MD91Y - Metoda de implantare dentara prin acces transalveolar cu elevarea planseului sinusului maxilar - Google Patents

Abstract

Inventia se refera la medicina, in special la stomatologie si poate fi aplicata pentru implantarea dentara prin acces transalveolar cu elevarea planseului sinusului maxilar. Esenta inventiei consta in aceea ca se efectueaza ortopantomograma, apoi cu ajutorul sublerului electronic de dantura se determina inaltimea osului rezidual, dupa care se selecteaza implantul, care penetreaza sinusul maxilar nu mai mult de 4 mm, se efectueaza examenul radiologic retroalveolar si se determina locul introducerii implantului, cu freza spada prin strapungerea gingiei fixe se foreaza osul fara decolarea lambourilor mucoperiostale, apoi locasul implantului se prepara cu freze de diametru diferit, in functie de densitatea osului si de diametrul implantului selectat forarea se finalizeaza cu o freza avand diametrul cu 0,5…1,5 mm mai mic decat diametrul implantului, se foreaza pana la contactul cu stratul cortical al planseului sinusului maxilar si aparitia senzatiei de vibratie, dupa care cu un osteotom concav cu diametrul la apex egal cu diametrul apexului implantului prin lovituri dozate cu ajutorul ciocanului se fractureaza planseul sinusului fara a condensa lateral osul rezidual, se apreciaza integritatea membranei sinuzale prin procedeul Valsalva, apoi dupa umplerea cavitatii formate cu sange se insurubeaza implantul cu cheia dinamometrica in asa mod ca partea lui superioara sa fie situata intraosos la 1…2 mm sub stratul cortical al apofizei alveolare, dupa care se efectueaza controlul radiologic.

Description

[0001] Invenţia se referă la medicină, în special la stomatologie şi poate fi aplicată pentru implantarea dentară prin acces transalveolar cu elevarea planşeului sinusului maxilar.

[0002] Este cunoscută metoda de implantare dentară cu elevarea planşeului sinusului maxilar, care constă în efectuarea elevaţiei planşeului sinusului maxilar prin acces lateral cu instalarea amânată a implanturilor. Metoda este recomandabilă în cazul când înălţimea osului rezidual al crestei alveolare este mai mică de 4 mm. Prin această metodă implanturile sunt instalate după finisarea procesului de formare a noului os - nu mai devreme de 6 luni. În prima etapă chirurgicală se introduce un preparat osteoplastic (autogen, alogen, xenogen, aloplastic), apoi peste 6 luni după formarea unui calos osos în sinusul maxilar se introduce implantul [1].

[0003] Dezavantajele metodei menţionate constau în aceea că manipulaţiile sunt invazive, de lungă durată, costisitoare şi pacienţii deseori nu acceptă asemenea metodă de implantare.

[0004] Este cunoscută metoda de implantare dentară cu elevarea planşeului sinusului maxilar elaborată de Summers, care constă în elevarea planşeului sinusului maxilar cu instalarea simultană a implanturilor prin acces transalveolar. Metoda poate fi aplicată când înălţimea osului rezidual este de 5…10 mm, implanturile fiind instalate prin chirurgia cu lambou simultan cu condensarea pereţilor “neoalveolei”, elevaţia şi grefarea sinusului maxilar. La realizarea metodei se efectuează incizia gingiei cu decolarea lambourilor mucoperiostale, apoi cu freza se forează osul. Locaşul implantului se forează cu frezele respective. În dependenţă de densitatea osului şi de diametrul implantului selectat forarea este finalizată cu o freză având diametrul cu 0,5…1,5 mm mai mic decât cel al implantului. Forarea este făcută la turaţii mici (400…600 rot./m) până la apariţia senzaţiei de vibraţie, ce semnalează că freza este în contact cu corticala planşeului sinusului maxilar. Apoi în sinusul maxilar se introduce un preparat osteoplastic (autogen, alogen, xenogen, aloplastic) şi totodată implantul în locaşul format [2].

[0005] Dezavantajele metodei cunoscute constau în aceea că se efectuează decolarea lambourilor mucoperiostale, în urma căreia suferă microcirculaţia osului maxilar, ceea ce duce la apariţia complicaţiilor septice şi la resorbţia osului cortical la coletul implantului în medie cu 1,85 mm, micşorându-se înălţimea osului rezidual şi stabilitatea implantului introdus. De asemenea, introducerea preparatelor osteoplastice pentru formarea unui calos osos nou în multe cazuri provoacă apariţia complicaţiilor alergice sau septice ale sinusului maxilar, care necesită tratamente suplimentare de lungă durată.

[0006] Problema pe care o rezolvă invenţia constă în elaborarea unei metode de implantare dentară prin acces transalveolar cu elevarea planşeului sinusului maxilar miniinvazivă şi uşor suportată de către pacienţi, formarea locaşurilor pentru introducerea implantului fără afectarea microcirculaţiei osului maxilar, şi fără a provoca resorbţia osului rezidual cu micşorarea rezistenţei implantului dentar. Totodată metoda permite fixarea apexului implantului penetrant în sinusul maxilar cu un ţesut osos nou format pe cale fiziologică cu evitarea apariţiei complicaţiilor menţionate.

[0007] Esenţa invenţiei constă în aceea că se efectuează ortopantomograma, apoi cu ajutorul şublerului electronic de dantură se determină înălţimea osului rezidual, după care se selectează implantul, care penetrează sinusul maxilar nu mai mult de 4 mm, se efectuează examenul radiologic retroalveolar şi se determină locul introducerii implantului, cu freza spadă prin străpungerea gingiei fixe se forează osul fără decolarea lambourilor mucoperiostale, apoi locaşul implantului se prepară cu freze de diametru diferit, în funcţie de densitatea osului şi de diametrul implantului selectat forarea se finalizează cu o freză având diametrul cu 0,5…1,5 mm mai mic decât diametrul implantului, se forează până la contactul cu stratul cortical al planşeului sinusului maxilar şi apariţia senzaţiei de vibraţie, după care cu un osteotom concav cu diametrul la apex egal cu diametrul apexului implantului prin lovituri dozate cu ajutorul ciocanului se fracturează planşeul sinusului fără a condensa lateral osul rezidual, se apreciază integritatea membranei sinuzale prin procedeul Valsalva, apoi după umplerea cavităţii formate cu sânge se înşurubează implantul cu cheia dinamometrică în aşa mod ca partea lui superioară să fie situată intraosos la 1…2 mm sub stratul cortical al apofizei alveolare, după care se efectuează controlul radiologic.

[0008] Rezultatul invenţiei constă în introducerea implantului fără decolarea mucoperiostală, în urma cărui fapt spre deosebire de cea mai apropiată soluţie are loc resorbţia osului cortical la coletul implantului până la 0,2…0,4 mm, favorizându-i implantului o stabilitate bună. Datorită perforării sinusului maxilar nu mai mult de 4 mm are loc formarea fiziologică a unui ţesut osos nou pentru fixarea apexului implantului, ceea ce nu duce la apariţia complicaţiilor posibile după introducerea preparatelor osteoplastice.

[0009] Avantajele metodei revendicate constau în aceea că implanturile se introduc printr-o metodă miniinvazivă, care este suportată de pacient prin aceea că nu se efectuează decolarea lambourilor mucoperiostale, deci se evită incizia ţesuturilor moi, care duce la lezarea microcirculaţiei periostului şi a osului în întregime şi la regenerarea îndelungată cu resorbţia osului rezidual cu micşorarea rezistenţei implantului dentar şi la apariţia complicaţiilor septice. De asemenea printre avantaje se numără şi introducerea implanturilor fără a penetra sinusul maxilar mai mult de 4 mm, aceasta nu duce la ruperea legăturii cu membrana Schneiderian şi păstrează potenţialul de osteoregenerare prin intermediul cheagului de sânge şi porţiunilor de os formate în urma forării.

[0010] În perioada septembrie 2005 - martie 2009 la 112 pacienţi (68 femei şi 44 bărbaţi), cu vârsta între 21 şi 69 ani, la maxilă au fost instalate 198 implanturi dentare endoosoase conice filetate (sistemele Alpha - Bio - 154, Adin - 18 şi Miss - 26).

[0011] În urma examenului clinic radiografic tradiţional acceptat în implantologia dentară au fost stabilite indicaţiile şi posibilităţile reabilitării protetice a pacienţilor cu utilizarea implanturilor dentare endoosoase, de asemenea a fost alcătuit planul de inserare a lor.

[0012] Înălţimea osului rezidual a fost determinată pe ortopantomogramă (OPG) cu ajutorul şublerului electronic, ţinând cont de faptul că în sectoarele posterioare ale maxilei dimensiunea verticală pe ea este cu 25...30% mai mare decât cea reală. Implanturile au fost selectate după lungime în dependenţă de osul rezidual cu condiţia că ele vor penetra în SM nu mai mult de 4 mm. Au fost instalate implanturi cu diametrul maxim posibil luând în considerare lăţimea apofizei alveolare. Implanturi cu diametru mai mic de 3,75 mm nu au fost utilizate.

[0013] Înălţimea osului rezidual a variat între 5 şi 10 mm. Densitatea lui în majoritatea cazurilor (89,89%) a fost D3, în 6,07% - D2 şi în 4,04% - D4 (clasificarea Lecholm and Zarb). Forţa de inserţie a implanturilor a variat între 25 şi 45 Ncm. După inserarea implanturilor, conform metodei descrise mai sus, miniplăgile gingivale în timp de 7...10 zile au regenerat per secundam, implanturile fiind complet acoperite cu gingie. Edemul postoperator era nesemnificativ şi se aprecia numai în jurul miniplăgii gingivale, lipsind pe versantele apofizei alveolare. Sindromul algic postoperator de asemenea era nesemnificativ şi uşor suprimat cu analgezice, şi de obicei dispărea a doua zi după operaţie.

[0014] Din 198 de implanturi instalate conform metodei descrise după crearea locaşului la 7 implanturi procedeul Valsalva a fost pozitiv, adică membrana SM a fost perforată. Din aceste 7 implanturi 5 au fost instalate cu o lungime mai mică decât cea preconizată din sistemul respectiv, iar 2 - cu lungimea iniţial determinată.

[0015] În perioada postoperatorie precoce eliminări sangvinolente neînsemnate din narina respectivă au fost constatate numai la 6 pacienţi, dintre care la 3 proba Valsalva înainte de înşurubarea implanturilor a fost negativă. La toţi cei 112 pacienţi, inclusiv şi la cei cu perforaţie a membranei SM, în perioada postoperatorie simptome de sinusită maxilară n-au fost depistate.

[0016] Lungimea segmentului implantului care a penetrat în sinus varia între 1 şi 4 mm. În jurul lui pe OPG, efectuată postoperator, se apreciau fragmente de os de diferite dimensiuni. Peste 6 luni după inserarea implanturilor aceste fragmente erau consolidate între ele, iar spirele şi apexul implanturilor ce proieminau în sinusul maxilar erau acoperite cu osul nou format. Aşadar, formarea osului nou în jurul implantului fără augmentare de material osteoplastic a avut loc pe baza substratului alcătuit din fragmentele de os ale corticalei planşeului sinusului maxilar şi cheagului sangvin. Se poate presupune că fragmentele corticalei planşeului SM elevate nu şi-au pierdut legătura cu membrana Schneiderian, păstrându-şi potenţialul de osteoregenerare. Altă sursă de regenerare, cu certitudine se poate de afirmat, este plaga osoasă a planşeului SM, de unde au fost elevate fragmentele de os. Deci într-un spaţiu relativ mic (umplut cu sânge) cu „pereţi osteoregeneratori” în timp scurt a avut loc o formare de os nou, care a contribuit la o osteointegrare sigură a implanturilor. La a 6-a lună după operaţie la creasta apofizei alveolare în jurul implanturilor instalate de noi după metoda descrisă, radiografic a fost determinată o resorbţie nesemnificativă de os (0,2 … 0,4 mm).

[0017] Un rol important în osteointegrarea implanturilor, cât şi în remodelarea osului maxilarelor îl au vasele sangvine din periost. Peste 70% din alimentare corticala maxilei o primeşte din periost. În chirurgia parodontală a fost dovedit că în urma decolării lambourilor mucoperiostale survine o resorbţie a osului şi apofiza alveolară se micşorează atât în înălţime, cât şi în grosime. Cercetările efectuate au demonstrat că gradul de resorbţie a osului cortical este mai puţin pronunţat când pentru instalarea implanturilor este utilizată chirurgia fără lambou. Se poate presupune că decolarea lambourilor mucoperiostale dereglează pe un timp anumit vascularizarea osului cortical ce şi duce la resorbţia lui. În cazul elevaţiei sinusului maxilar cu instalarea transalveolară a implanturilor, după cum a fost menţionat mai sus, o însemnătate primordială o are înălţimea osului rezidual, înălţimea minimală fiind apreciată de unii autori de la 3 până la 6 mm. Deci resorbţia osului în jurul coletului implantului micşorează înălţimea osului rezidual şi pune în pericol integrarea lui. În studiul efectuat valorile periotestului la toate implanturile au fost negative şi au variat între 7 şi 0, ceea ce a confirmat osteointegrarea lor. Examenul la distanţă a 65 de implanturi la 42 de pacienţi a arătat un nivel stabil al corticalei implanturilor.

[0018] În acelaşi timp menţionăm că tehnica de instalare fără lambou a implanturilor dentare endoosoase nu este dificilă şi poate fi utilizată de medicii cu experienţa respectivă în implantologia orală. O condiţie obligatorie pentru utilizarea acestei metode este prezenţa gingiei fixe cu o lăţime nu mai mică de 4 mm.

[0019] Metoda se realizează în modul următor.

[0020] Pacientului i se efectuează ortopantomograma, apoi cu ajutorul şublerului electronic de dantură se determină înălţimea osului rezidual, după care se selectează implantul, care penetrează sinusul maxilar nu mai mult de 4 mm, se efectuează examenul radiologic retroalveolar şi se determină locul introducerii implantului, cu freza-spadă prin străpungerea gingiei fixe se forează osul fără decolarea lambourilor mucoperiostale, apoi locaşul implantului se prepară cu freze de diametru diferit, în funcţie de densitatea osului şi de diametrul implantului selectat forarea se finalizează cu o freză având diametrul cu 0,5…1,5 mm mai mic decât diametrul implantului, se forează până la contactul cu stratul cortical al planşeului sinusului maxilar şi apariţia senzaţiei de vibraţie, după care cu un osteotom concav cu diametrul la apex egal cu diametrul apexului implantului prin lovituri dozate cu ajutorul ciocanului se fracturează planşeul sinusului fără a condensa lateral osul rezidual, se apreciază integritatea membranei sinuzale prin procedeul Valsalva, apoi după umplerea cavităţii formate cu sânge se înşurubează implantul cu cheia dinamometrică în aşa mod ca partea lui superioară să fie situată intraosos la 1…2 mm sub stratul cortical al apofizei alveolare, după care se efectuează controlul radiologic.

[0021] Exemplu

[0022] Pacienta C., 38 ani, s-a adresat cu lipsa dintelui 16. S-au efectuat investigaţii, şi anume ortopantomograma şi radiografia retroalveolară. Pe ortopantomogramă, cu ajutorul şublerului electronic s-a determinat înălţimea osului rezidual - 6 mm, lăţimea gingiei - 4 mm. S-a introdus implantul conform metodei revendicate. După manipulaţii s-a repetat examenul radiologic, unde s-a determinat elevaţia sinusului maxilar cu 3 mm. La controlul repetat s-a determinat o resorbţie de os în jurul coletului implantului până la 0,2 mm. Peste 6 luni s-a determinat la examenul radiologic formarea ţesutului osos nou la capătul distal al implantului cu o fixare satisfăcătoare a implantului în osul maxilarului şi fără complicaţii precoce şi tardive. După aceasta pacienta a fost supusă etapei a doua de protezare.

[0023] 1. Zitzmann N. Scharer P. Sinus elevation procedures in the resorbed maxilla: Comparison of the crestal and lateral approaches. Oral Surg. Oral Med. Oral Pathol. Oral Radiol. Endod., 1998, № 85, p. 8-17

[0024] 2. Summers R. B. A new concept in maxillary implant surgery. The osteotome technique. Compend. Conti. Educ. Dent., 1994, № 15, p. 152-160

Claims (1)

1. Metodă de implantare dentară prin acces transalveolar cu elevarea planşeului sinusului maxilar, care constă în aceea că se efectuează ortopantomograma, apoi cu ajutorul şublerului electronic de dantură se determină înălţimea osului rezidual, după care se selectează implantul, care penetrează sinusul maxilar nu mai mult de 4 mm, se efectuează examenul radiologic retroalveolar şi se determină locul introducerii implantului, cu freza spadă prin străpungerea gingiei fixe se forează osul fără decolarea lambourilor mucoperiostale, apoi locaşul implantului se prepară cu freze de diametru diferit, în funcţie de densitatea osului şi de diametrul implantului selectat forarea se finalizează cu o freză având diametrul cu 0,5…1,5 mm mai mic decât diametrul implantului, se forează până la contactul cu stratul cortical al planşeului sinusului maxilar şi apariţia senzaţiei de vibraţie, după care cu un osteotom concav cu diametrul la apex egal cu diametrul apexului implantului prin lovituri dozate cu ajutorul ciocanului se fracturează planşeul sinusului fără a condensa lateral osul rezidual, se apreciază integritatea membranei sinuzale prin procedeul Valsalva, apoi după umplerea cavităţii formate cu sânge se înşurubează implantul cu cheia dinamometrică în aşa mod ca partea lui superioară să fie situată intraosos la 1…2 mm sub stratul cortical al apofizei alveolare, după care se efectuează controlul radiologic.