în conformitate cu invenția, în cadrul sistemului de recunoaștere a codului de îndrituire pentru radiotransmisia de date, codul de îndrituire este derivat dintr-o secvență ordonată de biți cu valoarea logică 1 și 0, anumiți biți fiind modificați pentru a forma grupe de câte trei biți egali (111, 000) în care bitul inițial al codului de îndrituire este de valoare logică opusă celei a ultimului bit al grupei de biți de sincronizare, cel puțin două grupe de câte trei biți egali fiind alternate cu nu mai mult de două perechi adiacente de biți cu valoare logică egală și respectiv opusă (00,

11), perechile de biți egali fiind dispuse în principal într-o primă parte a celei de a două grupe de biți pentru a permite unor mijloace de recunoaștere să recunoască codul cu probabilitatea minimă de recunoaștere incorectă și să mențină nealterată sincronizarea realizată de prima grupă de biți.

în continuare, va fi rezentat un exemplu de realizare a invenției, în legătură și cu figurile l+8b, care reprezintă:

- fig.l, schema-bloc care redă structura generală a unui exemplu de realizare a invenției;

- fig.2, un șir complet de biți conținând informația transmisă de aparatajul din revendicarea 1;

- fig.3, reprezintă forme de undă ale semnalelor digitale prelucrate de aparatajul din fig.l;

- fig.4, reprezintă o diagramă logică, funcțională, a unei porțiuni a structurii din fig.l;

- fig.5, reprezintă o diagramă bloc simplificată a unui circuit de blocare a fazei (calare pe față) a aparatajului din fig.l;

- fig.6, reprezintă forma binară, informația prelucrată de aparatajul din fig.4;

- fig.7, reprezintă un exemplu al eșantionării efectuate de aparatajul din fig.4;

- fig.8a, reprezintă un semnal corespunzând secvenței unui cifru de recunoaștere, optimizat;

- fig. 8 b, reprezintă conținutul în armonici al semnalului din fig. 8a.

Aparatul pentru transmisia radio de date este prevăzut să transmită date sub formă digitală pe frecvențe radio, între două sau mai multe computere personale care sunt amplasate în aceiași clădire sau în clădiri separate, pe o rază nu mai mare de aprox. 500m.

Fig. 1 arată o configurație tipică a aparatajului de trasnisie mai sus-menționat, îîi care un prim sistem, de prelucrare a datelor, de exemplu, un computer personal PCI, prelucrează într-un mod cunoscut date care se transmit sub formă digitală la un al doilea sistem de prelucrare a datelor, de exemplu, un computer personal PC2. PCI este echipat cu un aparat de radio-emisie digitală 12, de tip cunoscut, care este capabil să transmită datele prelucrate de PCI, cu ajutorul unei antene de emisie 14. Semnalele electromagnetice emise simt recepționate de o antenă de recepție 16, care este conectată la un aparat de radiorecepție 18, care este încorporat sub forma unei cartele adiționale sau modul într-un computer personal PC2. Semnalele transmise de aparatul de radioemisie 12 sunt organizate sub forma unor blocuri sau șiruri succesive secvențe ST de biți (fig.2). Fiecare șir ST este constituit în total din 480 biți constituind așanumita secvență de sincronizare SS, in timp ce grupul următor de biți SD, reprezintă setul de date transmise. Fiecare șir ST este urmat de o grupă de 64 de biți nesemnificativi, neindicați în fig. 2, care sunt utilizați pentru a separa șirurile ST unul de celălalt.

Secvența de sincronizare SS este la rândul ei subdivizată într-o primă grupă BR de 16 biți, cunoscută ca secvență de inversare a biților și este utilizată, așa după cum se va arăta mai jos, la sincronizarea aparatului de radiorecepție. o a doua grupă SC de biți este utilizată pentru recunoașterea sfârșitului perioadei de sincronizare și a îhceperii recepției datelor.

Prima grupă BR este constituită dintr-o secvență ordonată de biți cu valoarea logică 1 și 0, reprezentată de numărul hexazecimal AAAA, echivalent cu forma binară 1010101010101010.

A doua grupă SC de biți ai cifrului de recunoaștere este constituită dintr-un set de biți 1 și 0 grupați variabil, reprezentat de exemplu de numărul hexazecimal BA8C, echivalent cu forma binară 1011101010001100.

în mod similar secvența SD de date, situată după cifru constituită din serii de biți grupați variabil.

Fig. 3 reprezintă forma semnalului electric care corespunde grupelor BR, SC și

SD din șirul ST transmis de antena 14 sub forma de impulsuri pozitive și respectiv negative, fiecare cu o durată T (sec). Este clar că grupa BR formează o serie de 8 unde dreptunghiulare complete, a căror analiză armonică, după cum se cunoaște, dezvăluie o suprapunere a unei unde fundamentală de frecvență f₀=l!2T cu armonice impare unde de frecvență/=3/27,/=5/2 ί etc.

Frecvența fundamentală f₀ este aleasă, de exemplu, ca fiind 576 kHz, întrucât această frecvență este utilizată în mod curent la transmiterea de date, iar în acest caz durata T a unui impuls este de 0,868 ps.

Frecvența de repetiție sau viteza de transmisie a biților șirului ST este f_b=l/T=l,152 Mbit/s.

Aparatul de radiorecepție 18 (fig.4) cuprinde un etaj de intrare 20 care amplifică în mod corespunzător semnalul captat de antena

14. Etajul 20 trimite semnalul către un circuit de sincronizare 22 și către un circuit de decodare 24. Circuitul 22 îndeplinește funcția de sincronizare a caracteristicii aparatului de recepție 18, cu viteza de transmitere 1!T a semnalelor emise de aparatul de emisie 12.

întrucât, transmisia se face sub forma digitală, sincronizarea mai sus-menționată constă în fixarea fazei φ, a semnalului de sincronizare t a radioreceptorului 18 la valoarea fazei φ! a semnalelor transmise de emițătorul 12. în acest sop, se utilizează în mod corespunzător un circuit oscilator de fixare a fazei 22, cunoscut în domeniu prin abrevierea PLL și comercializat de Texas Instruments sub simbolul SN74LS297.

Funcționarea circuitului 22 (fig.4) este cunoscută unui specialist în domeniu și va fi de aceea descrisă doar pe scurt. Informații suplimentare asupra circuitului 22 se pot obține din articolul scris de W.T. Greer și B. Kean îh revista Electronic Design din 31 Martie 1982.

Semnalul recepționat SI, (fig. 4,5), care are o fază caracteristică φ! și este corespunzător amplificat de circuitul 20 este aplicat intrării 23 (fig.5) a unui comparator de fază 25, care cuprinde o poartă XOR 26. Comparatorul 25 compară faza φ! cu faza φ₂ a semnalului de sincronizare t₂, derivat într-un mod cunoscut din semnalul t, prin intermediul unui contor sus/jos (numărător reversibil) 28 și al unui divizor 29. Semnalul de eroare Se, prezent la ieșirea 30 a comparatorului 25, este reprezentat în fig.3 și, în absența erorii, are un ciclu de 50% în raport cu fiecare bit al semnalului de intrare SI.

în prezența unei erori de fază pozitive sau negative, semnalul Se are biți 0 sau respectiv biți 1 cu durata mai mare în vederea acționării unui contor sus/jos 32 care lucrează între două limite predeterminate +K și -K și contorul 28, astfel încât să mențină exact în fază unul cu celălalt (sau blocat) semnalul de intrare SI și semnalul t2. Când blocarea a avut Ioc semnalul t2 , la ieșirea 34 a circuitului 22, este constituit (fig. 3c) dintr-o secvență ordonată de biți 1” și 0, fiecare având o durată T/2 și cu alte cuvinte, semnalul t2 este perfect balansat.

Circuitul 22 cuprinde în plus un circuit de programare 36 care este conectat la contorul 32 care este capabil să modifice valoarea lui K, ca răspuns la un semnal AB1, prezent la una din intrările sale 18, așa cum se explică mai jos.

De aceea, atunci când aparatul de recepție, recepționează secvența BR, el se sincronizează cu viteza de transmitere a semnalului SI.

Când, după secvența BR, se recepționează secvența SC, se poate vedea din diagramele din fig. 3a, 3b și 3c că grupele de 3 biți identici ca, de exemplu, 40 și 42 generează două impulsuri adiacente asemănătoare 43 și 45, de semne opuse și de durată T. Faptul că impulsurile 43 și 45, sunt adiacente au ca efect faptul că, numărătorul 32 nu trebuie să atingă limitele +K sau -K, având ca rezultat faptul că sincronizarea obținută anterior, prin intermediul secvenței BR, nu este alterată.

Totuși, grupa de câte doi biți asemănători, generează întotdeauna două impulsuri asemănătoare consecutive. Dacă grupele de doi biți asemănătoare se găsesc în perechi asemenea și opuse, cum sunt 46 și 47 sunt generate două perechi de impulsuri 49 și 51 de valoare opusă, dar separate de alte două impulsuri singulare, iar ca rezultat a acestora, contorul 32 este acționat, în acest caz, pentru o durată mai mare, deși nu ajunge la limitele +K și -K Și cu acest caz sincronizarea nu este alterată, dar riscul e mai mare.

La sfârșitul examinării biților secvenței

SC, sincronizarea este blocată în modul descris mai jos, având ca rezultat faptul că datele reprezentate de următoarea secvență SD (fig.2) pot fi corect prelucrate.

Cu referire, din nou, la fig.4, semnalul SI este aplicat și la un circuit de eșantionare 24, care sub comanda semnalului t2, emis de circuitul 22, recunoaște niveluri 1 și 0” ale biților șirului ST la fronturile pozitive 54 (fig,7) ale semnalului t2. La ieșirea 56 o formă de undă perfect digitală, constituită din aceiași biți ai semnalului secvenței ST recepționat, cu o formă de undă perfectă digitală, ceea ce înseamnă că este complet lipsită de vreo perturbație sau imperfecțiune a formei de undă și ca urmare asigură condițiile unei prelucrări corecte de către următoarele etape ale receptorului 18.

Semnalul S2 este apoi trimis la un registru de deplasare cu 16 celule 58, care are un ciclu de încărcare de un bit la un anumit timp. La fiecare ciclu, conținutul registrului 58 este comparat simultan în două comparatoare 60 și 61 cu un cifru de permitere real SC1 și respectiv cu negația lui CSC1, ambele extrase din secțiunile 63-1 și 63-2 ale unei memorii de tip cunoscut, care este conectată la ambele comparatoare 60 și 61. Rezultatul pozitiv a comparării efectuate de comparatoarele 60 și 61, înseamnă că cifrul reprezentat de secvența SC este cel adevărat și este în consecință recunoscut de aparatul de recepție 18. într-o astfel de situație, comparatoarele 60 și 61, consideră că cifrul reprezentat de secvența SC este cea adevărată și este ca urmare recunoscut de aparatul de recepeție 18. într-o astfel de situație, comparatoarele 60 și 61 generează un semnal de aprobare AB1, cu sopul de a acționa circuitul de validare 64 a datelor secvenței ST spre computerul personal PC2. Pe de altă parte, dacă, ca urmare a unor perturbații de diferite tipuri, unii biți ai codului adevărat SC, transmise de aparatul 12 sunt alertați, comparatoarele nu-i vor recunoaște, iar circuitul 64 nu va autoriza ieșirile biților de date și ca urmare aceștia sunt pierduți.

Circuitul de validare 64 cuprinde o poartă AND 66 pentru semnalul de ieșire cu date, controlată de un circuit bistabil 67, care în prezența semnalului AB1 (semnalul) menține activă poarta AND 66, în vederea transferului datelor SD către PC2.

Semnalul AB1 este transmis simultan, așa cum s-a arătat deja mai sus, și circuitului

36, care programează o valoare K’, -K'. în acest fel, intervenția corectorului de fază PLL este practic exclusă și ca urmare biții datelor secvenței SD, chiar dacă sunt ordonate, nu alterează sincronizarea aparatului de recepție 18, sincronizare realizată deja prin intermediul secvenței BR și menținută pe timpul recepției secvenței SC.

Este cunoscut în tehnica radiotransmisiilor, că cirfrul SC trebuie să aibă două prerogative importante: una constă în aceea că, să nu se piardă datele transmise, a doua constând în aceea că, să aibă capacitatea să nu altereze sincronizarea aparatului de recepție, sincronizare realizată deja prin mijloace ale secvenței BR.

Prima prerogativă este denumită robustețea cifrului de recunoaștere. Aceasta indică gradul de insusceptibilitate la o recunoaștere incorectă. Robustețea este reprezentată de probabilitatea ca cifrul adevărat (ca cifrul real) să fie recunoscut în poziții incorecte în secvențe SS, atât în timpul comparației bit cu bit între cifrul real și secvența SS, cât și în timpul comparației bit cu bit între semnalul negativ CSC al cifrului și aceeași secvență SS.

Cauzele care pot duce la recunoașteri false sunt în general, zgomotul și/sau interferența care poate altera conținutul șirului ST.

Un cifru efectiv robust este puțin probabil să sufere astfel de efecte.

în studierea robusteței cifrului, se recomandă separarea a două careuri de recunoaștere falsă: recunoaștere anticipată și recunoaștere întârziată. Recunoașterea anticipată are loc atunci când cifrul real SC* (fig.6a) este comparat cu o grupă echivalentă de biți abătându-se de secvența BR și cu același cifru SC, îîi cadrul extensiei secvenței SS, așa cum se vede în exemplul din fig.6a. în poziția relativă SC’, se anticipează o recunoaștere incorectă dacă nouă biți în pozițiile indicate e ale cifrului recepționat sunt simultan eronat inversați din cauza perturbațiilor mai susmenționate.

Din această cauză, probabilitatea Pa ca un astfel de caz să aibă loc la fiecare poziție de comparare este dată de:

Pa=BER^H. (1-BER)¹⁶-^H (1) unde BER. este gradul de eroare admis convențional pentru biții șirurilor ST, H fiind deplasarea spre stânga cifrului SC' în raport cu cifrul SC (fig.6a). O recunoaștere întârziată are loc atunci când cifrul real SC (fig.6b) este comparat cu o grupă echivalentă de biți din secvența SS, dispersând grupul SC de biți și seriile uimătoare de date SD, așa cum arată printr-un exemplu în fig.6b. într-o astfel de poziție relativă a SC, are loc o recunoaștere întârziată incorectă, dacă 5 biți ai cifrului recepționați în poziția indicată prin e, sunt inversați simultan eronat de perturbații ale transmiei. De aceea, probabilitatea Pr ca un 10 stfel de eveniment să aibă loc, pentru fiecare poziție a comparației, este dată de relația:

Pr=[BER^H . (1-BERF~^h'^d]/2^d-'⁶ (D=17.......31) (2) unde D este deplasarea spre dreapta cifrului SC față de cifrul SC și unde numitorul indică probabilitatea ca primii D-16 biți din secția de date SD să fie aceiași cu biții corespunzător ai cifrului SC. _r

Considerând comparația secvenței SS / ' cu negația cifrului CSC, sunt obținute două expresii similare Pac și Pre ale probabilității unei recunoașteri incorecte a CSC.

în concluzie, un coeficient de proba25 bilitate total al unei recunoașteri incorecte a cifrului real și a negării sale este definit prin:

	16	31
30	«=Σ^⁺Σ^	(3)
ZM)	ZM7

16 31 ,

Ptc =ΣΡαε+Σ Pre (4) Z '

Valori mai mici pentru Pt și Ptc indică o robustețe mai mare.

Calcularea lui Pt și Ptc pentru toate cifrurile care pot fi obținute din combinarea celor 16 biți ai secvenței SC a făcut posibil să se evidențieze un anumit număr de astfel de 45 combinații, care au valoarea minimă de probabilitate de recunoștere incorectă. în vederea individualizării dintre astfel de combinații sau cifruri, a acelui cifru care ( funcționează cel mai bine, este necesar să se specifice alte condiții. _z

Așa cum s-a menționat deja/ fiecare / secvență de trei biți egali generează (fig. 3) o pereche de semnale adiacente de eroare, cu semn opus, deci foarte bine echilibrate. De aceea, o astfel de secvență poate fi conținută, fără rezerve, în cifrul optim.

S-a stabilit, de asemenea, că fiecare 5 secvență de doi biți egali generează un singur semnal de eroare care trebuie echilibrat cu altă secvență de doi biți egali și opuși, aranjați imediat consecutiv: deoarece secevnțe de doi biți egali și opuși generează semnale de eroare 10 care sunt mai distanțate, ceea ce înseamnă mai puțin echilibrate decât cele generate de o singură secvență de trei biți, se concluzionează că ar fi mai bină să fie excluse; totuși s-a constatat că cea mai bună combinație, adică 15 , cele cu posibilitatea valorii Pt și Pic de recunoașterea incorectă, cuprinde cel puțin o secvență de doi biți. De aceea cifrul optim C conține o secvență de doi biți egali și opuși.

Examinând fig.6c, hi care secevența 20 BR-SC din fig.6a este arătată și în care negația CBC a cifrului SC este adăugată, se poate vedea că numărul de discordanță E2 față de , negația CSC constituie complementul față de

\.L 16 a discordanțelor El față de SC. Deoarece, 25 cu cât numărul de discordanțe este mai mare, probabilitatea de recunoaștere incorectă este mai mică, în calcularea probabilității totale, rezultată din comparația cifrului real SC al negației CSC, este clar că rezultă o 30 probabilitate totală de recunoașteri incorecte mai redusă, atunci când discordanțele El și E2 tind să fie egale. De aceea se pune încă o condiție, anume că cifrul optim trebuie să aibe ' un număr de discordanțe care tind spre 35 , complementul lor față de 16 din toate

A L comparațiile dintre același cifru și negația sa față de secvența SS îh pozițiile relative care urmează.

Examinând numeroasele combinații 4 o care se pot obține, utilizând cei 16 biți ai secvenței SC, ai cifrului de recunoaștere, s-a găsit că combinația cea mai bună, care satisface condițiile precedente este cea realizată dintr-o secvență de 1 și O” biți, conținând 45 una sau mai multe grupe de trei biți egali , alternând sau asociate cu nu mai mult decât două perechi adiacente de biți egali și opuși , de preferințălaranjate în prima parte a secvenței SC. Acest cifru este reprezentat de numărul 50 hexadecimal E98A, corespunzând în formă binară la 1110100110001010. Cifrul ales trebuie în plus să pornească cu un bit de semn opus față de ultimul bit al secvenței de sincronizate BR, care precede secvența SC.

Cifrul ales ca optim și indicat mai sus, are o formă de undă electrică, corespunzătoare, reprezentată în fig. 8a.

Analiza armonică a formei de undă din fig. 8, arată că fiecare secvență a doi biți egali, generează vârfuri de frecvență la o frecvență de bază (fundamentală) fo =1/4T și la armonicele sale impare/)=3/67,/)=5/67etc.

Din diagrama conținutului de armonice a formei de undă a cifrului din fig.8a, indicat în fig.8, reiese clar un vârf izolat la frecvența de bază fo=l!2T=576 kHz, egală cu frecvența de sincronizare a aparatului de recepție 18.

De aceea, se poate vedea că secvența a doi biți din cifrul din fig.8a, a nu contribuie cu nimic la frecvența fundamentală de 576 kHz, având vârfuri de frecvență la mare distanță de ea, dar secvența din trei biți are o anumită contribuție la frecvența de sincronizare cu armonica sa secundară, impară 3/67=7/27=576 kHz.

De aceea, s-a verificat că cifrul ales și indicat mai sus, nu numai că nu se interferează cu sincronizarea aparatului 18, dar, dimpotrivă, are o contribuție la menținerea ei blocată față de semnalul primit. Acest lucru este realizat și ca urmare a conținutului echilibrat de biți 1 și 0, astfel spus din 8 biți 1 și 8 biți 0.

Trebuie să se înțeleagă că se pot face variații, adaosuri și substituiri a diferitelor numere întregi (menționate), descrise, fără a se îndepărta de sensul și domeniul invenției.

De exemplu, aparatul de radio emisie 12 și aparatul de radiorecepție 18 pot fi integrate respectiv în două aparate telefonice portabile, fiecare conectat la computerul personal respectiv și adaptat să transmită, respectiv să recepționeze via radio, pe canale telefonice, datele prelucrate de computerul personal respectiv.

Claims

Revendicări

1. Sistem de recunoaștere a codurilor de îndrituire pentru radiotransmisia de date, cuprinzând o stație de radioemisie capabilă să emită către o stație de recepție informații digitale la o viteză predeterminată, stația de recepție fiind comandată de un circuit de sincronizare care dispune de mijloace de recunoaștere a unui cod de îndrituire prestabilit, informația digitală fiind transmisă sub forma unor secvențe de biți, fiecare secvența cuprinzând cel puțin o primă grupă de biți de sincronizare pentru sincronizarea circuitului de sincronizare cu viteza de transmitere a datelor, prima grupă de biți fiind unnată de o a doua grupă de biți care include codul de îndrituire ce cuprinde 16 biți dintre care cel puțin 8 au valoarea logică 1, recunoașterea acestui cod de către mijloacele de recunoaștere permițând stației de recepție să recepționeze și să prelucreze informația trans misă, caracterizat prin aceea că, codul de îndrituire este derivat dintro secvență ordonată de biți cu valoarea logică 1 și 0, anumiți biți din secvență fiind modificați pentru a foima grupe de trei biți egali (111, (XX)), în care bitul inițial al codului de îndrituire este de valoare logică opusă celei a ultimului bit al grupei de biți de sincronizare, cel puțin două grupe de câte trei biți egali fiind alternate cu nu mai mult de două perechi adiacente de valoare logică egală și respectiv opusă (00, 11) grupele de biți egali fiind dispuse în principal într-o prima parte a celei de a doua grupe de biți pentru a permite mijloacelor de recunoaștere să recunoască codul cu probabilitatea minimă de recunoaștere incorectă și pentru a menține nealterată sincronizarea realizată de prima grupă de biți.
2. Sistem conform revendicării 1, caracterizat prin aceea că prezintă un număr de discordanțe tinzând către complementul față de 16 în toate comparațiile de, bit cu bit, dintre cifrul menționat și negația sa logică în raport cu prima și cea de a doua grupă de biți, considerate consecutiv.
3. Sistem, conform oricăreia dintre revendicările precedente, caracterizat prin aceea că, codul de îndrituire are probabilitatea minimă de recunoaștere incorectă dintre toate combinațiile posibile de biți, din cea de a doua grupă de biți.
4. Sistem, conform oricăreia dintre revendicările precedente, caracterizat prin aceea că, codul este reprezentat de un semnal digital care are un conținut semnificativ de armonice, exclusiv ta gama de frecvențe corespunzătoare vitezei de transmisie.
5. Sistem, conform oricăreia dintre revendicările precedente, caracterizat prin aceea că stația de radioemisie cuprinde un aparat de radioemisie integrat într-un prim sistem de prelucrare a datelor, iar stația de recepție cuprinde un aparat de recepție integrat tatr-un al doilea sistem de prelucrare a datelor, separat de primul sistem de prelucrare a datelor.
6. Sistem, conform revendicării 5, caracterizat prin aceea că aparatele de radioemisie și de radiorecepție cuprind câte un aparat telefonic conectat la primul și respectiv la al doilea sistem de prelucrare a datelor și capabil să emită și respectiv să recepționeze datele menționate pe frecvențe radio, pe canale telefonice pre-reglate.
7. Sistem, conform revendicărilor 5 sau 6, caracterizat prin aceea că primul și cel de-al doilea sistem de prelucrare a datelor cuprinde fiecare cel puțin un calculator personal.
8. Sistem, conform oricăreia dintre revendicările precedente, caracterizat prin aceea că mijloacele de recunoaștere cuprind un comparator care generează un semnal de eroare ca răspuns la compararea porțiunilor succesive ale informației digitale transmise, cu un cod de referință stocat tatr-o memorie a stației menționate, un contor sus/jos reglat la niște limite predeterminate (+K, -K) de către un circuit de programare a limitelor și un circuit de îndrituire controlat de către contorul menționat, astfel, încât să peimită transferul informației digitale menționate atunci când contorul menționat nu atinge limitele menționate și să împiedice transferul informației digitale menționate atunci când contorul atinge limitele menționate.
9. Sistem, conform revendicării 8, caracterizat prin aceea că circuitul de programare a limitelor este determinat de către semnalul de eroare menționat să modifice limitele menționate atunci când contorul menționat nu atinge limitele predeterminate menționate.