MD1196Y - Metodă de tratament al necrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos - Google Patents

Abstract

Invenţia se referă la medicină, în special la traumatologie, ortopedie şi chirurgia septică şi poate fi utilizată pentru tratamentulnecrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos cu utilizarea celulelor mezenchimale şi stimularea cu interleukine.Metoda de tratament al necrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos constă în aseptizarea tegumentelor zonei afectate, efectuarea anesteziei în zona colului femural şi a zonelor afectate, după care cu o seringă se introduce un extract din măduva osoasă a embrionilor de pui de găină, care conţine câte 1...2 ml de suspensie de celule mezenchimale cu un conţinut de 1500000 celule la 1 ml de mediu nutritiv şi un amestec de interleukinele IL-1, IL-2, IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, luate în cantităţi egale, doza sumară fiind de 80000 UI/ml, extractul se introduce repetat peste fiecare 3...4 săptămâni, timp de 4...6 luni.

Description

Invenţia se referă la medicină, în special la traumatologie, ortopedie şi chirurgia septică şi poate fi utilizată pentru tratamentul necrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos cu utilizarea celulelor mezenchimale şi stimularea cu interleukine.

Până în prezent, necroza aseptică a capului femural şi a altor zone, cum sunt necroza aseptică a condililor femurali sau a chisturilor în diferite zone osoase sunt considerate incurabile.

Necroza aseptică a capului femural întotdeauna se termină cu protezare, iar în celelalte zone cu rezecţia ţesutului afectat şi instalarea unui transplant din zonele sănătoase ale oaselor tibiale sau iliac. Aceste metode adesea dau eşec şi aduc pacientul la invaliditate.

Este cunoscută metoda de corecţie a defectului capului femural cu necroză aseptică de chist osos, condropatie a capului femural, care constă în aceea că în direcţia defectului se trepanează o gaură în partea anterioară a colului femural, apoi prin canalul format subcondral se înlătură ţesuturile necrotizate ale capului femural şi se înlocuiesc cu o autogrefă osoasă fărâmiţată luată din aripa osului iliac, iar canalul format după trepanaţie se umple cu un transplant sferic osos, care păstrează sfericitatea capului femural [1].

Este cunoscută metoda de tratament al necrozei aseptice idiopatice a capului femural la copii, care constituie un tratament conservator şi constă din două etape. Pe lângă terapia tradiţională intraosos, cu ajutorul unei seringi introduse la 4...5 cm sub trohanterul mare, în colul femural se administrează emoxipin în doză de 1 ml, o dată pe zi, timp de 8...10 zile [2].

Este cunoscută metoda de tratament al necrozei avasculare a capului femural. Se formează un canal în capul şi colul femural. Se înlătură masele osoase cu distrucţie şi se înlocuieşte defectul cu un autotransplant musculo-osos. Extraarticular se formează un canal cu diametrul de cel mult 6 mm în regiunea intertrohanterică, colul şi capul femural. Cu un instrument se deschide accesul prin canalul format către focarul de distrucţie în capul femural şi se efectuează rezecţia capului femural. Ţesuturile obţinute la formarea canalului în regiunea intertrohanterică, col şi capul femural se mărunţesc mecanic şi se introduc în zona postrezecţională a defectului capului femural. Se formează un autotransplant muscular pe pedicul din porţiunea distală a muşchiului fesier mijlociu şi se introduce în porţiunea distală a canalului format, fixându-l cu suturi transosale [3].

Dezavantajele metodelor cunoscute constau în aceea că sunt traumatice, nu au efect de lungă durată, apar recidive, aceste intervenţii nu restabilesc capacitatea de muncă a pacientului, nu oferă garanţii de lungă durată şi deseori sunt nereuşite.

Este cunoscută utilizarea unui remediu biostimulator pentru tratamentul gonartrozei, ce conţine o cultură tisulară primară obţinută din embrioni de pasăre, de exemplu de găină sau prepeliţă, din ziua a 9-12-a a perioadei de incubare, supernatantul obţinut la separarea culturii tisulare având raportul componentelor respectiv de 1,0:1,5…1,0:3,0 [4].

Dezavantajele metodei cunoscute constau în aceea că utilizarea ţesuturilor integrale de embrion de pasăre ce conţin diverse substanţe biologic active, pot provoca reacţii adverse, iar utilizarea citokinelor integrale din ţesuturi, fără selectarea lor, care sunt utile în anumite stări patologice, pot amplifica procesele inflamatorii ale ţesutului osos cu un efect regenerativ insuficient.

Cu scopul de a moderniza metoda de tratament şi a restabili zona afectată fără ca ea să fie excizată, au fost făcute studii ştiinţifice de tratament al acestor patologii cu celule mezenchimale şi stimularea citokină. Celulele mezenchimale au capacitatea de a produce factori de creştere (EGF), (Babiuc V., Lazăr L., Babiuc V. Aspecte noi în tratamentul osteitelor „Culegere de lucrări ştiinţifice" al 10-ea Congres Naţional de Ortopedie şi Traumatologie. Acad. România, 2003, p. 76) factori de transformare celulară (TGF-p), (BabiucV., Lazăr L. A propos de la pathogenic de l'asteite le lour treatment. „Recoils de resumes" 8em Congress de L'AOLF. Association des Or Repudiates de Langue Françoise, 2002, p. 124) factori de stimulare şi de creştere a endoteliilor vaselor sangvine (VEGF), (Willmer E. Morphological problems of cell tope, chop and Identification in cells and tissue in culture. „E. Wilmer. Acad. Press" N. V. 1985, 1, p. 143), (Mitaşov V. Transplantata celulară la mamifere. „Citologia", 1980, p. 371-380). În complex, factorii produşi de celulele mezenchimale stimulează proliferarea celulară, îndeosebi, a osteoblastelor şi a ondrocitelor. Totodată reduc oxidanţii de stres (HO-1, EPO, etc.), (Liozaner L. Aspecte noi în sistemul regeneraţiei. M., Medicina, 1977, p 3-41), (Gremer C. Proliferation of small groups of human employed fibroblasts dependence of growth stimulation cell number. „Cell Pissul Kinet", 1980, v. 13, p. 187) şi degradarea cartilajului. Folosirea lor la tratamentul artrozelor permit de a stopa distrugerea cartilajului zonei articulare şi de a-l restabili, având rolul de protector la artrite.

Problema pe care o rezolvă prezenta invenţie constă în elaborarea unei metode eficiente de tratament, cu capacitate de a spori regenerarea reparatorie a ţesutului osos al capului şi colului femural şi a cartilajului articulaţiilor afectate, care ar reduce pericolul de infectare a recipientului şi perioada de tratament.

Metoda de tratament al necrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos, conform invenţiei, înlătură dezavantajele menţionate mai sus prin aceea că constă în aseptizarea tegumentelor zonei afectate, efectuarea anesteziei în zona colului femural şi a zonelor afectate, după care cu o seringă se introduce un extract din măduva osoasă a embrionilor de pui de găină, care conţine câte 1...2 ml de suspensie de celule mezenchimale cu un conţinut de 1500000 celule la 1 ml de mediu nutritiv şi un amestec de interleukinele IL-1, IL-2, IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, luate în cantităţi egale, doza sumară fiind de 80000 UI/ml, extractul se introduce repetat peste fiecare 3...4 săptămâni, timp de 4...6 luni.

Rezultatul invenţiei constă în sporirea eficacităţii metodei de tratament, reducerea perioadei de tratament, efectuarea tratamentului este posibilă în condiţii de ambulatoriu, ceea ce micşorează mult cheltuielile pentru tratament.

Interleukinele sunt peptide hidrosolubile, cu rol reglator, sintetizate în special de limfocite, dar şi de alte celule. Efectul lor se exercită în primul rând asupra celulelor limfoide, dar şi asupra altor celule.

IL-1 are următoarele activităţi:

- induce sinteza proteinei C reactive de fază acută de către ficat, nivelul seric crescut al acestei proteine fiind un indicator al faptului că organismul se luptă cu un proces inflamator. Un nivel al proteinei C reactive mai mare de 20 ml/dl dă de bănuit faptul că infecţia este de natură bacteriană;

- stimulează diferenţierea şi activarea limfocitelor B, stimulează proliferarea limfocitelor T;

- creşte sinteza de interleukină 2 şi exprimarea receptorilor pentru interleukină 2 de pe limfocitele T;

- induce exprimarea moleculelor MHC II ale sistemului major de histocompatibilitate pe suprafaţa membranei celulelor prezentatoare de antigen;

- activează bucla autocrină de creştere a producţiei de interleukină 1 prin stimularea producţiei acesteia de către monocite;

- induce sinteza moleculelor de aderenţă a leucocitelor la endoteliu cu favorizarea diapedezei şi a chemotactismului leucocitar şi macrofagic la situsul de declanşare a procesului inflamator;

- reglează hematopoieza în măduva osoasă hematogenă;

- induce sinteza de hormoni glucocorticoizi de către glanda suprarenală, hormoni care au rol inhibitor asupra acţiunii interleukinei 1, dar care produc creşterea exprimării receptorilor membranari pentru interleukina 1 pe membranele celulelor sistemului imun;

- are rol de factor pirogen endogen, declanşând procesul de febră prin stimularea sintezei prostaglandinelor de tip 3 care sunt active asupra centrului hipotalamic al termogenezei determinând creşterea temperaturii centrale;

- stimulează producţia altor citokine, precum: G-CSF (factorul de creştere a coloniilor granulocitare), TNF- alfa (Tumoral Necrosis Factor alfa), Interleukinele 6, 8 şi 11 şi PDGF (factorul de creştere derivat din trombocite);

- prin inhibarea acţiunii limfocitelor T supresoare are rol de factor contrasupresor.

Activităţi biologice. IL-2 exercită efect stimulator asupra celulelor care au secretat-o (buclă autocrină), dar şi asupra altor limfocite (buclă paracrină), deoarece receptorul de mare afinitate pentru IL-2 se găseşte pe majoritatea celulelor limfoide.

Limfocitele stimulate proliferează şi exprimă, la densitate înaltă, receptorii de IL-2 pe suprafaţa lor. Astfel se produce expansiunea clonală a limfocitelor care au recunoscut specific un antigen. Interacţiunea IL-2 cu receptorul său declanşează activarea şi proliferarea celulară.

Rolul primar al IL-2 este expansiunea clonală a limfocitelor CD4 şi CD8.

Efectele interleukinei IL2

Realizează o buclă autocrină prin stimularea limfocitelor care au produs-o iniţial cu creşterea continuă a concentraţiei de interleukină 2 din sistem, precum şi o buclă paracrină stimulând producerea de IL-2 şi de către alte limfocite aflate local în contact cu limfocitul primar care a declanşat producţia iniţială de IL-2.

Expansiunea clonală a limfocitelor este efectul principal al acestei interleukine, întrucât limfocitele stimulate proliferează şi exprimă pe suprafaţa lor receptori pentru IL-2 în cantitate foarte mare. Prin urmare, toate limfocitele care au recunoscut un anumit antigen (antigen-specifice) se expansionează clonal (proliferează şi numărul lor creşte foarte mult), deoarece interacţiunea IL-2 cu receptorul său specific de pe membrana limfocitară declanşează activarea şi proliferarea celulară a limfocitelor stimulate de către respectiva interleukină. Se produce astfel expansiunea clonală a limfocitelor T din categoriile CD 4 şi CD 8, deoarece numai expansiunea lor depinde de acţiunea IL-2.

Un alt rol de bază al IL-2 în cadrul răspunsului imun este dat de faptul că ea determină diferenţierea limfocitelor T helper în limfocite T helper de tip 1 şi T helper de tip 2. IL-2 acţionează autocrin asupra limfocitelor T helper 1 şi paracrin asupra limfocitelor T helper 2. Activitatea citotoxică a limfocitelor T din clasa CD8 este stimulată de către IL-2.

Activarea limfocitelor B se produce datorită acţiunii IL-2, deoarece şi limfocitele B posedă receptori de mare afinitate pentru acest tip de citokină. Prin urmare ele proliferează, se transformă în plasmocite şi determină secreţia de anticorpi din clasele IgG, IgA şi IgM. Tot interleukina 2 determină comutarea izotipică cu transformarea anticorpilor de tip IgM în anticorpi de tip IgG, cu transformarea răspunsului imun nespecific în răspuns imun specific cu anticorpi specifici pentru antigenul declanşator.

Celulele Natural Killer (NK) stimulate de către IL-2 determină creşterea acţiunii lor citotoxice, însă nu şi proliferarea lor. Şi macrofagele sunt stimulate de către IL- 2 prin faptul că activitatea lor citotoxică faţă de celulele tumorale şi bacteriile intracelulare este mult amplificată. Creşte de asemenea şi activitatea antifungică a granulocitelor.

Interleukina 1 stimulează sinteza IL-2, la rândul ei IL-2 stimulează sinteza interleukinelor 4, 5 şi 6. Se intensifică de asemenea producţia de lactoferină şi TNF alfa.

IL-3 este o polipeptidă de 133 aminoacizi la om. Este produsă de limfocitele T şi de celulele NK, iar mastocitele şi eozinofilele stimulate produc cantităţi mici de IL-3. În reacţiile alergice, IL-3 modifică funcţiile mastocitelor, eozinofilelor şi macrofagelor. Efectele ei se exercită asupra celulelor din imediata vecinătate a celor care au produs-o, dar când se produce o activare masivă a limfocitelor (de exemplu, în infecţia gripală), IL-3 apare şi în circulaţie şi efectele ei sunt sistemice. IL-3 stimulează activarea celulelor accesorii (granulocite, fagocite, plachete), cu funcţii de apărare şi reparare într-un focar inflamator. Stimulează diferenţierea celulelor stem în măduva hematopoetică, efectul fiind recuperarea funcţională a măduvei osoase consecutivă chimioterapiei citotoxice.

IL-4 este produsă de câteva seturi de limfocite şi are efecte multiple asupra celulelor limfoide. Sursa majoră de IL-4 sunt limfocitele Th2, o subpopulaţie esenţială pentru iniţierea RIMH faţă de agenţii patogeni extracelulari. IL-4 acţionează autocrin şi determină stimularea celulelor producătoare. Stimulează exprimarea moleculelor CMH II pe celulele B, precum şi secreţia IgE şi IgG1. De aceea a fost numit factorul stimulator al limfocitelor B. Induce diferenţierea celulelor TCD4 spre celule Th2, care la rândul lor secretă IL (IL-5, IL-10) stimulatoare ale RIMH. Este o citokină antiinflamatoare, producând inhibiţia citokinelor inflamatorii (IL-1, TNF) şi a PG.

IL-5 este secretată de limfocitele Th2 şi stimulează proliferarea şi diferenţierea limfocitelor B în răspunsul imun. Stimulează diferenţierea celulelor stem medulare în monocite şi eozinofile. Sinteza crescută a IL-5 determină eozinofilie.

IL-6 este o citochină multifuncţională, secretată de macrofage, de limfocitele T, de celulele endoteliale. Stimulează sinteza IgA în structurile limfoide asociate mucoaselor. Efectele IL-6 sunt sinergice cu ale IL-1. IL-6 este un mediator al răspunsului de fază acută. Răspunsul de fază acută este o reacţie sistemică antiinflamatoare, consecutivă infecţiei sau leziunii tisulare şi se caracterizează prin febră, leucocitoză, creşterea permeabilităţii vasculare, scăderea nivelului metalelor (Zn, Fe) şi al steroizilor plasmatici, creşterea nivelului proteinelor de fază acută. Proteinele de fază acută sunt sintetizate de hepatocite sub acţiunea stimulatoare a unui factor specific, iar IL-6 are acţiune similară cu a factorului stimulator al hepatocitelor.

IL-8 este produsă de macrofage, fibroblaste, celule endoteliale. Face parte din categoria chemockinelor. Acţiunea sa principală este cea chemotactică faţã de neutrofile, eozinofile, limfocite T în focarul inflamator. Sinteza ei rapidă este indusă de LPS, de infecţia virală, în celulele mononucleare din sânge, în fibroblaste, în cheratinocite. IL-8 stimulează activarea neutrofilelor (migrare transendotelială, eliberarea enzimelor lizosomale, intensificarea metabolismului oxidativ, generarea anionului superoxid în focarul inflamator). Are efecte asupra celulelor nelimfoide: este haptotactică (induce migrarea celulelor epiteliale spre suprafaţă).

Metodă de pregătire a compusului

Din embrionul de pui se separă oasele tubulare, se fragmentează cu foarfecele curb până la dimensiuni de 2...3mm. Ţesutul embrionar se spală cu soluţie Hank de 2...3 ori, apoi se introduce într-o retortă conică şi se acoperă cu soluţie de tripsină de 0,25%. Se supune separării măduvei osoase în centrifuga magnetică timp de 10 min, se adaugă soluţie Hank, se lasă să se sedimenteze ţesutul fragmentat, apoi se separă lichidul supernatant, care se centrifughează în eprubete conice la 1000 rot/min timp de 10 min. Din nou se retrage lichidul supernatant, iar sedimentul (celulele embrionare dezagregate) se dizolvă în mediul nutritiv 199 în proporţie egală. Emulsia celulară de cultură primară se strecoară prin filtru de capron. Se determină numărul celulelor în 1 ml de emulsie.

Doza de celule mezenchimale a fost apreciată şi stabilită standard în camera Goriaeva, se dozează câte 1 500 000 de celule la 1 ml de mediu nitritiv.

Supernatantul de asemenea se strecoară prin filtru de capron. Masa de emulsie obţinută se repartizează în flacoane câte 1...2 ml. Se păstrează în flacoane de sticlă acoperite ermetic cu dopuri de cauciuc şi placă metalică la temperatura de 4...6°C. Remediul este inofensiv, nu este toxic, nu provoacă alergizarea şi infectarea organismului, nu are contraindicaţii pentru aplicare.

Înainte de aplicare remediul se ţine la temperatura camerei timp de 2...3 ore. Remediul biostimulator se utilizează intraosos, intramuscular, intraarticular.

Din supernatant se obţin interleukine, şi anume IL-1, IL-2, IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, care au un rol extrem de important la stimularea creşterii celulare şi stoparea degradării cartilajului articular, care se obţin prim metoda cromatografică de lichide în fază normală. Cromatografia de lichide în fază normală se aplică de obicei la separarea compuşilor organici foarte polari, cum sunt aminoacizii. Cromatografia lichid-solid (LSC) este de obicei denumită ca o tehnică de separare în fază normală, caracterizată de utilizarea unui adsorbant anorganic sau a unei faze staţionare chimic legate cu grupări funcţionale polare, iar ca fază mobilă neapoasă - unul sau mai mulţi solvenţi organici apolari (în special hexanul) în amestec cu un solvent polar, până la realizarea unei valori optime a „tăriei” solventului din punct de vedere al polarităţii.

Cea mai importantă fază staţionară în cromatografia de lichide în fază normală este silicagelul (SiO2). Acesta este considerat un adsorbant foarte polar, datorită grupărilor silanol reziduale din matricea sa. După obţinerea interleukinelor menţionate fracţionate, acestea se amestecă în cantităţi egale cu obţinerea unei doze sumare de 80000 UI/ml.

Totodată, celulele mezenchimale osteogene au însuşirea de a stimula formarea activă şi de re-amplasare a părţii osoase deteriorate în zona afectată.

Au fost folosite celulele menzechimale împreună cu interleukinele extrase din măduva osoasă a embrionilor de pui de găină.

Metoda a fost realizată cu folosirea celulelor embrionare de pui de găină, care nu prezintă nici un pericol, pot fi pregătite în cantităţi nelimitate şi păstrate la temperatură joasă timp de 6...12 luni.

Metoda de tratament cu utilizarea celulelor mezenchimale şi interleukinelor în tratamentul necrozei aseptice a colului femural se efectuează în modul următor.

În zona capului femural sau în alte zone afectate cu necroză aseptică transformată în chisturi se dezinfectează ţesuturile moi cu alcool de 70° şi iod. Se izolează zona de manipulare chirurgicală, se efectuează anestezia ţesuturilor moi în zona afectată cu lidocaină de 1% sau 2%, sau ultracaină. Se efectuează anestezia capului femural sau a zonei osoase afectate cu lidocaină sau ultracaină. Apoi prin puncţia capului femural, ajungând până la zona de distrucţie - se introduce un ac, prin care se introduce doza necesară - 1 ml sau 2 ml în dependenţă de zona afectată, adică 1 500 000 sau 3 000000 de celule mezenchimale de conservant nutritiv cu interleukine în doză sumară de 80000 UI/ml, în dependenţă de volumul de distrucţie a osului. Apoi se înlătură acul şi se pune un pansament aseptic. Operaţia de transplantare prin puncţie a celulelor mezenchimale se repetă la fiecare 3...4 săptămâni şi durează în medie până la 6 luni. În această durată de timp se restabileşte structura osoasă a capului femural sau a altor zone afectate.

Pacientul pe parcursul tratamentului îşi continuă activitatea obişnuită. Toate manipulările de tratament cu celule mezenchimale se realizează în condiţii de ambulatoriu extrem sterile.

Pacientul este scutit de cheltuieli, pe care le suportă în cazul protezării sau altor intervenţii chirurgicale şi nu rămâne invalid.

Tratamentul a fost efectuat la 19 pacienţi cu necroză aseptică a capului femural şi la 3 pacienţi cu necroză aseptică şi chisturi în zona metafizară a osului femural cu afectări la articulaţiile genunchiului, vârsta pacienţilor fiind cuprinsă între 30 şi 70 de ani. Durata de observaţii până la 5 ani. Rezultatele obţinute au dovedit că zonele afectate de necroză aseptică îşi restabilesc structura osoasă, dispar durerile, pacienţii au un comportament obişnuit. Dacă tratamentul este efectuat precoce, când încă n-a avut loc deformaţia capului femural, structura osoasă şi funcţia se restabileşte deplin. În observaţiile efectuate funcţia şi structura osoasă s-a restabilit la 11 din 19 pacienţi trataţi prin metoda de transplantare a celulelor mezenchimale. La 8 pacienţi s-a restabilit structura osului capului femural, au dispărut durerile, dar a rămas deformaţia capului femural, care a fost până la tratament.

La pacienţii cu necroză aseptică şi formarea chisturilor, structura osului afectat s-a restabilit, iar chisturile au dispărut.

Folosirea celulelor mezenchimale şi stimularea cu ajutorul interleukinelor în cazul tratamentului necrozei aseptice a capului femural şi a altor zone osoase permite de a restabili structura şi funcţia capului femural fără ca pacientul să fie supus intervenţiilor chirurgicale prin metoda de protezare sau alte metode de folosire a transplantelor osoase. Pacienţii sunt protejaţi de riscul de invaliditate şi îşi pot continua comportamentul obişnuit.

Exemplul 1

Pacientul V., 52 ani, s-a adresat cu gonartroză şi necroză aseptică a capului femural. I s-a propus protezarea articulaţiei afectate, la care pacientul a renunţat. A fost supus tratamentului cu celule mezenchimale conform invenţiei. În dinamica tratamentului treptat s-a ameliorat funcţia în articulaţia coxofemurală, au dispărut durerile. Peste 3 luni a abandonat cârjele, folosindu-se numai de baston. Peste 6 luni s-a restabilit structura capului femural.

Peste 2 ani, observaţii la distanţă în timp, pacientul se deplasa liber, fără dureri, iar capul femural s-a restabilit.

Exemplul 2

Pacienta G., 50 ani, cu o traumă după un accident rutier - fractură în 1/3 medie a osului tibial, a fost tratată cu ajutorul aparatului fixator Ilizarov, fără succes. A fost supusă tratamentului cu celule mezenchimale conform invenţiei. Peste 5 luni de tratament, conform invenţiei, pacienta şi-a reluat lucrul şi comportamentul obişnuit.

1. RU 2257865 C2 2005.08.10

2. RU 2153335 C2 2000.07.27

3. RU 2583577 C1 2016.05.10

4. MD 1585 F1 2001.01.31

Claims (1)

1. Metodă de tratament al necrozei aseptice a capului femural şi a altor regiuni cu ţesut osos, care constă în aseptizarea tegumentelor zonei afectate, efectuarea anesteziei în zona colului femural şi a zonelor afectate, după care cu o seringă se introduce un extract din măduva osoasă a embrionilor de pui de găină, care conţine câte 1...2 ml de suspensie de celule mezenchimale cu un conţinut de 1500000 celule la 1 ml de mediu nutritiv şi un amestec de interleukinele IL-1, IL-2, IL-3, IL-4, IL-5, IL-6, IL-8, luate în cantităţi egale, doza sumară fiind de 80000 UI/ml, extractul se introduce repetat peste fiecare 3...4 săptămâni, timp de 4...6 luni.