MD929Z - Metodă de tratament al sialolitiazei - Google Patents

Abstract

Invenţia se referă la chirurgia maxilo-facială, în special la o metodă de tratament al sialolitiazei.Metoda, conform invenţiei, constă în aceea că după examinarea clinico-radiologică şi determinarea poziţiei calculului se efectuează anestezia nervului alveolar al mandibulei şi a nervului lingual în combinaţie cu anestezia locală a ţesuturilor adiacente, după care se aplică o ligatură în jurul ductului glandei salivare, posterior localizării calculului şi apoi se ridică, ulterior se efectuează o incizie longitudinală şi se îndepărtează calculul, apoi timp de 7...14 zile, începând din prima zi a perioadei postoperatorii, pacientului i se prescriu zilnic, per os, comprimate de Rovamycine 3 mln UI de 2 ori pe zi, timp de 7 zile, după care se efectuează lavajul glandei salivare cu o soluţie ce conţine clorhidrat de lidocaină 0,1% şi gluconat de clorhexidină 0,2% de 3 ori pe zi, primul lavaj se efectuează imediat după intervenţia chirurgicală, iar peste 5 min se aplică pe zona intervenţiei chirurgicale un tampon cu soluţie din 0,3 ... 0,5 mg de 5-fluorouracil în 1 ml soluţie NaCl de 0,9%, după care se administrează, per os, 15 mg de folinat de calciu o dată pe zi, apoi de 3 ori pe zi, câte 10 ml de soluţie de KI 3% şi câte 50 picături de soluţie care conţine extract de Centaurii umbellati 0,6%; Levistici officinalis 0,6%; Rosmarini officinalis 0,6% şi alcool etilic 16¼19,5%.

Description

Invenţia se referă la chirurgia maxilo-facială, în special la o metodă de tratament al sialolitiazei.

Boala sialolitiazică este una din cele mai frecvente afecţiuni ale glandelor salivare şi reprezintă cauza primordială (66%) a patologiei obstructive a glandelor salivare, ce constituie circa 50% din afecţiunile acestora. Conform rezultatelor studiilor în acest domeniu, 80…95% din calculi sunt localizaţi în glandele salivare. În acest context este necesară menţionarea posibilelor anomalii şi modificări patologice ale sistemului ductal al glandelor submandibulare (diverticule, stricturi), care pot cauza dereglări ale fluxului salivar cu formarea sialoliţilor. În majoritatea cazurilor dimensiunea calculilor variază între 1 şi 10 mm, iar cele care depăşesc 10 mm sunt atribuiţi dimensiunilor necaracteristice. Dimensiunea medie a calculilor constituie 3,2 mm pentru glandele parotide şi 4,9 mm pentru cele salivare. Manifestările clinice principale ale sialolitiazei includ durerea şi edemul în proiecţia glandei afectate, colica salivară şi sporirea volumului glandei în timpul alimentării. Actualmente în literatura de specialitate sunt descrise următoarele complicaţii ale sialolitiazei: formarea fistulei sialo-orale în cavitatea bucală, migrarea calculilor în ţesuturile adiacente (subcutan).

Sunt cunoscute metode complexe de tratament terapeutic al sialolitiazei, ce vizează îmbunătăţirea troficii ţesutului glandei salivare, ameliorarea funcţiei sale, profilaxia stenozei, cum ar fi terapia cu antibiotice, autovaccinarea, blocade cu novocaină ale regiunii glandelor, injectarea cu soluţie de pirogenal sau soluţie de galantomicină, galvanizarea şi masajul glandei salivare. De asemenea, este cunoscută metodologia de prevenire a stenozelor la pacienţii care suferă deja de îngustarea canalelor cu utilizarea enzimelor proteolitice - 7…10 mg de ribonuclează intramuscular, electroforezei cu deoxiribonucleaze şi introducerea Iodolipolului în canale [1].

Tratamentul conservator nu întotdeauna duce la o îmbunătăţire, la autoîndepărtarea concrementului şi prevenirea eficientă a stenozei. Dezavantajele acestei metode constau în durata prea mare a tratamentului (până la 3 luni) şi incapacitatea de a realiza secreţia suficientă a glandei prin segmentul îngustat al canalului excretor. Devine evidentă necesitatea aplicării unor metode de tratament operative, în funcţie de mărimea şi localizarea calculului şi de starea pacientului, indiferent de severitatea procesului inflamator al glandei salivare. De regulă, se efectuează eliminarea endoorală a calculilor prin incizia longitudinală a canalului. Totodată, trebuie de remarcat faptul că utilizarea metodelor operatorii poate contribui la dezvoltarea stricturilor cicatrizate ale canalelor excretoare, ce duce la sialolitiaza cronică cu formarea de concremente noi şi la disfuncţia glandei, în afară de aceasta sunt posibile complicaţii postoperatorii şi recidive ale bolii.

Mai este cunoscută o metodă de plastie a canalului glandei submandibulare în cazul unei stricturi cicatrizate sau al obliteraţiei ductului după litextacţie, prin incizia mucoasei în regiunea sublinguală, de-a lungul ductului, cu eliberarea celei din urmă până la secţiunea îngustării şi intersectarea sa. Se face o incizie longitudinală a peretelui ductului cu lungimea de 1…1,5 cm. Marginile ductului se suturează de marginile de jos ale mucoasei cavităţii bucale. Apoi, ductul se coase de cateter cu un ac atraumatic. Ulterior, după intervenţia chirurgicală, pentru 6…7 zile, în lumenul ductului este introdus un cateter de polietilenă [2].

Dezavantajul acestei metode constă în faptul că după eliminarea concrementului se pot dezvolta stenoze la nivelul cavităţii de evacuare din contul cicatricii, ceea ce duce la retenţia salivei, la formarea unui nou concrement şi a unei recidive.

Este cunoscută, de asemenea, o metodă de tratament al îngustării ductului glandei salivare. Aceasta constă în introducerea în cavitatea nealterată a ductului a unui cateter coronarian cu balon şi extinderea ulterioară a balonului până la diametrul canalului, cu înregistrarea volumului necesar de aer pentru această extindere. În acelaşi timp, cateterul este introdus prin gura de canal în regiunea îngustării şi se insuflă aer, cel puţin de două ori, într-un volum ce depăşeşte valoarea înregistrată de 1,3…1,8 ori. După îndepărtarea cateterului, zona glandei salivare se masează timp de 1…3 minute [3].

Dezavantajul acestei metode constă în faptul că, în pofida posibilităţii de prevenire momentană a fenomenului de retenţie a fluxului salivar, porţiunea semnificativ extinsă a canalului este cauza formării repetate a calculilor, în plus, există riscul migrării calculului în adâncul glandei. Totodată, nu se ia în calcul necesitatea efectuării măsurilor antiinflamatorii, ceea ce poate reduce posibilitatea de a restaura funcţionarea fiziologică cu posibilele complicaţii postoperatorii.

Problema pe care o rezolvă metoda propusă este reducerea complicaţiilor postoperatorii specifice şi sporirea eficienţei profilaxiei stenozei după litextracţia endoorală în tratamentul sialolitiazei.

Principalul efect al metodei propuse constă în eliminarea restricţiei ductului glandei salivare şi efectul deprimant direct asupra microorganismelor patogene. Rezultatul tehnic constă în profilaxia procesului inflamator în timpul intervenţiei chirurgicale, prevenirea apariţiei repetate a calculului şi restenozării ductului glandei salivare.

Metoda complexă de tratament propusă constă în faptul că după examinarea clinico-radiologică şi determinarea poziţiei calculului se efectuează anestezia nervului alveolar al mandibulei şi a nervului lingual în combinaţie cu anestezia locală a ţesuturilor adiacente, după care se aplică o ligatură în jurul ductului glandei salivare, posterior localizării calculului şi apoi se ridică, ulterior se efectuează o incizie longitudinală şi se îndepărtează calculul, apoi timp de 7...14 zile, începând din prima zi a perioadei postoperatorii, pacientului i se prescriu zilnic, per os, comprimate de Rovamycine 3 mln UI de 2 ori pe zi, timp de 7 zile, după care se efectuează lavajul glandei salivare cu o soluţie ce conţine clorhidrat de lidocaină 0,1% şi gluconat de clorhexidină 0,2% de 3 ori pe zi, primul lavaj se efectuează imediat după intervenţia chirurgicală, iar peste 5 min se aplică pe zona intervenţiei chirurgicale un tampon cu soluţie din 0,3 ... 0,5 mg de 5-fluorouracil în 1 ml soluţie NaCl de 0,9%, după care se administrează, per os, 15 mg de folinat de calciu o dată pe zi, apoi de 3 ori pe zi câte 10 ml de soluţie de KI 3% şi câte 50 picături de soluţie care conţine extract de Centaurii umbellati 0,6%; Levistici officinalis 0,6%; Rosmarini officinalis 0,6% şi alcool etilic 16…19,5%.

Rezultatul aplicării metodei de tratament al sialolitiazei este profilaxia stenozei, normalizarea dimensiunii şi funcţiilor ductului principal excretor al glandei salivare, precum şi restaurarea microcirculaţiei glandelor salivare. Metoda propusă permite de a evita intervenţiile chirurgicale repetate şi complicaţiile asociate, asigură o eficienţă suficient de mare a tratamentului şi previne recidiva formării calculilor.

Pentru diagnosticarea sialolitiazei în IMSP IMU, secţia OMF, au fost utilizate metode imagistice: examenul radiologic (ortopantograma), ultrasonografia şi tomografia computerizată. Aceste tehnici de diagnostic permit de a identifica localizarea calculului, extinderea şi deformarea canalelor glandei salivare. Sialolitiaza a fost diagnosticată în 12 cazuri. Vârsta medie a pacienţilor a constituit 42,25 ± 3,73 (de la 26 până la 58) ani. În 7 (87,5%) cazuri a fost observată sialolitiază primară şi doar un caz de sialolitiază recidivantă după înlăturarea endoorală a calculului. În toate cazurile calculii erau localizaţi în glanda submandibulară. Pacienţii au fost dominaţi de durere în regiunea submandibulară, intensificată în timpul alimentaţiei. Tumefacţia regiunii glandei afectate a fost observată în 5 (62,5%) cazuri. La examenul endooral, concrementul a fost palpat doar în 2 (25%) cazuri.

Metoda, în conformitate cu invenţia revendicată, înlătură dezavantajele menţionate mai sus prin aceea că include un complex de măsuri profilactice, care asigură extinderea canalului excretor al glandei salivare pentru profilaxia stenozei sau îngustarea repetată a canalelor în perioada postoperatorie.

Metoda complexă de tratament al sialolitiazei în corespundere cu invenţia propusă se realizează în modul următor.

După efectuarea măsurilor de diagnostic se determină poziţia calculului, în raport cu unul dintre dinţi, respectiv: regiunea caninului, regiunea molarilor mici sau - mai puţin frecvent - a molarilor mari. Cu ajutorul pensetei chirurgicale în apropierea papilei se captează şi se ridică pliul sublingual. Apoi se deschide ductul şi ţesuturile moi care îl acoperă. În caz de inflamaţie acută, subacută sau cronică calculul din canal se extrage sub anestezie locală. După injectarea intraorală a soluţiei de clorhidrat de lidocaină de 2% şi Epinefrină 1:200000, calculii sunt localizaţi prin palpare bimanuală, apăsând zona afectată, mucoasa submandibulară orală fiind incizată în locul amplasării calculilor.

Anestezia nervului alveolar submandibular şi a nervului lingual nu este întotdeauna suficientă, fiind necesară şi anestezia terminală infiltraţională a ţesuturilor. Acest lucru este necesar nu doar pentru reducerea durerii, dar şi pentru reducerea hemoragiilor cauzate de constricţia vaselor sangvine.

Cu scopul de profilaxie a stenozei şi prevenire a recidivei, după disecţie şi litextracţie endoorală în tratamentul sialolitiazei timp de 7...14 zile, începând din prima zi postoperatorie, pacientului i se administrează zilnic tab. Rovamycine 3 mln ME x 2 ori pe zi, timp de 7 zile, per os, se efectuează lavajul sistemului ductal al glandei submandibulare cu soluţie ce conţine clorhidrat de lidocaină 0,1% şi gluconat de clorhexidină 0,2% de 3 ori pe zi (Trachisane galgari), primul lavaj fiind efectuat imediat după intervenţia chirurgicală, iar după 5 minute se aplică pe zona intervenţiei chirurgicale un tampon cu soluţie din 0,3 ... 0,5 mg de 5-Fluorouracil în soluţie de NaCl 0,9%, după aplicare se administrează 15 mg de folinat de calciu per os o dată pe zi şi câte 10 ml sol. KI 3% de 3 ori pe zi, apoi câte 50 picături de soluţie care conţine extract de Centaurii umbellati 0,6%; Levistici officinalis 0,6%; Rosmarini officinalis 0,6% şi alcool etilic 16…19,5% (Kanefron H) de 3 ori pe zi, primul lavaj fiind efectuat imediat după operaţie.

Acest tratament complex exercită o acţiune bactericidă efectivă şi rapidă asupra microorganismelor gram-pozitive şi gram-negative. În urma monitorizării zilnice a pacienţilor, s-a constatat o regresiune mai rapidă a fenomenelor inflamatorii în glandele afectate şi remiterea edemului şi induraţiei peste 3…4 zile, din ductul glandei salivare afectate apărea salivă curată. Acest fapt indică eficienţa sporită a tratamentului prin metoda propusă, ce se manifestă prin scăderea reacţiei inflamatoare a glandelor pacienţilor din grupul de studiu, reducerea numărului prizelor de administrare a preparatelor şi creşterea toleranţei faţă de tratament.

Avantajul metodei revendicate constă în aceea că este asigurată posibilitatea de extindere a ductului excretor al glandei salivare pentru a preveni stenoza sau îngustarea repetată a canalelor în perioada postoperatorie, cu o intervenţie minim invazivă s-au păstrat funcţiile excretorii ale glandei salivare, excluzând posibilitatea apariţiei efectelor secundare.

Metoda solicitată a fost aprobată în secţia de chirurgie OMF al IMSP IMU la 12 cazuri clinice de sialolitiază la etapa de inflamaţie cronică, cu acutizări periodice (sialoadenite cronice acutizate). Glandele afectate prezentau semne evidente de inflamaţie cronică. Toţi pacienţii au beneficiat de tratament chirurgical: litextracţie endoorală şi sialolitadenectomie. Dimensiunea maximă a calculilor înlăturaţi a variat între 15 şi 18 mm. Litiaza multiplă (≥ 2) a fost diagnosticată la 31(28,9%) de pacienţi. Litextracţia endoorală a fost aplicată doar în cazul calculilor palpabili endooral. Toţi pacienţii au urmat tratament medicamentos antiinflamator. În 9 cazuri concrementele erau localizate în glandele submandibulare, într-un caz - în glanda parotidă. La toţi pacienţii erau prezente cavităţi şi resturi radiculare. În cele mai frecvente cazuri sialoadenitele erau de origine stomatogenă, ducturile fiind însămânţate cu floră bacteriană mixtă. În toate cazurile perioada postoperatorie a decurs fără complicaţii. Durata medie de spitalizare a constituit 5,6 ± 0,9 zile.

Exemplu clinic

Pacienta F., 25 de ani, a fost internată în secţia de chirurgie a OMF IMSP IMU acuzând dureri recurente şi umflătură în regiunea submandibulară pe stânga. La examinare obiectiv s-a stabilit că glanda salivară submandibulară este flexibilă, dureroasă şi mărită în dimensiune. La examinarea gurii ductului Wharton pe dreapta s-a stabilit hiperemie şi extinderea gurii ductului, la masarea glandei saliva s-a dovedit a fi în cantităţi reduse, uşor tulbure. La palparea bimanuală, în locul inflexiunii ductului Wharton s-a depistat o formaţiune tare, cu limite clare de până la 0,8 cm. Datele obţinute la ortopantogramă şi USG indicau: în regiunea secţiunii superioare a glandei salivare submandibulare pe stânga o formaţiune hiperecogenă de 0,4x0,7 cm. S-a stabilit diagnosticul: sialolitiază, calcul în glanda salivară submandibulară pe stânga. Pacientei i s-a recomandat tratament operator pentru a elimina calculul prin metoda intraorală.

Postoperatoriu pacienta a fost sfătuită să bea cantităţi mari de lichide şi să utilizeze picături de lămâie fără zahăr pentru a stimula fluxul salivar şi, prin urmare, a menţine permeabilitatea canalului în timpul perioadei de vindecare. A fost efectuat tratamentul conform metodei propuse, timp de 6 zile, cu lavajul repetat de 3 ori. La o zi de la începutul tratamentului starea generală s-a îmbunătăţit, a încetat durerea şi mărirea umflăturii în timpul mesei, a scăzut edemul colateral şi infiltratul glandular, secretul acesteia s-a curăţat de exsudatul purulent şi cheagurile de mucus. După trei zile simptomele procesului inflamator acut au dispărut, iar după 8 zile infiltratul glandei salivare s-a dizolvat complet, secreţia sa s-a restaurat şi a avut loc recuperarea clinică. Examenul repetat s-a efectuat la 30, 90 şi 180 de zile. Nu au fost înregistrate plângeri la examenul fizic, palparea glandei a fost nedureroasă. După 30 de zile la ultrasonografie s-a fixat o scădere de până la 0,23 cm, după 90 de zile - de până la 0,1 cm şi după 180 de zile calculii nu erau prezenţi. Dimensiunile glandei în limitele normei fiziologice. Funcţia ei s-a restabilit în întregime.

1. Хирургическая стоматология/ Под ред. Робустовой Т.Г. Москва, Медицина,1996, 688 p.

2. Гуцан А., Бернадский Ю., Годорожа П. Челюстно-лицевые операции. Витебск, Белмедкнига,1997, 400 p.

3. RU 2402290 C1 2010.10.27

Claims (1)

1. Metodă de tratament al sialolitiazei care constă în aceea că după examinarea clinico-radiologică şi determinarea poziţiei calculului se efectuează anestezia nervului alveolar al mandibulei şi a nervului lingual în combinaţie cu anestezia locală a ţesuturilor adiacente, după care se aplică o ligatură în jurul ductului glandei salivare, posterior localizării calculului şi apoi se ridică, ulterior se efectuează o incizie longitudinală şi se îndepărtează calculul, apoi timp de 7...14 zile, începând din prima zi a perioadei postoperatorii, pacientului i se prescriu zilnic, per os, comprimate de Rovamycine 3 mln UI de 2 ori pe zi, timp de 7 zile, după care se efectuează lavajul glandei salivare cu o soluţie ce conţine clorhidrat de lidocaină 0,1% şi gluconat de clorhexidină 0,2% de 3 ori pe zi, primul lavaj se efectuează imediat după intervenţia chirurgicală, iar peste 5 min se aplică pe zona intervenţiei chirurgicale un tampon cu soluţie din 0,3 ... 0,5 mg de 5-fluorouracil în 1 ml soluţie NaCl de 0,9%, după care se administrează, per os, 15 mg de folinat de calciu o dată pe zi, apoi de 3 ori pe zi câte 10 ml de soluţie de KI 3% şi câte 50 picături de soluţie care conţine extract de Centaurii umbellati 0,6%; Levistici officinalis 0,6%; Rosmarini officinalis 0,6% şi alcool etilic 16…19,5%.