MD1733Z - Procedeu de oxigenare a distilatului alcoolic la maturarea acestuia într-un rezervor în prezenţa doagelor de stejar - Google Patents

Abstract

Invenţia se referă la industria produselor alcoolice, şi anume la procedee de oxigenare a distilatelor în procesul maturării acestora în vase ermetice mari.Procedeul de oxigenare a distilatului alcoolic la maturarea acestuia într-un rezervor în prezenţa doagelor de stejar, conform invenţiei, include administrarea, prin omogenizare hidrodinamică, a oxigenului gazos în fluxul recirculant a unei părţi de distilat, până la obţinerea unei emulsii opalescente, care se întoarce în rezervor sub doagele de stejar; totodată oxigenul se administrează în cantitate de 50-100 mg/dm3, iar fluxul recirculant de distilat constituie 20-50% din volumul total al acestuia.

Description

Invenţia se referă la industria produselor alcoolice, în special la fabricrea produselor alcoolice învechite, şi anume la procedee de oxigenare a distilatelor în procesul maturarii acestora în vase ermetice mari.

Este cunoscut procedeul de învechire a distilatelor, care prevede plasarea lor în butoaie de stejar şi păstrarea îndelungată în contact cu suprafaţa stratului de lemn şi a oxigenului aerului, care pătrunde natural în butoaie pin vrana neermetică, prin porii lemnului etc. [1].

Procedeul permite fabricarea băuturilor tari de calitate exepţională, însă este foarte îndelungat şi costisitor, necesită cheltuieli capitale mari (datorită costului butoaielor de stejar cu termenul activ de exploatare de 6-9 ani) şi este însoţit de pierderi sporite ale produsului.

Mai mult ca atât, procedeul nu permite folosirea raţională a lemnului de stejar, deoarece acesta este implicat în procesele de extracţie şi transformări complexe doar numai în straturile aferente părţii interioare a doagelor, care reprezintă mai puţin de 1⁄2 din suprafaţa lor totală, precum nu permite nici optimizarea proceselor fizico-chimice, care determină atât calitatea, cât şi termenii de învechire a distilatelor.

Este cunoscut, de asemenea, procedeul de învechire a distilatelor, care prevede colectatea lemnului de stejar, fasonarea lui cu pregătirea doagelor, păstrarea îndelungată a doagelor, tratarea şi plasarea doagelor în rezervoare ermetice, contactarea îndelungată a distilatelor cu straturile lemnului de stejar de la suprafaţa exterioară a doagelor în prezenţa oxigenului, special introdus pentru asigurarea desfăşurării proceselor fizico-chimice, preponderent oxidative [2].

Procedeul cunoscut, folosit larg la fabricarea unor produse de calitate satisfăcătoare, permite diminuarea semnificativă a preţului de cost al produsului finit datorită micşorării atât a cheltuielilor capitale, cât şi a pierderilor de producere.

Mai mult ca atât, procedeul permite folosirea mai raţională a rezervelor tehnologice ale lemnului de stejar datorită implicării în procesele de extracţie şi transformări complexe a straturilor aferente a tuturor părţilor doagelor, precum şi posibilitatea modelării şi optimizării proceselor de învechire prin regularea temperaturii, concentraţiei de substanţe extractibile, concentraţiei oxigenului, regimurilor termodinamice etc.

Un element determinant la efectuarea procedeului cunoscut, care prin definiţie este un procedeu oxidativ (cu consumul de oxigen în primii ani de învechire a câte 120-160 mg/dm3 pe an şi în următorii cinci ani a nu mai puţin de 60-100 mg/dm3 pe an), este oxigenarea distilatelor în procesul învechirii lor în prezenţa lemnului de stejar, mai ales oxigenarea distilatelor, plasate în vase mari (5-10 mii dal şi mai mult).

Ca procedeu, oxigenarea distilatelor în procesul învechirii lor presupune introducerea şi solubilizarea în ele a oxigenului gazos, consumat de substanţele (preponderent fenolice) din distilate, la efectuarea transformărilor oxidative.

Luând în considerare viteza mică de solubilizare (care depinde primordial de suprafaţa de contact şi presiune) şi concentraţia mică de solubilitate (care depinde primordial de temperatură), au fost propuse şi utilizate diferite scheme şi procedee de oxigenare a distilatelor la maturarea lor.

Aşadar, este cunoscut procedeul de oxigenare a distilatelor prin introducerea oxigenului gazos sub presiune direct în camera liberă (de gaz) a rezervoarelor deasupra distilatelor [3].

Procedeul nu are răspândire mare datorită necesităţii respectării presiunii în rezervoare, distribuirii neuniforme în volum şi vitezei mici de solubilizare (practic difuzională) a oxigenului în distilate.

Un alt procedeu de oxigenare presupune dispersarea fină a oxigenului gazos în volumul distilatelor prin intermediul unor dispersatoare poroase (din titan, din ceramică), plasate în partea de jos a acestora [4].

Aceste dispersatoare sunt ieftine, destul de răspândite în practică, dat fiind faptul că introducerea oxigenului este comasată cu omogenizarea parţială a conţinutului, datorită contopirii unei părţi considerabile de bule de oxigen cu dimensiuni mari, care se rup de pe suprafaţa dispersoarelor şi în mişcarea lor verticală antrenează distilatele.

În acelaşi timp, chiar în cazul amestecării suplimentare a distilatelor în procesul oxigenării, durata acestuia rămâne destul de mare şi sunt semnalizate pierderi mari de oxigen. Mai mult ca atât, procedeul necesită dotarea tuturor vaselor de învechire cu dispersatoare şi comunicaţii de oxigen, iar precizia dozării oxigenului este problematică.

În calitate de cea mai apropiată soluţie poate servi procedeul de oxigenare a distilatelor care, include dispersarea fină, sub presiune, a oxigenului gazos până la o concentraţie de 50-65 mg/L, de 4-6 ori pe an, prin intermediul unui dispersor staţionar din titan, cu pori mici, oxigenul fiind introdus în fluxul distilatului, recirculat prin pompare cu o viteză de 20 m3/oră [5].

Procedeul permite introducerea unor cantităţi considerabile de oxigen în distilate, însă rămâne destul de îndelungat, nu favorizează crearea condiţiilor optimale la învechire şi este însoţit de pierderi semnificative. Oxigenul gazos, introdus prin dispersor, formează, de porii acestuia, şuviţe de bule destul de înguste (chiar microscopice), care au tendinţă de contopire, ce începe direct pe suprafaţa dispersorului. Mişcarea laminară a fluxului de distilat şi oxigen gazos, şi chiar turbulizarea moderată a acestuia la pompare simplă, nu influenţează esenţial procesul de contopire, iar în unele cazuri - chiar îl accelerează.

La contopirea bulelor cu formarea spumei (bulelor grosiere) scade substanţial suprafaţa de contact dintre oxigenul gazos şi distilat şi proporţional acesteia - viteza de solubilizare a oxigenului în distilat. Mai mult ca atât, bulele contopite, nimerind în vasele cu distilat, flotează repede la suprafaţa acestuia, unde se distrug, iar oxigenul care se conţine în ele practic se pierde.

Problema pe care o rezolvă procedeul propus este diminuarea termenilor de oxigenare şi pierderilor (de distilat, de oxigen), precum şi crearea condiţiilor optimale de învechire a distilatelor în vase ermetice mari.

Problema este rezolvată prin aceea că procedeul de oxigenare a distilatelor în procesul maturării lor în vase ermetice mari în prezenţa doagelor de stejar, aranjate în stive, prevede introducerea şi dispersarea unor cantităţi predeterminate de oxigen gazos într-un flux recirculant de distilat, totodată este supusă recirculaţiei numai o parte din volumul distilatelor şi este introdus oxigen gazos în cantităţi care depăşesc concentraţiile de saturaţie din acestea.

Conform invenţiei propuse, procedeul de oxigenare a distilatului alcoolic la maturarea acestuia într-un rezervor în prezenţa doagelor de stejar, include administrarea, prin omogenizare hidrodinamică, a oxigenului gazos în fluxul recirculant a unei părţi de distilat, până la obţinerea unei emulsii opalescente, care se întoarce în rezervor sub doagele de stejar. Totodată oxigenul se administrează în cantitate de 50-100 mg/dm3, iar fluxul recirculant de distilat constituie 20-50% din volumul total al acestuia.

Rezultatul tehnic al invenţiei constă în diminuarea termenilor de oxigenare, a pierderilor (de distilat, de oxigen), precum şi crearea condiţiilor optimale de învechire a distilatelor în vasele ermetice mari.

Rezultatul se datorează faptului că:

• recirculaţiei este supusă numai o parte din volumul distilatului, în care se introduce oxigen gazos în cantităţi predeterminate pentru totalitatea volumului distilatului din vas, fapt ce diminuază atât timpul, necesar pentru oxigenare, cât şi pierderile distilatului în procesul recirculării acestuia;

• oxigenul gazos este introdus în cantităţi mai mari decât concentraţiile de saturaţie deplină a distilatului, fapt ce permite nu numai introducerea cantităţii predeterminate pentru volumul total al distilatului, dar şi formarea emulsiilor cu conţinut sporit în oxigen;

• amestecul de distilat şi oxigen gazos este supus unei omogenizări hidrodinamice până la obţinerea unor emulsii opalescente;

• emulsiile opalescente cu conţinut sporit de oxigen sunt distribuite în partea de jos a vaselor sub stivele cu doage de stejar. Oxigenul introdus în distilat sub formă de emulsie (amestec de distilat şi microbule cvasistabile), se dizolvă destul de lent (necătând la micile dimensiuni şi suprafeţele mari de interacţiune) în distilat, până la concentraţia de saturaţie.

Opalescenţa emulsiei caracterizeză gradul de dispersie a bulelor de oxigen în distilat la nivelul mărimii (diametrului) de 10-5-10-7 m (nivelul, care asigură cvasistabilitatea emulsiei distilat-oxigen gazos în decurs de câteva zeci de minute, destule pentru omogenizarea satisfăcătoare a acesteia în volumul distilatelor din vase).

Mai mult ca atât, intensitatea opalecţenţei caracterizează concentraţia bulelor (oxigenului gazos) în fluxul emulsiei.

Începând cu concentraţia oxigenului în emulsia obţinută de 15-25 mg/dm3, intensitatea acesteia poate fi apreciată ca ”ceaţă slabă”. La ridicarea concentraţiilor oxigenului în fluxul emulsiei până la 100-120 mg/dm3 (şi mai mult) ceaţa se intensifică şi devine practic alb-netransparentă şi poate fi caracterizată ca ”lapte”.

Microbulele cu oxigenul gazos (nu numai cele în cantităţi de exes) din volumul distilatului, au tendinţa de a se contopi (de a se uni) şi îşi pierd stabilitatea după câteva zeci de minute. Bulele contopite sau în proces de contopire, pot ieşi (flota) la suprafaţa distilatului fără să se dizolve complet, însă stratul de stive cu doage de stejar, sub care este distribuită emulsia, permite bulelor (care nu s-au dizolvat în distilat), să se adsoarbă pe suprafaţa lemnului doagelor.

Bulele adsorbite devin mai stabile (nu flotează) şi treptat continuă dizolvarea în distilat (până la atingerea concentraţiei de saturaţie).

Solubilizarea lentă a bulelor de oxigen, adsorbite pe suprafaţa lemnului de stejar, păstrează direct lângă aceasta, concentraţii maxim posibile de oxigen (concentraţia de saturaţie), asigurând activitatea intensă a ”zonei reactive” la generarea şi efectuarea reacţiilor oxidative caracteristice şi determinante învechirii distilatelor.

Oxigenul gazos este introdus în fluxul distilatelor, care reprezintă 20-50% din volumul distilatului, în cantitate de 50-100 mg/dm3 (3,5-7,0 % vol.), determinată empiric din considerente atât fizico-chimice (stabilitatea emulsiei), cât şi tehnice (posibilităţile instalaţiilor).

Procedeul propus poate fi efectuat cu folosirea comunicaţiilor, aparatajului special (omogenizatoare) sau standard (sisteme de pompare cu modificări şi/sau modernizări neesenţiale) şi vase ermetice.

Procedeul propus se efectuează în modul următor şi poate fi implementat cu ajutorul unei instalaţii, prezentate în desenul anexat, care este alcătuită din aparataj utilizat în industria vinicolă şi reprezintă un sistem în care sunt cuplate consecutiv elementele:

• vas 1 ermetic mare, în care sunt instalate stive 2 cu doage de stejar;

• dispozitiv 3 de măsurare a fluxului de distilat în recirculare;

• sursă 4 de oxigen gazos;

• dispozitiv 5 (rotametru) de măsurare a debitului de oxigen;

• dispozitiv 6 de introducere a oxigenului gazos în fluxul distilatului;

• dispozitiv 7 de omogenizare hidrodinamică, inclusiv de pompare a distilatelor cu asigurarea recirculaţiei fluxului distilatului;

• dispozitiv 8 de separare a spumei (bulelor grosiere) cu reîntoarcerea acesteia la omogenizarea hidrodinamică repetată;

• dispozitiv 9 de control (visual) al calităţii emulsiei;

• robinete: R1 - de reglare a debitului fluxului de distilat, R2 - de reglare a presiunii distilatului la omogenizare, R3 - de reglare a fluxului de oxigen gazos şi R4 - de reglare a fluxului de spumă din separator la omogenizarea repetată.

Vasele ermetice mari, utilizate pentru învechirea distilatelor în prezenţa stivelor cu doage de stejar, sunt dotate prealabil cu sistem de comunicaţii, care permite, la pompare, recirculaţia conţinutului acestora cu ieşirea fluxului distilatului dintr-o parte laterală a vaselor şi cu întoarcerea (distribuirea) fluxului distilatului în partea de jos la mijlocul vaselor (sub stivele doagelor de stejar).

Omogenizarea hidrodinamică, suficientă pentru emulsionarea calitătivă a amestecului de distilat şi oxigen gazos, precum şi recirculaţia distilatelor, poate fi efectuată cu ajutorul omogenizatoarelor, instalaţiilor standard de flotare sau chiar cu ajutorul pompelor centrifugale de turaţii mari.

În calitate de element de măsurare a cantităţii de oxigen poate fi utilizat un rotametru, iar oxigenul gazos poate fi introdus în fluxul distilatului prin intermediul unui dispersor poros.

În acelaşi timp, pentru asigurarea dispersării calitative a oxigenului gazos în distilat cu obţinerea unei emulsii cvasistabile, care este caracterizată vizual ca emulsie opalescentă, din fluxul distilatului, spuma (bulele grosiere) este separată şi reîntoasă la dispersare repetată.

Separatorul de spumă (bule grosiere) din fluxul emulsionat (executat, de exemplu, sub formă de un ciclon cilindric cu intrarea fluxului tangenţal în partea de jos şi ieşirea acestuia din partea opusă intrării), are unită camera de gaz (spumă) cu comunicaţia de intrare a oxigenului în fluxul distilatului.

Stabilirea şi menţinerea regimurilor procesului este efectuată manual, reglând prin intermediul robinetelor R1 şi R2 viteza de recirculaţie a distilatului şi presiunea acestuia, cu robinetul R3 - cantitatea de oxigen introdus (după rotametru etc.), iar cu robinetul R4 - fluxul de spumă (bule grosiere), reîntoarse din camera de gaz a separatorului la dispersare repetată.

Controlul procesului de oxigenare este efectuat, de regulă, vizual prin sectorul transparent al dispozitivului 9, asigurând menţinerea emulsiei (înainte de introducerea acesteia în vas) în stare ”opalescentă”,

Procesul de oxigenare şi, mai general, procesul de învechire a distilatelor, este supus monitorizării şi controlului tehnologic prin determinarea periodică a concentraţiei oxigenului în distilatele din vasele cu doage de stejar.

Concentraţia oxigenului şi viteza de consum al acestuia stau la baza stabilirii cantităţii de oxigen necesare şi peridiocităţii introducerii acestuia în distilate.

Exemple de realizare a invenţiei.

Exemplul 1

Oxigenarea a 4320 dal de distilat, aflat la învechire într-o cisternă emailată cu volumul nominal de 5000 dal, în care au fost instalate două stive din doage de stejar în cantitate de 4300 kg, a fost efectuată cu utilizarea instalaţiei prezentate în desen, care a avut, în calitate de dispozitiv de omogenizare hidrodinamică, inclusiv de pompare a distilatelor, o pompă centrifugă de presiune şi de turaţii mari (respectiv 7 bari şi 2800 rotaţii pe minut).

Prealabil a fost calculată cantitatea de oxigen necesară pentru oxigenarea distilatului din cisternă cu conţinutul iniţial de oxigen de 12 mg/dm3 până la concentraţia de saturaţie de 34 mg/dm3 (date din literatură), care pentru volumul de 4320 dal constituie 950 g sau 665 dm3.

După începutul recirculaţiei distilatului cu productivitatea pompei de 20 m3 pe oră, treptat a fost deschis balonul de oxigen, regulând prin rotametru fluxul de gaz până la viteza de 10 dm3 pe min.

Pentru formarea emulsiei opalescente, controlate prin sectorul transparent al comunicaţiei, productivitatea recirculaţiei a fost diminuată până la 10 m3 pe oră prin întoarcerea spumei (bulelor grosiere) şi parţial a emulsiei, din partea de sus a separatorului de gaz, în fluxul distilatului înainte de pompă, şi prin reglarea robinetului la intrarea distilatului în pompă.

Emulsia opalescentă a fost distribuită sub ambele stive cu doage de stejar.

Oxigenarea a fost efectuată în decurs de aproximativ 65 min de lucru a instalaţiei (inclusiv durata, utilizată pentru reglarea regimului spre obţinerea emulsiei opalescente la ieşire), cu introducerea în fluxul distilatului a cantităţii de oxigen calculate (950 g sau 665 dm3).

Determinarea concentraţiei de oxigen în cisterna cu distilat (la învechire) oxigenat, a fost efectuată peste o oră de la sfârşitul procesului.

În calitate de control a fost utilizat procesul de oxigenare cunoscut, efectuat cu aceeaşi instalaţie, cu introducerea pe aceeaşi durată (aproximativ 65 min) a oxigenului gazos (950 g sau 665 dm3) prin dispersatorul poros cu aceeaşi viteză (10 dm3 pe min) şi cu recirculaţia distilatului la debitul maximal a pompei (20 m3 pe oră), fără controlul şi regularea calităţii amestecului de oxigen şi distilat la ieşire din instalaţie, adică fără regularea debitului fluxului, inclusiv fără separarea şi reîntoarcerea spumei (bulelor grosiere) şi parţial a distilatului din partea de sus a separatorului la intrarea în pompă.

Rezultatele sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1

Indicii tehnologici Unităţile de măsură Procedeul cunoscut Procedeul propus Volumul distilatelor la învechire din vasele ermetice dal 4360 4320 Concentraţia iniţială a oxigenului în distilate mg/dm3 13 12 Concentraţia de saturaţie a oxigenului în distilate mg/dm3 34 34 Cantitatea predeterminată şi introdusă de oxigen g/dm3 950/665 950/665 Productivitatea pompei de recirculaţie-omogenizare m3/oră 20 10 Durata procesului de oxigenare (recirculare) min 65 65 Volumul distilatului recirculat dal/% 2100/48 1050/24 Concentraţia oxigenului introdus în fluxul recirculant mg/dm3 45,2 90,5 Concentraţia oxigenului în totalitatea distilatului (după 60 min de la sfârşitul procesului) mg/dm3 24 32

Rezultatele confirmă obţinerea efectelor tehnologice preconizate, şi anume diminuarea termenilor de oxigenare, şi evident a pierderilor de divin (recircularea unui volum mai mic de distilat) şi oxigen (necesitatea unei cantităţi mai mici de oxigen pentru atingerea concentraţiilor necesare).

Concentraţia sporită de oxigen în distilate creează condiţii mai optime pentru procesele de învechire ale acestora.

Exemplul 2

Oxigenarea a 8250 dal de distilat, aflat la învechire în vas cilindric vertical cu volumul nominal de 10000 dal, în care au fost instalate trei stive cu doage de stejar în cantitate de 8500 kg, a fost efectuată cu utilizarea instalaţiei prezentate în desen, care a avut, în calitate de dispozitiv de omogenizare hidrodinamică, inclusiv de pompare a distilatelor, omogenizatorul unei instalaţii de flotare cu productivitatea de 15 m3 pe oră.

Prealabil a fost calculată cantitatea de oxigen necesară pentru oxigenarea distilatului din vas cu conţinutul iniţial de oxigen de 6 mg/dm3 până la concentraţia de saturaţie de 29 mg/dm3 (date din literatură), care pentru volumul de 8250 dal constituie 1900 g sau 1330 dm3.

După începutul recirculaţiei distilatului cu productivitatea maximală de 15 m3 pe oră, treptat a fost deschis balonul de oxigen, regulând prin rotametru fluxul de gaz până la viteza de 6,5 dm3 pe min.

Pentru formarea emulsiei opalescente, controlate prin sectorul transparent al comunicaţiei, productivitatea recirculaţiei a fost diminuată până la 11 m3 pe oră, prin întoarcerea spumei (bulelor grosiere) şi parţial a emulsiei din partea de sus a separatorului de gaz în fluxul distilatului înainte de instalaţie, şi prin reglarea robinetului la intrarea distilatului în instalaţie.

Emulsia opalescentă a fost distribuită sub toate trei stive cu doage de stejar.

Oxigenarea de bază a fost petrecută în decurs de aproximativ 200 min de lucru al instalaţiei (inclusiv durata utilizată pentru reglarea regimului pentru obţinerea emulsiei opalescente la ieşire), cu introducerea în fluxul distilatului a cantităţii de oxigen calculate (1900 g sau 1330 dm3).

Determinarea concentraţiei de oxigen în vasul cu distilat (la învechire) oxigenat, a fost efectuată peste o oră de la sfârşitul procesului şi pe parcurs.

În calitate de control a fost utilizat procesul de oxigenare cunoscut, efectuat cu aceeaşi instalaţie, cu introducerea pe aceeaşi durată (200 min) a aceeaşi cantităţi de oxigen gazos (1900 g sau 1330 dm3) prin dispersatorul poros cu aceeaşi viteză (6,5 dm3 pe min) şi cu recirculaţia distilatului la debitul maximal al instalaţiei (12 m3 pe oră), fără controlul şi regularea calităţii amestecului de oxigen şi distilat la ieşire din instalaţie (adică fără separarea şi reîntoarcerea gazului, spumei şi parţial a distilatului din partea de sus a separatorului de gaz în fluxul distilatului).

Pentru asigurarea unor condiţii optime de învechire a distilatelor, pornind de la faptul, că în distilatul oxigenat după procedeul cunoscut nu a fost atinsă concentraţia acestuia de saturaţie, precum şi din posibilitatea păstrării, în distilat, a cantităţilor de oxigen mai mari decât cele de saturaţie (efectul legat cu adsorbţia considerabilă a bulelor de oxigen pe suprafaţa lemnului de stejar), după o pauză de o oră oxigenarea a fost continuată în ambele cazuri, la aceleaşi regimuri, în decurs de 60 min cu introducerea suplimentară a oxigenului în cantitate de 400 dm3 (560g).

Rezultatele sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2

Indicii tehnologici Unităţile de măsură Procedeul cunoscut Procedeul propus Volumul distilatelor la învechire din vasele ermetice dal 8275 8250 Concentraţia iniţială a oxigenului în distilate mg/dm3 5 6 Concentraţia de saturaţie a oxigenului în distilate mg/dm3 29 29 Cantitatea predeterminată şi introdusă de oxigen g /dm3 1900/1350 1900/1330 Productivitatea pompei de recirculaţie-omogenizare m3/oră 15 10 Durata procesului de oxigenare (recirculare) min 200 200 Volumul distilatului recirculat dal/% 5000/60 3330/40 Concentraţia oxigenului introdus în fluxul recirculant mg/dm3 38 57 Concentraţia oxigenului în totalitatea distilatului - după 60 min de la sfârşitul procesului mg/dm3 22 26 Durata oxigenării suplimentare min 60 60 Cantitatea de oxigen adiţionată suplimentar g/dm3 560/390 560/390 Concentraţia oxigenului după oxigenarea suplimentară - după 60 min de la sfârşitul procesului - după 10 zile de la sfârşitul procesului - după 30 zile de la sfârşitul procesului mg/dm3 27 22 14 28 26 16

Rezultatele confirmă obţinerea efectelor tehnologice preconizate, şi anume diminuarea termenilor de oxigenare minimum de 2 ori, şi evident a pierderilor de divin (recircularea unui volum mai mic de distilat) şi oxigen (necesitatea unei cantităţi mai mici de oxigen pentru atingerea concentraţiilor necesare). Concentraţia sporită de oxigen în distilate creează condiţii mai optime pentru procesele de învechire ale acestora.

Mai mult ca atât, datele diminuării concentraţiilor oxigenului pe parcursul învechirii distilatelor oxigenate confirmă faptul, că procedeul propus permite păstrarea în volumul acestora a cantităţilor mai mari de oxigen, decât cele, care pot fi direct solubilizate (datorită păstrării pe suprafaţa lemnului de stejar a bulelor adsorbite). Solubilizarea lentă a bulelor direct pe suprafaţa lemnului de stejar creează condiţii mai favorabile pentru procesele de învechire, păstrând în această zonă (cu reactivitate sporită) concentraţia maximă de oxigen.

1. Мартыненко Э. Я. Технология коньяка. Симферополь, Таврида, 2003, р. 163-173

2. Мартыненко Э. Я. Технология коньяка. Симферополь, Таврида, 2003, р. 184-185

3. Мартыненко Э. Я. Технология коньяка. Симферополь, Таврида, 2003, р. 185

4. Мартыненко Э. Я. Технология коньяка. Симферополь, Таврида, 2003, р. 186-187

5. Семененко Н. Т., Фролова Ж. Н. Введение кислорода в коньячные спирты при резервуарной выдержке. Садоводство, виноградарство и виноделие Молдавии. 1979, № 12, р. 40-44

Claims (1)

1. Procedeu de oxigenare a distilatului alcoolic la maturarea acestuia într-un rezervor în prezenţa doagelor de stejar, care include administrarea, prin omogenizare hidrodinamică, a oxigenului gazos în fluxul recirculant a unei părţi de distilat, până la obţinerea unei emulsii opalescente, care se întoarce în rezervor sub doagele de stejar; totodată oxigenul se administrează în cantitate de 50-100 mg/dm3, iar fluxul recirculant de distilat constituie 20-50% din volumul total al acestuia.