RO110912B1 - Filtru electrostatic cu pseudo-electret - Google Patents

Abstract

Invenția constă în perfecționarea unui filtru electrostatic cu pseudo-electret, adică bazat pe două conductoare foarte subțiri, lipite și izolate electric, între ele, în variantele propuse, acestea fiind dispuse, preferabil, fără răsucire în grile ortogonale, care aclătuitesc o rețea ordonată, filtrele rezultând din suprapunerea unui număr corespunzător de rețele succesive. Pentru performanțele îmbunătățite, rețelele se dispun decalat, cu pas și diametru de conductori adaptat la granulația prafului ce trebuie reținut. Pentru uciderea micro-insectelor ce sunt colectate de către asemenea filtre, sau pentru preîncălzirea aerului ce trece prin filtru, se folosesc conductoare rezistive, încălzite electric. Pentru arderea materialului colectat, în chiar interiorul filtrului, se folosesc conductoare izolate cu o peliculă rezistentă la temperaturi mari. în măsura necesară aplicației, filtrul poate produce ozon sau - prin încălzirea aerului- poate combate ozonul.

Description

Invenția se referă la un filtru electrostatic cu pseudo-electret, destinat filtrării gazelor, bazat pe folosirea a două conductoare electrice foarte subțiri lipite, dar izolate între ele, și care printr-o dispunere anumită, întretaie frecvent curentul de gaz purtător de particule.

în scopul filtrării gazelor se cunosc filtrele electrostatice pentru condiționarea aerului [1,2], Spre deosebire de electrofiltrele industriale [3], care se ocupă de concentrații relativ mari de praf la intrare și prezintă deci dimensiuni comparativ uriașe, electrofiltrele pentru condiționarea aerului filtrează suspensii aflate liber în aer, adică încearcă să rețină particule fine și cu o concentrație relativ redusă. Volumul specific mai mic al acestora din urmă vine îndeosebi de pe urma reducerii considerabile, simultan, atât a distanței dintre electrozi, cât și a tensiunii electrice aplicate. Menținând intensitatea câmpului electric între elctrozi la o valoare înaltă (imediat sub valoarea de străpungere], se obțin prin aceasta reducerea considerabilă a lungimii electrofiltrului (în sensul curgerii gazelor). Deci, cu cât se vor putea apropia mai mult electrozii, cu atât traseul de capturare al particulelor va fi mai scurt. Evident, limitarea inevitabilă a acestui demers vine nu atât din străpungerea izolației dintre elctrozi, cât și din imposibilitatea asigurării unui paralelism perfect al eletcrozilor la distanțe atât de mici și la un număr atât de mare de electrozi.

în același scop se cunoaște totodată filtrarea mecanică a gazelor prin hârtie sau textile, țesute sau nețesute (pâsle). realizate cu fir textil, cu fir sintetic, cu fibră de sticlă chiar cu fir metalic. în toate aceste echipamente reținerea este esențialmente mecanică: particula de praf nu poate trece prin porii sau interstițiile materialului filtrant.

Aceste filtre ieftine au însă câteva dezavantaje fundamentale:

- căderea lor de presiune este în mod natural mare, încă de la pornire, și crește mereu, pe măsura colmatării lor cu particule;

- în faza inițială de funcționare nu rețin particule fine, adică pe acelea care sunt sensibil mai mici decât spațiile de trecere;

- orice sistem de evacuare a particulelor s-ar aplica, unele particule rămân în textura filtrului, care după mai multe operații de curățire, va trebui aruncat;

- aceste filtre sunt, în principiu, insensibile față de încărcarea electrică cu particulele ce pot veni la intrarea în filtru, eventual.

Se mai cunosc și forțe suplimentare, de natură electrică, ce acționează asupra particulelor care traversează orificiile materialului filtrant. Astfel, au fost explicate forțele de polarizare [4], care însă nu acționează decât asupra particulelor deja încărcate electric. Cum însă doar o parte din parcitulele aflate liber în suspensie au încărcare electrică, s-a căutat a se accentua mărimea încărcărilor inițiale ale particulelor, toate fiind convertite la o aceeași polaritate [5], [6], Pe această cale, deși a crescut într-o oarecare măsură eficiența de reținere, dezavantajele intrinseci filtrătii mecanice nu au fost ameliorate cu nimic, a apărut pericolul de electrocutare și problemele specifice izolaților de tensiune înaltă, iar consumul de energie aferent funcționării a crescut.

Se cunosc, de asmenea, filtre mecanice realizate prin împâslirea unor fibre sintetice. Linele dintre aceste fibre sintetice, în urma etirării, prezintă pe porțiuni ale suprafeței lor. sarcini electrice necompensate. Când asemenea suprafețe permanent încărcate sunt învecinate în structura împâslită, s-a format un electret [7], Aici câmpurile electrice locale pot fi importante, rezultând însemnate creșteri ale eficienței de reținere a particulelor fine. Această creștere se bazează în primul rând pe reținerea particulelor încărcate. Acestea vor fi atrase de suprafețele încărcate cu o polaritate opusă. Totodată însă, particulele neutre dar polarizabile electric, vor fi și ele reținute în zona de intersecție a două fibre, pe suprafețele cărora sunt sarcini electrice necompensate de semn opus. La forțele de reținere mecanice se adaugă reținerea particulelor încărcate, aplicabilă prin forțe coulombiene și prin difuzia electrostatică și reținerea dielectroforetică, aplicate particulelor dielectrice și neutre. Și în acest caz. dezavantajele specifice filtrării mecanice rămân neatinse, în plus durata de viață a efectului de electret este mică. Vom numi aceasta filtre cu electret.

în același scop. se cunoaște filtrul zis cu pseudo-electret [8], în aceasta, o țesătură din fire metalice izolate este compusă dintr-o urzeală racordată toată la același potențial de polaritate opusă (joasă tensiune continuă). Folosindu-se conductoare foarte subțiri (diametrul de ordinul a 40...50 pm), cu izolație foarte fină (pelicule de câțiva microni grosime], din material dielectric de bună calitate, acest gen de filtru produce un gen de revoluție în filtrarea aerului atmosferic: toate forțele de natură electrică sunt cu mult mai mari decât în cazul filtrelor cu eletcret și acționează pe arii mai mari. La acest tip de filtre apare însă dificultatea tehnică importantă de a desizola și de a pune electric în paralel un număr uriaș de conductoare subțiri din urzeală și, respectiv din bătătură”.

Se cunoaște, de asemenea, filtrul cu pseudo-electret bazat pe conductor bifilar [9], Aici zona cu câmp electric foarte intens nu se mai limitează la intersecția a două fire cu polarități opuse, ci însoțește conductorul bifilar pe toată lungimea sa. în această ultimă dispunere a conductoarelor de polaritate opusă reținerea particulelor încărcate este mai slabă decât în cazul anterior [8], Deoarece în praful atmosferic particulele neutre sau slab încărcate sunt majoritare față de cele încărcate această scădere a eficienței datorită reținerii mai slabe a particulelor încărcate, este cu mult compensată prin creșterea importantă bazată pe reținerea dielectroforetică.

Datorită acestor puternice forțe suplimentare de reținere, filtrele cu pseudo-electret recapătă o proprietate specifică electroflitrelor: o cădere de presiune mult mai mică. Aceasta deoarece la o aceeași eficiență, densitatea necesară este sensibil mai mică decât la filtrele mecanice. Datorită densității mai mici, capacitatea de înmagazinare a prafului colectat între două curățiri este iarăși în avantajul filtrelor cu pseudo-electret. Datorită suprafeței netede a izolației, se comportă mai bine la evacuarea materialului colectat. Ca și electrofiltrele clasice, au o durată de exploatare - în principiu - nelimitată.

Prin toate aceste proprietăți, filtrele cu pseudo-electret au practic toate calitățile electrofiltrelor, la care se adaugă capacitatea de reținere mecanică. Datorită însă valorilor atinse de forțele electrice locale, au volum specific mai mic, renunțându-se la problemele tensiunilor înalte, iar consumul de energie electrică pentru încărcarea de particule este aproape nul.

Realizarea [9] prezintă totuși dezavantajul că, în lipsa soluției tehnologice corespunzătoare de manipulare a conductorului bifilar, acesta este înghesuit haotic în secțiunea de trecere a aerului. Ori, în cazul dispunerii haotice a conductorului bifilar există posibilitatea de învecinare - pe porțiuni - a conductorului de o anumită polaritate, cu el însuși. în aceste porțiuni câmpul electric obținut este aproape de zero.

în gazele cu temperaturi înalte nu rezistă decât electrofiltrele și filtrele mecanice țesute din fibră de sticlă (păstrând în dezavantajele ce sunt tipice filtrelor mecanice). în cazul gazelor fierbinți care transportă particule conductoare (funingine de la motoarele Diesel, de exemplu) izolația actualelor electrofiltre nu rezistă sau necesită măsuri costisitoare de protecție. Față de toate acestea, filtrul cu pseudo-electret se comportă superior, cu condiția ca izolația conductoarelor să reziste la temperatura respectivă.

Admițând că pentru soluția [9] de filtru cu pseudo-electres-ar folosi o pereche de conductoare cu izolație rezistentă la temperatură înaltă, în unele aplicații poate apărea necesitatea încălzirii electrice a filtrului. în această soluție, pentru umplerea haotică a volu110912 mului filtrului cu perechea de fire foarte subțiri se folosește o singură pereche foarte lungă sau câteva segmente suficient de lungi. Acestea prezintă rezistență destul de înaltă având diametrul de câteva zeci de microni. Pentru încălzirea lor la temperaturi foarte înalte ar trebui deci tensiuni mari. Ori, la aceste temperaturi, chiar și izolația de sticlă nu rezistă decât la câteva sute de volți. (Pentru arderea funiginei la motoarele Diesel sunt necesare temperaturi de ordinul a 12OO°C). Acest dezavantaj al soluției [9] se accentuează dacă s-ar folosi conductor rezistiv.

Atât în cazul funinginei colectate de la motoarele Diesel [10], cât și la colectarea de prafuri banale (cazul aspiratorului de praf), nici unul dintre filtrele prezentate mai sus nu reprezintă -prin el însuși - o tehnologie de lichidare a materialului colectat. Aceasta, cu atât mai mult în cazul microinsectelor din haine, sau micro-organismelor care ar trebui ucide îndată după colectare [11).

De asemenea, atât electrofiltrele . cât și filtrele mecanice, sunt departe de cerința ideală de a avea o aceeași capacitate de înmagazinare relativă deci o aceeași eficiență de filtrare - față de orice dimensiune a particulelor filtrate, cel puțin pe durata dintre două curățiri. Analizând, spre exemplu, filtrul mecanic țesut nou, acesta reține preponderent particulele mai mari decât porul său. Colmatarea se va produce îndeosebi în prima parte a grosimii sale, restul grosimii rămânând nefolosită. Pe măsura astupării parțiale a porilor, filtrul va reține și particule din ce în ce mai mici. Deci, comportarea sa este puternic schimbătoare în intervalul dintre două curățiri. Mai apoi. după o curățire, comportarea sa va fi - statistic - cu ceva modificată față de cea din perioada anterioară de funcționare.

învenția înlătură dezavantajele de mai sus prin aceea că, în scopul măririi eficienței de filtrare prin reținerea prafurilor de diferite granulometrii, filtrul electrostatic cu pseudo-electret este realizat prin suprapunerea mai multor rețele, fiecare rețea fiind executată cu folosirea a două conductoare electrice foarte subțiri, fiecare izolat electric, lipite pe toată lungimea lor, între care se aplică o diferență de potențial alternativă ne-sinusoidală de foarte joasă frecvență, perechile de conductoare fiind dipuse ordonat: după necesități, fiecare rețea de filtru are pasul și diametrul conductoarelor diferit, în funcție de granulația prafului.

Dacă este nevoie, în scopul generării de ozon, ultima sau ultimele rețele de filtru pot fi realizate din conductoare mai subțiri, astfel încât la aceeași diferență de potențial aplicată întregului filtru, ele să producă ozonarea aerului. Când este necesar, în scopul încălzirii aerului, una sau mai multe rețele din filtru sunt alimentate de la o sursă specială, având o asemenea funcție suplimentară.

De asemenea, în cazul filtrării gazelor eșapate de la motoarele cu ardere internă, pelicula izolantă a conductoarelor, rezistentă la temperaturi înalte, este tratată cu catalizatori.

Invenția prezintă următoarele avantaje:

obținerea unei tehnologii reproductibile pentru execuția unor serii de asemenea filtre;

- obținerea unor benzi de filtru din pseudo-electret care vor putea fi pliate, în vederea realizării unei viteze mai mici de trecere a aerului prin țesătură, la o aceeași secțiune de intrare în ansamblul filtrant;

- obținerea, prin aceeași pliere, a unei capacități sporite de înmagazinare a prafului colectat, la un același volum ocupat de filtru;

- posibilitatea arderii materialului colectat, în chiar structura filtrului, prin încălzirea țesăturii sale metalice;

- realizarea unor filtre catalitice pentru filtrarea gazelor arse de la motoarele cu ardere internă, superioare filtrelor ceramice prin raportul cost/performanță ;

mărirea randamentului motoarelor cu ardere internă, ușurarea pornirii motoarelor și reducerea poluării datorată gazelor eșapate prin ozonarea aerului, în cazul folosirii acestei soluții la filtrarea aerului de admisie;

- posibilitatea de a renunța la elemente speciale de încălzire a aerului în echipamentele de condiționare, această funcție fiind preluată chiar de filtru, în condiții avantajoase.

Se dă în continuare un exemplu de realizare a invenției, în legătură cu fig.

1...5, care reprezintă:

- fig.1 , structura unui filtru electrostatic cu pseudo-electret;

-fig.2 . variantă țesută a aceluiași filtru, din care s-a reprezentat o singură rețea;

- fig.3, variantă de filtru, cu poziționarea culcată a perechilor de fire;

- fig.4, variantă a aceluiași tip de filtru, obținută prin țesere;

-fig.5, traseul conductorului bifilar dintr-o grilă a unei rețele din structura filtrului cu pseudo-electret.

Fig. 1, conține prezentarea schematizată a dispunerii perechilor de fire conductoare în exemplul de realizare a prezentei invenții. Fiecare rețea este formată prin suprapunerea ortogonală a două grile, una cu perechile de conductoare paralele desenate vertical și a doua, cu perechile de conductoare desenate orizontal. □ grilă este realizată cu folosirea unei singure perechi de conductoare sau prin alăturarea unor porțiuni de grilă, fiecare fiind realizată dintr-o singură pereche ne-întreruptă de conductoare.

Pentru simplitate, în toate figurile nu s-a mai desenat izolația conductoarelor. De asemenea, pentru mai multă claritate, în ambele vederi rețeaua compusă din intersecția perechilor de conductoare verticale A1 cu perechile de conductoare orizontale B1 s-a desenat cu linie continuă, iar rețeaua compusă din conductoarele similare verticale A2 intersectate cu conductoarele orizontale B2 este reprodusă cu linie întreruptă. Același mod de reprezntare s-a folosit și în fig. 3 și 4.

Prima caracteristică de bază a invenției o reprezintă dispunerea ordonată a perechilor de conductoare. O a doua caracteristică de bază o reprezintă constituirea filtrului din mai multe rețele suprapuse. (în această figură sunt reproduse doar două rețele ortogonale, numerotate cu indicii 1 și 2). Obținerea și păstrarea poziției reciproc a perechilor de conductoare în modul reprezentat în această figură este dificilă. Ea s-ar putea totuși obține prin lipire la cald (cu folosirea izolației termoaderente, de exemplu).

în fig. 2, este reprodusă secțiunea printr-o singură rețea componentă a unui asemenea filtru, dar realizată prin țesere, ca fiind o tehnologie mult mai uzuală. Funcționarea electrică a variantei țesute din figura 2 este practic identică cu cea a variantei din figura 1. Varianta din figura 2 este o țesere idealizată . în care se folosesc la maximum toate tipurile de forțe electrice de reținere a particulelor, (în mod normal, perechea de conductoare se culcă pe transversala sa).

în fig. 3, se vede o parte dintr-un asemenea filtru rigidizat, prin lipirea între ele mai întâi a grilelor și apoi a rețelelor succesive și în care toate perechile de conductoare sunt culcate pe perechile ortogonale lor. Uneori însă, o rețea țesută va folosi conductorul bifilar ca bătătură, iar ca urzeală va folosi un conductor singular sau chiar un fir neconductor. Aceste soluții rezultă din aplicarea unor tehnologii mai ieftine. Se pierde câte ceva față de eficiența unei rețele ideale, dar se păstrează superioritatea acestui gen de filtru cu pseudo-electret în raport cu soluțiile cunoscute. Se vor reprezenta soluțiile de maximă complexitate, cele mai simple putând fi deduse cu ușurință.

în fig. 4,este dată o vedere a două rețele succesive realizate prin țesere cu conductor bifilar și în care perechile de conductoare sunt de asemenea culcate. Atât în punctele de intersecție ale rețelelor din fig. 3. cât și ale rețelelor din fig. 4, valoarea medie a intensificărilor de câmp este mai mică decât în cazul variantelor ideale din fig. 1 și 2.

După cum se vede în fig. 1 și 3, este de preferat ca, în cât mai multe puncte ale filtrului, conductoarele rețelelor care urmează pe fluxul de gaz să g

fie dispuse în fața spațiilor libere din rețeaua anterioară, mărind șansele de capturare a particulelor. Așa ceva se poate obține prin decalarea între ele a unor rețele cu pas egal sau parțial, prin utilizarea succesivă de rețele cu pas diferit.

Fig. 5 reproduce un detaliu de margine al unei grile sau al unei porțiuni de grilă, componentă a filtrului cu pseudo-electret. Aici se vede o a treia caracteristică de bază a prezentului exemplu de realizare. Anume, faptul că toate perechile de conductoare dintr-o grilă activă sunt de fapt o aceeași pereche de conductoare, îndoite succesiv, preferabil fără răsucire. Dacă ambele grile dintr-o rețea ortogonală sunt active, fiecare porțiune de rețea va reprezenta câte 8 capete libere de conductor.

Pe toate fig. 1...3 săgeata arată sensul propus al curgerii gazelor.

Forma și mărimea tensiunii electrice dintre cele două conductoare sunt aceleași ca și în realizarea [9],

Fără a fi reprezentată în vreo figură, menționăm versiunea de realizare a acestei invenții prin suprapunerea de rețele cu conductor de grosime diferită și pas individualizat al rețelei.

Mai menționăm versiunea de realizare în care izolația este rezistentă la temperaturi înalte, în care de exemplu, conductoarele au izolația dintr-o peliculă de sticlă, sau dacă conductoarele sunt din aluminiu cu o izolație din AL₂0₃., produsă prin oxidare controlată.

Realizarea filtrului din rețele suprapuse permite includerea în filtru a unor rețele din conductoare cu diametrul mai mic decât al celorlalte rețele. Prin aceasta apare posibilitatea ca la o aceeași tensiune de alimentare a rețelelor, rețelele din conductoare subțiri să genereze ozon.

Prin dispunerea ordonată a perechilor de fire ca în fig. 1, toate intersecțiile vor prezenta zone de câmp intens (sau măcar în parte, cum se întâmplă la o așezare ca în fig. 3 și 4). Spre deosebire de filtrele cu pseudoelectret realizate prin dispunerea haotică a perechii de conductoare, aici nu se învecinează conductoare de aceeași polaritate (decât în zona intersecțiilor, la dispunerea din fig. 3 și 4). Având totuși un câmp mediu superior, pentru o aceeași lungime de conductor la filtrele realizate din rețele ordonate se va obține o eficiență de reținere mai mare.

Prin dispunerea decalată a rețelelor se va obține o îndesire aparentă a conductoarelor. Cu alte cuvinte, cu aceeași lungime de conductor bifilar și într-un același volum de filtru se obține o creștere a frecvenței de întâlnire a particulei cu conductoarele, pe traiectoria sa. Ea se concretizează într-o nouă creștere a eficienței de filtrare, în raport cu dispunerea haotică.

Realizarea filtrului din mai multe rețele suprapuse permite plierea lui, adică obținerea unei suprafețe de filtrare mai mare într-un același volum al filtrului. 0 astfel de pliere este practic imposibil de obținut în cazul filtrului realizat prin așezarea haotică a conductorului bifilar.

Dispunerea ordonată a perechilor de conductoare, permite realizarea de rețele de densitate diferită, adică permite proiectarea unor filtre adaptate la spectrul granulometric al suspensiei care se dorește a fi filtrată. într-un asemenea filtru rețelele mai rare vor fi dispuse la intrarea gazelor, pentru a reține particule mai mari, iar rețelele cele mai dese vor fi așezate la ieșirea gazelor, ele având destinația de a reține particulele cele mai fine.

Adaptarea filtrului la praful combătut poate fi mai profundă. Anume, dacă s-ar cunoaște distribuția granulometrică a prafului, pe baza unei experiențe prealabile, s-ar putea dimensiona filtrul pentru a se obține capacitatea dorită de înmagazinare a prafului între două curățiri planificate ale filtrului. Acesta s-ar putea realiza nu numai prin adaptarea numărului de rețele suprapuse, ci și prin alegerea corespunzătoare a numărului simultană a densităților și numărului de rețele având aceeași densitate la granulometria prafului ar duce la umplerea cu praf. în acela și ritm, a tuturor straturilor filtrului. Ar rezulta o durată de exploatare mai mare între două curățiri în raport cu celelalte filtre (la care, de regulă, prima parte a grosimii filtrului se colmatează mai repede decât restul grosimii). Căderea de presiune medie pe filtru între două curățiri succesive ar fi, de asemenea, mai mică.

Prin intercalarea filtrului în circuitul unei surse auxiliare, acesta poate fi încălzit pentru anumite intervale de timp. Dacă un asemenea filtru este folosit la aspiratoarele de praf, microinsecte aspirate cu praful [10] pot fi ucise pe loc în aspirator. De asemenea, printr-o preîncălzire a filtrului pentru eliminarea umidității, curățirea filtrului va fi mult ușurată. Un asemenea gen de filtru poate fi folosit cu succes în instalațiile de condiționare a aerului. în care, în afară de înlocuirea filtrului mecanic în condiții de mare avantaj energetic și cu o durată de viață mult mai crescută, însuși filtrul devine element de încălzire reglabilă a aerului. Acest element încălzitor este aproape ideal având suprafața specifică de schimb de căldură foarte mare și, totodată, inerție termică foarte mică.

Prin reglarea geometriei și tensiunii aplicate ultimelor rețele, filtrul cu pseudo-electret va produce ozon în cantitatea dorită. Această versiune de filtru este recomandabilă pentru filtrarea aerului de admisie în motoarele cu ardere internă. în care ozonul participând la procesul de ardere, va mări randamentul procesului și va reduce poluarea. în aceeași versiune, prin încălzirea sa electrică are loc preîncălzirea aerului de admisie. Dacă acest lucru poate fi util tuturor motoarelor cu ardere internă când funcționează la temperaturi joase, el este extrem de folositor pentru pornirea motoarelor Diesel, mai ales pe timp friguros.

Prin folosirea micro-conductoarelor cu izolație rezistentă la temperaturi ridicate (cum ar fi sticla sau AI₂0₃ în cazul microconductoarelor din aluminiu] se poate ridica foarte mult gama temperaturilor de utilizare. Astfel, atât în aspiratoarele de praf, cât și în filtrele pentru aerul de admisie la motoare se poate arde praful colectat, în chiar carcasa special proiectată a filtrului. Astfel, curățirea filtrului se ușurează mult, durata între două curățiri succesive crește considerabil, iar durata de utilizare devine aproape nelimitată.

Această ultimă variantă constructivă a filtrului de pseudo-electret va putea deveni o alternativă superioară în filtrarea gazelor arse de la motoarele Diesel. Acest gen de filtru are șansa de a rezulta mai ieftin decât filtrul ceramic, fiind realizat cu o tehnologie mai simplă și mai puțin energo-intensivă decât filtrele ceramice. Prin implantarea de catalizatori în pelicula de izolator se pot egala toate avantajele filtrelor existente din punctul de vedere al tratării noxelor gazoase. Suplimentar însă, filtrul cu pseudo-electret va putea fi cu ușurință încălzit la temperaturile necesare arderii funinginei și celorlalte reziduuri de ardere colectate. Arderea se va produce în chiar locul de funcționare al filtrului, în mersul auto-vehiculului, reducându-se poluarea cu materiale colectate. Printr-o generare limitată de ozon, filtrul cu pseudo-electret va oxida unele fracții gazoase ale gazelor arse și va combate mirosurile neplăcute ce însoțesc gazele eșapamentului motoarelor Diesel.

Pentru încălzirea la temperaturile foarte înalte (pentru arderea funinginei Diesel, de exemplu) filtrul realizat conform prezentei invenții mai prezintă avantajul de a putea fi alimentat la tensiuni joase, sub tensiunea de străpungere a izolației supraîncălzite. Acest avantaj se obține prin punerea electrică în paralel a grilelor și/sau rețelelor, succesive din care este alcătuit filtrul.

Claims (10)

1. Revendicări

   1. Filtru electrostatic cu pseudoelectret, caracterizat prin aceea că, în scopul măririi eficienței de filtrare particulelor micronice, este realizat din două conductoare electrice subțiri, fiecare izolat electric, lipite între ele, între care se aplică o diferență de potențial alternativă nesinusoidală, de foarte joasă frecvență, perechile de conductoare fiind dispuse ordonat fără răsucire sau cu o frecvență redusă a răsucirilor.
2. 2. Filtru, conform cu revendicarea 1, caracterizat prin aceea că o pereche de fire este îndoită succesiv, pe cât posibil fără răsucire, formând o grilă de perechi de conductoare paralele, o rețea fiind alcătuită prin intersectarea aproximativ ortogonală a două grile, sau dintre o grilă de conductoare bifilare și o grilă din fire de susținere, iar filtrul este realizat prin suprapunerea succesivă a unui număr de rețele.
3. 3. Filtru, conform cu revendicările 1 și 2, caracterizat prin aceea că rețelele succesive sunt dispuse decalat pe ambele direcții una față de alta, pentru ca aproape fiecare fascicul de gaz care a traversat un ochi al rețelei să debușeze de îndată peste o altă pereche de conductoare.
4. 4. Filtru, conform cu revendicările 1, 2 și 3, caracterizat prin aceea că filtrul obținut prin suprapunerea unui număr de rețele este pliat și rigidizat pentru a se obține într-un volum mic o suprafață de filtrare și o capacitate de înmagazinare superioară.
5. 5. Filtru, conform cu revendicările 1,2, 3 și eventual 4, caracterizat prin aceea că rețelele succesive sunt realizate cu pasul și diametrul conductoarelor electrice diferit, pentru a fi adaptat la granulația prafului.
6. 6. Filtru, conform cu revendicările 1, 2, 3 și eventual 4 și/sau 5, caracterizat prin aceea că pasul și diametrul conductoarelor unor rețele astfel alese ca, la aplicarea aceleiași diferențe de potențial ce alimentează filtrul, să genereze ozon.
7. 7. Filtru, conform cu revendicările 1, 2 și 3 și eventual și/sau 4, 5 și 6, caracterizat prin aceea că o rețea sau întreg filtrul, pe perioadele determinate de timp, este supus acțiunii unei surse electrice speciale, pentru a fi încălzit,
8. 8. Filtru, conform cu revendicările 1, 2, și 3 și eventual și/sau 4, 5, 6 și 7, caracterizat prin aceea că izolația conductoarelor electrice este realizată dintr-o peliculă rezistentă la temperatura înaltă, pentru arderea materialului colectat.
9. 9. Filtru, conform cu revendicările 1, 2,și 3 și eventual și/sau 4, 5, 6, 7 și 8, caracterizat prin aceea că grilele și/sau rețelele succesive sunt legate electric preponderent în paralel.
10. 10. Filtru, conform cu revendicările 1,2 și 3 și eventual și/sau 4, 5, 6, 7 și 8, caracterizat prin aceea că pelicula izolantă a conductoarelor electrice are pe suprafață catalizatori pentru tratarea chimică a gazelor.