RO109209B1

RO109209B1 - Fluid de foraj, apos

Info

Publication number: RO109209B1
Application number: RO14722691A
Authority: RO
Inventors: Michael Blezard; Michael John Williams; Boyd William Grover; William John Nicholson; Edward Tunstall Messenger
Original assignee: Albright & Wilson
Priority date: 1991-03-26
Filing date: 1991-03-26
Publication date: 1994-12-30

Abstract

Invenția se referă la un fluid de foraj, apos, constituitdin 5 ... 30 % în greutate un surfactant ales dintre surfactanți anionici și neanionici uzuali, 5 ... 20 % în greutate un electrolit conținând clorură de sodiu și, în rest, peste cantitatea minimă, adecvată formării unui agent surfactant structurat, în suspensie, particule solide suspendate, alese dintre bucăți de rocă, mamă, barită, calcită și hematită.

Description

invertiri se relerâ ia un 1 blid de foraj, apos, utilizai în iorarea găurilor desondă în sol pentru lubrifierea și răcirea utilajului de lorareși pentru a transporta bucățile de rocă de la suprafața solului.

Huidui de foraj, apos, este un fluid funcțional cuprinzând agenți de suprafață siruclurați, apoși, sub formă de sisteme iamciare sau de preferință sferulitice. eventual conținând solide în suspensii.

Se cunosc fluide funcționale utilizaie ca fluide de (orare, fluide de tăiere, fluide pentru instalații hidraulice, fluide pentru ’ij.iiislcr de căldură, mortare de construcție. lubri lianți.

Se știe că Fluid de forare este un fluid utilizat așa cum s-a specificat mai sus în forarea găurilor de sondă în sol, penlru lubri fierea și răcirea utilajului de forare șt pentru a transporta bucățile de rocă de la suprafața solului. Huidui de forare poate fi utilizat ca fluid de căptușite cu rolul de a curăța părțile laterale ale găurii de sondă înainte de cimentare. Fluidele de forare sunt utilizate in realizarea puțurilor adânci și a găurilor de sondă și, în mod special, a puțurilor de petrol și de gaze naturale. Convențional, termenul fluid de forare utilizat se referă la noroaie de construcție din tehnica civilă din domeniul construcțiilor, pentru a consolida puțuri și excavari împotriva prăbușirii pereților expuși contactului cu apa.

Prin formare se înțelege orice proces de modificare a formei unei piese solide prin intermediul unei scule, cu generarea unei fricțiuni, incluzând forarea, tăierea, așchierea, găurirea, lărgirea, îndoirea, ștanțarea, presarea sau prelucrarea cu ciocane,

Fluid de tăiere desemnează fluidele utilizate în formarea pieselor de lucru și în mod special, în industriile de prelucrare a metalelor pentru lubrifierea și răcirea burghielor și, de asemenea, pentru lubrifierea de formare, tăiere și așchiere, incluzând strunguri, ferăstraie, burghie, ștanțe, prese, broșe, alezoare sau pietre abrazive l ubrifiant repre/iniă în general un lluid uite reduce frecarea între suprafața în mișcare și se relerâ în mod special la fluide de tăiere, fluide de forare, fluide de lubrifiere pentru lagăre, angrenaje, mecanisme, articularii -i suprafețe de alunecare.

f luide pentru transfer de căldură se referă la fluide utili/ate pentru transferul de văldură de pe o suprafață mai caldă către o supralată mai rece. sau pentru stocarea căldurii. Fluide pentru instaiații hidraulice semnifică fluide care transmit presiunea și/sau energia cinetică într-o inslalație ^ι;^:,ί echipament hidraulic, instalații hidraulice de putere, frâne hidraulice si sisteme' de control, amortizoare și (arcuite logice fîuidice. Huid funcționalreprezintă un lubrifiant, un fluid penlru transfer de căldură, sau un fluid pentru instalații hidraulice, idectrolit reprezintă un compus ionic care disociază cel puțin parțial în soluție apoasă pentru a forma ioni și care în concentrație tind să reducă solubilitatea totală a agenților de suprafață (inclusiv a concentrației micelare) în asemenea soluții, printr-un efect de saliliere. Referirile la conținutul sau concentrația de electrolit se raportează la cantitatea totală de electrolit dizolvata, excluzând însă solidele în suspensie. Micelă se referă la o particulă care este, fie de formă sferică, fie de formă alungită, luând naștere prin aglomerarea moleculelor de agent de suprafață și având o rază mai mică decât dublul lungimii medii a moleculelor de agent de suprafață. într-o micelă, moleculele sunt așezate într-un mod caracteristic, astfel încât grupurile lor hidrofile de cap să fie situate pe suprafața micelei, iar grupurile lipofile de coadă să fie situate în interiorul micelei. Bistrat desemnează un strat de agent de suprafață de o grosime aproximativă de două molecule, format din două straturi paralele adiacente, fiecare conținând molecule de agent de suprafață dispuse astfel, încât fragmentele lipofile ale moleculelor să fie dispuse în interiorul stratului dublu notat bistrat, iar fragmentele hidrofile să fie dispuse pe suprafețele sale exterioare. Noțiunea de strat dublu este utilizata, de asemenea, incluzând straturile întrepătrunse, a căror grosime este mai mică decât două molecule. Un strat întrepătruns poate fi privit ca dublu strat în care cele două straturi componente se întrepătrund, cu un oarecare grad de suprapunere a grupărilor de coadă ale celor două straturi de molecule. Sferulită reprezintă un cmp sferic sau sferoidal, având dimensiuni cuprinse între 0,1 și 50 μια. Sferulitele pot fi deformate uneori sub formă de corpuri alungite, turtite sau în formă de pară. Veziculă semnifică osferulită conținând o fază lichidă, limitată de un bistrat Veziculă multiplă reprezintă o veziculă care conține una sau mai multe vezicule. Sferulitele prezente în sistemele de agenți de suprafață structurați sunt în mod caracteristic vezicule multiple concentrice. Fază lamelară semnifică un solid hidratat, sau o fază cristalină lichidă, în care mai multe straturi duble sânt dispuse într-o așezare practic paralelă nelimitată ca întindere, straturile duble fiind separate prin straturi de apa sau de o soluție apoasa și având o rețea cu intervale normale suficient de mari cuprinse între 25 și circa 150 mm, pentru a fi uș or detectabilă prin împrăștiere de neutroni sau prin difracție cu raze X, atunci când este prezentă în proporție mare într-o compoziție. în cazul de față, expresia faza lamelară exclude veziculele multiple concentrice.

Faza G se referă la o fază lamelară cristalină lichidă de tipul cunoscut, de asemenea, ca faza curată sau fază lamelară în literatura de specialitate. Pentru un agent de suprafață dat oarecare sau pentru un amestec de agenți de suprafață, faza G există în mod normal într-un interval îngust de concentrații Fazele G pure pot fi identificate în mod normal prin examinarea unui eșantion la un microscop cu polarizare, între polarizoare intersectate. Structurile ca4 racteristice sunt studiate conform unei lucrări cunoscute a lui Rosevear, JAOCS Vol.31 p.628 (1954) sau în J.Colloind and Interfacial science, Vol.20 Nr.4 P.500 (1969). Fazele G prezintă în mod normal un interval de repetiție cuprins între 50 și 70 μτα, în schemele de împrăștiere a neutronilor sau în difracția cu raze X. Faza G expandată semnifica o fază G cu un interval de repetiție de 110...150 μτα.

Faza G sferică, semnifică vezicule multiple formate din învelișuri practic concentrice din agent de suprafață dublu strat alternând cu intervale ale unei faze G expandate sau cu o fază apoasă sau cu o fază G. Ca o caracteristică, fazele G convenționale pot conține în proporție mică faza G sferică.

Leșie reprezintă o faza lichidă conținând electrolit, fază care se separă din, sau este amestecată cu o a doua fază lichidă conținând mai multă substanță activă și mai puțin electrolit decât faza de leșie.

Compoziția lamelară” semnifică o compoziție în care o parte importanta a agentului de suprafață este prezent sub forma unei faze lamelare, sau în care principalul factor de inhibare a sedimentării este o fază lamelară. Compoziție sferulitica reprezintă o compoziție în care o mare parte a agentului de suprafața este prezenta ca faza G sferică, sau care este în mare parte stabilizat la sedimentare prin intermediul unei faze G sferice. Agent de suprafață structurat reprezintă o compoziție fluida cu vâscozitate dependentă de forfecare și proprietăți de suspensionare a solidelor și care conține o mezofază a agentului de suprafață care poate fi, eventual, dispersată în aceasta sau amestecată cu o fază apoasa care este în mod caracteristic o leșie. Mezofaza poate, de exemplu, să conțină o fază G, sferulitica, în mod special fază G sferică, sau un solid hidratat lamelar. Agent de îngreunate reprezintă un mineral sub formă de particule insolubile în apă cu o densitate specifică mai mare de 3,5 și,

Ν de preferința, mai mare de 4. de exemplu, barită sau hametită. Noroi de forare este un fluid de forare care conține particule minerale în suspensie ca, de exemplu, bucăți de rocă sau agenți de îngreunare.

Se știe că problema generală a fluidelor funcționale constă în faptul că acestea trebuie să conțină, în general, uleiuri minerale, care constituie un agent poluant potențial și totodată un pericol de incendiu.

ieste cunoscut faptul că fluidele de forare sunt pompate în mod continuu în puțuri de petrol, in mod normal de-a lungul axului burghiului, prin deschideri practicate în burghiu, fiind forțate să iasă la suprafață prinlr-un interstițiu inelar situat între tija burghiului și partea laterală a găurii de sondă, antrenând fragmentele de rocă aflate în suspensie. La suprafață, aceste fragmente sunt separate de fluidul de forare, iar acesta este apoi recirculat. înainte de cimentare, noroiul înlocuit printr-un fluid de căptușire care transportă particulele libere din interiorul găurii de sondă, lăsând o suprafață curată și umedă adecvată aderării cimentului.

Anumite roci produc probleme deosebite în timpul forării sau excavării, datorită tendinței acestora de a se dezintegra în fluidul de forare, cu formarea unor suspensii fine, foarte dificil de separat din fluid, care rapid recirculate în sistem provoacă creșterea vâscozității. Principala problemă în acest sens este constituită de șisturi argiloase care se dezintegrează în general în prezența apei.

Un fluid de forare acceptabil trebuie să aibă o vâscozitate suficient de scăzuta pentru a putea curge ușor în condiții de forfecare, dar trebuie sa aibă totodată și proprietăți de suspensionare a solidelor. Pentru a satisface aceste cerințe contradictorii este necesar, de obicei, un fluid tixotropic. în plus, acesta nu trebuie să determine prăbușiri excesive ale rocilor de tipul marnei. în cazul utilizării pentru forarea puțurilor adânci, fluidul liebuiesă prezinte și stabilitate termică. liiiid.de a>emenea, importante m evitarea perderilor e^ce^ive de fluid în structura. /Voie !iecc-atίț' ent satisfăcute prin utilizarea ca fluid de forare, petrolul sau utilizarea unei emulsii de petrol în apă. Petrolul acoperă particulele de mar năși le protejează împotriva contactului cu apa. împiedicându-se astfel dezintegrarea acestora. Se creează astfel, însă problema de protecție a mediului înconjurător. mai ales în oprațiile de forare în coastă, la îndepărtarea bucăților de rocă. Pentru evitarea poluăiii accentuate, petrolul trebuie îndepărtai din ac.-sb· fragmente de rocă. înainte ca acestea să fie depozitate. Reducerea contaminării cu petro! este o operație dificilă si costisitoare, chiar in cazul acestor cantități mici de petrol rezidual, când Trebuie atinse nivele acceptate în mod curent, si în acest sens a apărut necesitatea înlocuirii fluidelor de forare bazate pe petrol.

Varianta utilizării unei soluții apoase conținând agenți de suspensionare polimerici sau dispersanți și/sau bentonită pentru suspensionarea fragmentelor de rocă este mai puțin dăunătoare mediului și oarecum mai accesibilă decât utilizarea noroaielor pe bază de petrol, dar numai în cazul forărilor de suprafață și atunci când formațiunea nu prezintă probleme speciale. Asemenea fluide apoase sunt inadecvate în cazul forării puțurilor adânci sau în cazul forărilor sau săpăturilor prin formațiuni cu conținut de marnă, (frecvent întâlnită în cazul excavărilor și al forării puțurilor de petrol). Acestea au o insuficientă stabilitate termică pentru a rezista temperaturilor înalte ale formațiunilor adânci și produc prăbușirea mamei. Calitățile de lubrifiere sunt, de asemenea, inferioare în general celor ale noroaielor pe bază de petrol.

Se cunosc numeroase încercări de îmbunătățire a performanțelor fluidelor de forare prin utilizarea unei diversități de aditivi speciali, (agenți de acoperire ρ*di mei η ι si 01111 enlrații mari de alec’) pentru favorizarea stabilizării măritei. Adiiou determină în mod subst-iiUiai. utilizarea ne,accesibilă a noroiului, da; nu conduc 'a obținerea unui fluid aposcu proprietăți adecvate pentru înlocuirea noroaielor pe bază de petrol pentru foraje adânci. Rațiunile de protecție a mediului impun din ce 111 ce mai acul companiilor petroliere adoptarea unor fluide pe bază de apă relaliv neaccepîabile si inferioare tehnic in locul noroaielor convenționale pe bază de petrol.

fluidele de taiere suni utilizale în mod normal prin aplicare pe suprafețe metalice pentru a taci si lubrifia bvaghieie și scuieie de taiere itc’iasiiate, cuțite de strunit, stanțe, prese, pietre abrazi'w. alezoare și broșe) și pentru îndepărtarea spânului.

Fluidul de tăiere este de obicei o emulsie de petrol în apă și conține diverși aditivi pentru îmbunătățirea lubrifierii și pentru a împiedica uzura suprafeței piesei. O problemă obișnuită legată de fluidele de tăiere este frecvența cazurilor de dermatite printre muncitorii care le utilizează în mod frecvent datorită aditivilor și/sau petrolului. Prezența petrolului poate fi. de asemenea, nedorită din rațiuni de protecție a mediului. Probleme similare apar și în cazul celorlalte fluide funcționale, inclusiv uleiuri minerale convenționale, lubrifianți și fluide pentru instalații hidraulice, care. în plus, prezintă și pericol de incendiu.

Domeniul detergenților și al lichidelor similare de curățare este nelegat de cel al obținerii lubrifianților și al fluidelor pentru instalații hidraulice. Problemele de rezolvat în cele două domenii nu sunt, în general, similare. Totuși, prepararea lichidelor de curățare necesită deseori prezența solidelor în suspensie. De exemplu, cremele de curățare dură a suprafețelor necesită prezența abrazivilor, iar detergenții puternici necesită agenți neaccesibili, care pot fi moderat solubili sau insolubili în apă. Aceste probleme se rezolvă prin utilizarea interacțiunii dintre electroliți și agenți de suprafață pentru realizarea unor structuri de suspensionare a solidelor bazate pe dispersii tixolropice sau pe interdispersii de acest fel, între mezofazelc agenților de suprafață și soluțiilor apoase de electrolit.

într-un brevet englez. GB nr.2123X46. este descrisa utiiiz.aiea unui agent de suprafață I; 1 m el a r intr-o <oluție de electroni cnîisicTnJ ,.,ΐ'.ι iiii oolergent lichid.

* 1 striieiur;, «Ρμma. de asemenea citată în < ut ηr 7 :tPxth ,ti'șî n.eident.il'icnia iii iâoo spetim, iiiu uîi .anuar de alte publicații, in toi miilete exemplilicafe. conține *'dispu η-.-re de sicrνI it e, fiecare eoiitiiiaiid mat mafie învelișuri sterice, de-meni desuprafată. alternând cu slraturi do -olcție do ek,

Sunt cunoscute >-> scrie de Oicvcic care descriu formule care prezintă o structură lamclară sau sferulitică:

AU nr. 482374; 507431; 522983; 537506;542079;547579: 548438: 550003: 555411; GB nr.855679; 855893; 882569; 943217; 955081; 1262280; 1405165; 1427011; 1468181; 1506427; 1577120; 1589971; 2600981; 2028365; 2031455; 2054634:2079305; CA nr.917031: 216492: DE nr.A1567656; 2447945; EP nr.0028038; 0038101: 0059280; 0079646; 0084154; 0103926: FR nr. 2283951: JPA-52-146407; JP-A-56-86999; SU nr.498331; 922066; 929545; US nr.2920045; 3039971; 3075922: 3232878; 3235505; 3281367; 3328309; 3346503; 3346504; 3351557; 3509059; 3374922; 3629125; 3638288: 3813349; 3956158: 4019720; 4057506: 4107067; 4169817; 4265777; 4279786; 4299740; 4302347.

în multe cazuri, structurile care ar trebui să fie prezente în formulele des crise sunt insuficient de stabile pentru a menține solidele în suspensie. într-un brevet GB nr.2153380 sunt descrise structuri sferulitice și metode de preparare a unei structuri compacte cu proprietăți de umplere, suficient de robuste pentru a rezista diverselor solicitări și tensiunilor termice dar suficient de mobile pentru a putea ti ușor turnate. Metodele necesită optimizarea concentrațiilor electrolitului în limite restrânse.

Intr-o cerere de brevet GB nr. 8906234.3 este descrisă utilizarea agenților de suprafață structurați ca suport pentru pesticide.

Cererea de brevet GB nr.891925 descrie căi de obținere a structurii unui agent de suprafață cu proprietăți de suspensionare a solidelor în sisteme practic fără electrolit. Fluidele funcționa le. inclusiv noroaiele de forare pe bază de petrol și unii lubrifianți, conțin proporții mici de agenți de supt a fală. ca agenți de emulsionare pentru petrol sau ca dispersant pentru noroi. Agenții de suprafață sunt prezenți în principal ca straturi înconjurând picăturile coloidale sau particulele de petrol sau de solid dispersat Protecția marnei în noroaiele de forare este în principal datorată acoperirii acesteia cu petrol. Proprietățile de suspensionare și caracterul tixotropic al noroaielor de forare bazate pe petrol se obțin prin interacțiunea stropilor dispersați de petrol. în cazul noroaielor fără petrol, protecția marnei este asigurată prin prezența polimerilor care încapsulează ireversibil particulele de rocă și sunt deci pierdute cantitativ la separarea rocii. Proprietățile de suspensionare a solidelor sunt obținute prin agenți de îngroșare polimerici (carboximetilceluloză de sodiu sau metacrilați). Aceștia tind să stabilizeze suspensia în contul mobilității fluidului.

Electroliții sunt utilizați, atât în noroaiele de forare pe bază de petrol, cât și pe bază de apă pentru controlarea activității apei. Dacă concentrația electrolitului este suficient de mare pentru a reduce activitatea apei din noroi la același nivel cu cel al mamei, nu va avea loc hidratarea ultimei. Totuși, dacă activitatea apei din noroi este prea scăzută, mama va tinde să se deshidrateze și să devină sfărâmicioasă, iar dacă este prea mare, mama va tinde să se hidrateze și să se dezintegreze, în afara cazului când există o barieiă nfoiecimre între marnă și mediul apo_s. D«n treieri·-ire. nu este posibila meiiiuiojea îi·ir-uit mod satisfăcător a electroiitului la nivelul optim, datorită fapt uliii eă siiatu! mineral conține săruri solubile care linei să se· dizolve în noroi, alterând continui»! electrolitului la trecerea acestuia prin ga ură.

în compoziția conform invenției se utilizează agenți de suprafață structurați apoși, care sunt în general mub mai ușor acceptabili din punct de vedere ···! protecției mediului înconjurător, în comparație cu uleiurile' minerale. \'u prezintă pericol de incendiu și în același timp pot avea proprietăți fizice identice r»au superioare și stabilitate chimică.

Compoziția, conform invenției, este constituită din 5...30% în greutate un surfactant ales dintre surfactanti anionici și neaniontei uzuali, 5...20% în greutate un electrolit conținând clorură de sodiu și, în rest, peste cantitatea minimă adecvată formării unui agent surfactant structurat în suspensie, particule solide suspendate alese dintre bucăți de rocă. marnă, barită, calcită și hematită.

Agenții de suprafață structurați apoși au proprietăți de lubrifiere surprinzătoare atât pentru rocă, cât și pentru metal, chiar în condițiile unor presiuni extreme și în absența unor aditivi adecvați. în plus, asemenea agenți de suprafață structurați demonstrează caracteristicile Teologice cerute pentru un fluid de forare, sau pentru un fluid din instalațiile hidraulice, și, de asemenea, demonstrează capacitatea de a suspensiona fragmente solide de rocă sau șpan, și, în mod surprinzător, protejează marna împotriva dezintegrării chiar în absența totală a oricărui produs uleios sau a unui polimer protector. Marna este protejată printr-o acoperire cu agent de suprafață. Fluidul este ușor separat din fragmentele de rocă, iar agenții de suprafață reziduali pot fi îndepărtați din aceste fragmente prin spălare cu apă. Fragmentele curate nu prezintă pericol ecologic și pot fi li depozitate în siguranță. Surfactantul apos este un agent de suprafață structurat prin interacțiunea surfactantului cu un electrolit dizolvat, de preferință un sistem sferulilic. 'Vipie, acesta conține o mezofază surfactant/apă, interspersată cu o fază apoasă sau cu o fază continuă de eiectrolit apos.

O caracteristică importantă și surprinzătoare a compozițiilor sferulitice utilizau· ui fluide de forare este pierderea de fluid scăzută În formațiune, care este mult mai mică decât în cazul fluidelor de {orareconvenționale, chiar fără aditivi normal necesari.

Agenții de suprafață -tru« tu ca îi pot li ușor realizați niii - r> Icuroa î ci moși a bilă pentru utilizare la temperaturi înalte ea forări adânci. Atât proprietățile de .suspeitsiouaie. uri și protecția marnei, sunt asigurate de către surfactant. de preferință împreună eu un eiectrolit dizolvat. Surlaclanlul poale acoperi în mod reversibil particulele de marnă. Poate fi utilă menținerea unei activități optime a apei. Agentul de suprafață este de preferința în compoziția de față o fază G sferică, fază lamelară dispersata sau micele. Se utilizează agenți de suprafață apoși ca și în fluidele funcționale.

Conform unui mod de realizare a compoziției, conform invenției, se utilizează aceiași agenți de suprafață ca și în fluide pentru instalații hidraulice.

Conform unui alt mod de realizare a compoziției, se utilizează aceiași agenți de suprafață ca și în fluide de transfer de căldură.

Intr-o altă variantă se utilizează agenți de suprafață structurați pentru reducerea frecării între suprafețe în mișcare.

Fluidul poate fi utilizat la lubrifierea suprafețelor de lăgăruire, a angrenajelor etc., constând în aplicarea pe acestea a unui agent de suprafață structuraζ apos.

în particular, compoziția se utilizează în forarea găurilor de sondă sau de prelucrare a metalului sau a altor piese. Se întrebuințează ca fluid de forare sau ca fluid de tăiere un surfactant structurat, apos. care este de preferință o soluție conținând micele surfactante, sau interspersate cu un solid lamelar, un surfactant sferulilic sau cu fază G în cantitate suficientă pentru a împiedica dezintegrarea marnei sau pentru a asigura protecția la uzură a suprafețelor metalice și pentru a menține fragmentele de rocă sau șpanul în suspensie în condiții normale de lucru.

Intr-un alt mod de realizare, se utilizează surfactanți structurați apoși în noroaie de construcție sau în fluide de că pțușire.

intr-ο altă variantă. un fluid funcțional conține un surfactant structural apos șl un inhibitor de coroziune dizolvat în acesta. Un noroi de forare conține un surfactant structurat apos care conține de preferință, (A) o faza apoasă continuă. (B) un solid lamelar. o structură surfactanfă sferulitică sau o fază G. inters persantă eu o fază apoasă. în cantitate suficientă pentru a conferi proprietăți de suspensionare a solidelor, și (C) particule solide de marnă și/sau agent de îngreunare în suspensie. Un fluid de tăiere sau un alt lubrifiant, într-o altă variantă, conține un surfactant structurat apos și aditivi pentru îmbunătățirea Iubrifierii și pentru reducerea uzurii.

Intr-un alt mod de realizare, un fluid de transfer de căldură conține particule solide cu capacitate calorică specifică ridicată (ferofosfor).

Compozițiile, conform invenției, conțin surfactanți de preferința în proporție de cel puțin 3%, mai des 4%, de exemplu de cel puțin 5% în greutate. Surfactanții pot constitui până la circa 35% în greutate din compoziție, deși din punct de vedere reologicse preferă utilizarea concentrațiilor mai reduse, de exemplu, mai puțin de 30%, uzual mai puțin de 25%, de preferință mai puțin de 20%, de exemplu 10...15% (în greutate).

Surfactantul poate, de exemplu, consta în principal din cel puțin o sare cu solubilitate moderată în apă a acidului sulfonic sau sulfuric monoesterificat, de exemplu, un sulfonat de alchilbenzen. sulfat de alchil. sulfat de alchileler. sullonatde olefină, sulfonat de alean, sulfat de alchilfenol, sulfat de alchiltenoleter. sulfat de alchiletanolamidă. sulfat de alchiletanolamidă eter, sau alfa sulfoacizi grași sau esterii acestora, fiecare având cel puțin o grupare alchil sau alchenil cu «S...22. mai des 10...20 atomi de carbon alifatici. Grupările alchil sau alchenil sunt. Je preferință, grupări primare cu cateriă dreaptă dar pol li.eventual, grupări secundare sau cu catenă ramificată. Expresia cier utilizată mai sus se referă la grupări oxialchilen sau grupări mono sau compuse de polioxialchilen (polioxietilen. polioxipropilen). gliceril, polioxielilen-polioxipropilen combinate sau grupări combinate gliceril-oxietilen. glicei il-oxipropiicn. sau grupări gliceriloxietilen-oxipropilen conținând în mod caracteristic 1...20 grupări oxialchilen. De exemplu, surlactanții sullonați sau sulfatați pot fi sulfonat dodecil benzen de sodiu, aufonat de hexadecilbenzen de sodiu, sulfonat de hexadecilbenzen de potasiu, sulfonat de dodecildimetilbenzen de sodiu, sulfat laurii de sodiu, sulfat gras de sodiu, sulfatoleil de potasiu, sulfat nronoetoxilauril de amoniu, sau sulfat de monoetanolaminacetil-10- mol etoxilat.

Alți surfactanți anionici utili, conform prezentei invenții, sunt reprezentați prin sulfosuccinați grași de alchil, sulfosuccinati grași de alchileter. sulfosuccinamați grași de alchil, sarcosinați de acil, tauride de acil, isotionați, săpunuri ca stearați palmitați. rezinați, oleați, linoleați. săpunuri din colofoniu și alchiletercarboxilați și saponine. Esterii fosfat anionici, inclusiv surfactanți naturali care apar (lecitină) pot fi, de asemenea, utilizați. In fiecare caz, surfactantul anionic conține cel puțin un lanț de hidrocarbură alifatică, cu 8 la 22, de preferință 10...20, în medie

12...18 atomi de carbon o grupare acidă ionizabilă (de exemplu, sulfo-, sulfat acid, carboxi, fosfono sau gruparea acidă fosfat) și, în cazul eterilor, una sau mai multe grupări gliceril și/sau 1...20 etilenoxi și/sau propilenoxi.

Surfactanții anionici preferați sunt săruri de sodiu (alte săruri de interes comercial fiind cele de potasiu, litiu, calciu, magneziu, amoniu, monoetanolarnină, dietanolamină, trietanolamină și alchilamine cu maximum 7 atomi de carbon alifatici (izopropilamina).

Surfactantul conține, de preferință, sau constă în surfactanți neionici. Surfactantul neionic poate fi de exemplu o alcanolamidă cu 10...22 atomi de carbon a unei mono- sau di- alcanotamine inferioare (de exemplu, monoetanolamidă sau dietanolamidâ din nucă de cocos sau din grăsime). Alți surfactanți neionici care pot fi eventual prezenți, includ alcooli etoxilați. acizi carboxilici etoxilați. amine etoxilate, alchilamide etoxilate, alchilfenoli etoxilați, esteri de gliceril etoxilați, esteri de sorbitan etoxilați, esteri fosfat etoxilați și propoxilați, butoxilați, combinații etoxi/propoxi și/sau butoxi analoge celor neionice etoxilate menționate mai sus, având grupări alchil sau alchenil cu 8...22 atomi de carbon, până la 20 grupări etilenoxi și/sau propilenoxi, și./ sau grupări butilenoxi sau oricare alt surfactant neionic incorporat până acum în compoziții detergente lichide sau sub formă de pulbere, de exemplu aminooxizi. Au de obicei, cel puțin o grupare alchil sau alchenil cu 8...22, de preferință, 10...20 atomi de carbon și până la două grupări alchil inferioare cu 1...4, de preferință

1...2 atomi de carbon.

Compozițiile pot conține surfactanți cationici, care conțin amine cuaternare cu cel puțin o catenă lungă (adică 12...22 atomi de carbon, caracteristic 16...20 atomi de carbon) de grupare alchil sau alchenil, eventual, o grupare benzii și, în rest, grupări alchil cu catenă scurtă ale celor patru substituenți (1...4 atomi de carbon). Acestea conțin, de asemenea, imidazoline, imidazoline cuaternare cu cel puțin o grupare alchil sau alchenil cu catenă lungă și amidoamine, amidoamine cuaternare cu cel puțin o grupare alchil sau alchenil cu catenă lungă. Sur109209 faclanții cualernari suni de obicei săruri de anioni cate conferă un grad de solubilitate în apă (de exemplu, formiat, acelat, lactat, tartral. clorura, melosulfat. elosullal. sulfat sau nitral). Deosebit de eficienți ea lubrifianți sunt surfactanții cationici cu două catene Iun si grase alchil (grupări de grăsime, săruri cuaternare bis tallowvl de amoniu și imidazolin).

Compoziția, conform invenției, poate conține de asemenea unul sau mai mulți surfactanți amfoterici care includ betaine. sulfobetaine și fosfobetaine. formate prin reacția unui compus terțiar adecvat de azot cu o grupare alchil sau alchenil cu catenă lungă cu un reactanl potrivit acid cloroacetic sau propansull’onă. Exemple de compuși terțiari ai azotului adecvați, includ: amine terțiare cu una sau două grupări alchil sau alchenil cu catenă lungă și eventual, o grupare benzii, alți substituenți fiind grupări alchil cu catenă scurtă; imidazoline cu una sau două grupări alchil sau alchenil cu catenă lungă și amidoamine cu una sau două grupări alchil sau alchenil cu catenă lungă. Surfactanții amfoterici sunt în general mai puțin preferați față de cei neionici sau anionici.

Tipurile caracteristice de surfactanți descrise mai sus constituie numai niște exemple de surfactanți care pot fi utilizați conform invenției. Orice surfactant poate fi inclus în compoziție.

Este de preferat, în general, ca surfactanții utilizați în compoziție să fie practic netoxici, în special, pentru fauna marină, și totodată practic stabili la temperaturi de peste 100°C, de preferință peste 120°C (în special, peste 150°C și, în cazul forării puțurilor adânci, peste 180°C).

Compușii electroliților dizolvați sunt constituenți deosebit de preferați ai compoziției conform invenției. Deși prepararea surfactanților structurați este posibilă și în absența electrolitului dacă concentrația surfactantului este suficient de mare, mobilitatea unor asemenea sisteme este deseori nesatisfăcătoare, lo dacă surfaclantul nu a fost ales cu deosebită grijă. Adăugarea de electrolit per mite prepararea unor surfactanți structurați conținând concentrații relativ scăzute de surfactant,

Electroliții adecvați cuprind metale alcaline solubile în apă. săruri de amoniu și de metale alcalino-pământoase, ale acizilor minerali tari. Sărurile de sodiu și de potasiu sunt preferate în mod special, mai ales clorurile. Totuși pot fi utilizate și sărurile de litiu, calciu st magneziu. Printre sărurile utile pot ti incluși fosfați, nilrați. fluoruri. fosfați condensați, fosfonati. acetați. formiați. citrați. Este deseori deosebit de convenabil, în cazul fluidelor de forare, să se realizeze compoziția prin diluarea unui concentrai de surfactant pe loc, cu saramură naturală (de exempiu. apă de mare). Aceasta poate fi utilizată pentru obținerea conținutului de electrolit în întregime a C>

sau, in parie, pentru fluidul de forare.

Electrolitul poate fi prezent în concentrații până la saturare. în mod caracteristic, cu cât este mai mică cantitatea de surfactant, cu atât mai mult electrolitul va trebui să formeze o structură capabilă să suporte materiale solide. Este de preferat, în general, să se utilizeze concentrații mai mari de electrolit și concentrații mai mici de surfactant și să se aleagă electroliții cei mai accesibili.Astfel, electroliții trebuie să fie prezenți în mod normal în concentrație de cel puțin 0,1% din greutatea totală a compoziției, mai des cel puțin 0,5%, adică mai mult de 0,75%, și, de preferință, mai mult de 1%. Uzual,concentrația este mai mică de 30%, mai des mai mică de 10%, adică mai mică de 8% în procente în greutate, în mod caracteristic, concentrația este cuprinsă între 1% și 5%.

Concentrația maximă de electrolit depinde, printre altele, de tipul structurii și de viscozitatea necesară. Pentru a se obține un echilibru satisfăcător între mobilitate și greutatea ridicată a solidelor în suspensie, se preferă realizarea unor compoziții cu structură sferulitică.

I oncenirația optima deelectrolit pentru orice tip particular și orice cantitate de surtactant poate fi obținută uzual prin observarea variației conductibilitătii electrice cu creșterea concentrației de electrolit. avandu-se în vedere valoarea conductibilitătii minime. Probele pot ii preparate și testate prin centrifugare timp de 30 min. modificându-se concentrația electroliîului pentru a se obține un mediu de suspensionaie care nu trebuie să se separe in două faze în centrifugă.

liste de preferat să se regleze concentrația electrolitului astfel. încât să se obțină o compoziție care să nu sedimenteze timp de trei luni lăsată la temperatura mediului ambiant, adică între 0 și 40'X'. Sunt de preterat în mod particular compoziții care nu prezintă semne de sedi mentare sau de separare, în două sau mai multe straturi după menținerea lor timp de ”2 h. la 100°C într-o autoclavă. Este de asemenea preferabil să se modifice conținutul de electrolit astfel încât să sc obțină o compoziție stabilă la forfecare, și de dorit, o compoziție a cărei viscozitate să nu crească în mod substanțial, după expunere la o forfecare normală.

Alternativ, poate fi adăugat suficient electrolit pentru a forma un sistem lamelar. adică prin adăugarea de suficient electrolit pentru ca mediul de suspensie lichid să se separe prin centrifugare timp de 17 h pentru a se forma o fază de leșie conținând puțin surfactant sau fără surfactant. Cantitatea de apă din formulă poate fi modificată pentru a se obține un echilibru optim între mobilitate și stabilitate.

In cazul noroaielor de forare și al fluidelor de căptușire, este deseori de dorit ca fluidul introdus să conțină concentrațiile necesare de surfactant de electrolit, pentru a se forma o structură de suspensie a solidelor. Totuși, sărurile din electrolit în contact cu roca prin care este forat locul de foraj pot fi uneori capabile să formeze o structură in situ numai prin introducerea unui surfactant js apos. Deseori se preferă să se introducă un sistem apos conținând o cantitate mai mică decât optimul de electrolit, pentru a se permite dizolvarea mineralelor electrolit din gaura de sondă.

Cantitatea de electrolit necesară depinde. de asemenea, de natura și de solubilitatea surfactantului, în general surfaclanții cu puncl de ceață ridicat necesitând mai puțin electrolit decât 'Uif.ictanții cu punct de ceață coborât. In cazul anumitor surfactanți, nu este necesar nici un electrolit. Surfactanții sau amestecurile surfactante care pot fi utilizate în amestecurile făr electrolit. conform prezentei invenții, sunt în mod caracteristic cele care formează o fază G la temperatura mediului dar nu formează, de preferință, o fază Mț, In general, surfactantul apos are un punct de ceață mai mare de 30°C, uzual mai mare de 40°C și de preferință mai mare de 50°C. Surfactanții apoși cu un punct de ceață peste 60°C, sunt cei mai adecvați. Alternativ sau în plus, surfactanții pot avea un punct de ceață invers sub 30°C, mai des sub 20°C, în mod special sub 10°C, de preferință sub 0°C. Surfactantții cu un punct de ceață invers sub -10°C sunt deosebit de utili. Punctele de ceață inverse sunt caracteristice pentru unii surfactanții neionici, la care creșterea temperaturii tinde să distrugă legăturile de hidrogen responsabile de hidratarea părții hidrofile a moleculei, făcând-o astfel mai puțin solubilă. Punctele de ceață normale sunt caracteristice surfactanților anionici sau cationicL Amestecurile de surfactanți anionici și neionici pot avea un punct de ceață normal și/sau un punct de ceață invers.

Se preferă, în general, ca surfactantul să fie prezent într-o concentrație de cel puțin 1%, cel puțin 3% din greutatea compoziției, uzual peste 5%, în special, peste 8% și, de preferință, de la 10 la 15%. O gamă caracteristică de concentrații ale surfactantului este cuprinsă între 6 și 10%, mai des între 7 și 12%. Alte concentrații ale surfactantului care pot fi iv utilizate suni 1...30%. adica 2...15% din greutatea compoziției. Se prefera concentrația surfacîantului să fie suficientă în prezența oricărui electrolit din formulă. pentru a se obține compoziții cu o viscozitate plastică măsurată cu un viscozimetru Fann de 0.0()5...().()35 Pa/sec., de preferință între 0.015 și 0.03 adică 0,02 și 0,025 Pa/sec. Se' preferă în mod particular ca fluidul să aibă un raport între punctul de curgere și viscozitatea plastică, în valoare de 50... 120 respectiv. “’Ο.,.Ά sati 85. exprimat în undați SI.

Concentrațiile de surfactant peste (>()% sunt posibile, dar inadecvate din punct de vedere al viabilității comerciale, cel puțin în cazul majorității utilizărilor precizate, conform invenției.

Surfactanții neionici și amestecurile de surfactanți neionici sunt preferate în mod special, în sistemele fără electrolit și anume amestecurile de etoxilați de alcooli grași, amestecuri de etoxilați de alcooli grași cu etoxilați de acizi grași sau amestecuri de alcooli etoxilați, propoxilați și etoxilați ai acizilor grași. De exemplu, sunt deosebit de utile amestecurile conținând unul sau mai mulți alcooli grași având în medie 10...20 atomi de carbon și/sau alcoxilați ai acizilor grași cu 5...15 grupări etilenoxi și/sau grupări propilenoxi. Alți surfactanți neionici care pot fi utilizați includ alchilfenoli alcoxilați. amine alcoxilate, sorbitan alcoxilat sau glicerol. esteri ai acizilor grași și alcanolamide, de exemplu, mono- sau dietanolamidă de nucă de cocos și amestecuri ale acestora.

Noroaiele de forare conțin solide suspendate care pot conține fragmente de rocă, ca de exemplu, mamă, și/sau pot conține agenți de îngreunate (barită sau hematită). Cantitatea totală de solid în suspensie poate varia în mod caracteristic între circa 5% în greutate până la circa 60% în greutate, sau, de preferință, între 10 și 50%, de exemplu, 35...45%.

De preferință, pentru asigurarea unei greutăți specificce între 1 și 1,8 se adaugă suficient agent de îngreunate.

1/ste de preferat, ca fluidele funcționale, conform invenției, să aibă proprietăți spumante scăzute. Cum aceasta se poate realiza prin alegerea unor surfactanți cu spumate redusa, se pot include antispumanți, ca antispumanți pe bază de ulei siliconic. fosfat esteri, alcooli grași sau mai puțin preferabil, uleiuri din hidrocarburi. De obicei, antispumantul este necesar în proporție de 0.1 până ia 5% din greutate. Compoziția poate cuprinde eventual un agent de suspensionare (de exemplu, carboximetil celuloză sau polivinii pirolidona), de obicei în cantități de până ia 5%. de exemplu. 0.5 la 2%. din greutate. Din motive reologice. se preferă totuși evitarea utilizării unor asemenea agenți de suspensionare.

Se preferă ca noroaiele de forare, conform invenției, să fie practic fără ulei sau solvenți organici, fie solvenți miscibi 1 i în apă ca alcooli mono- sau polihidroxi inferiori, cetone sau polieteri sau solvenți imiscibili în apă ca hidrocarburi aromatice și, de asemenea, fără uree, benzen sulfonat. sau alchilbenzensulfonați inferiori, Solvenții tind sa se amestece cu structura surfacîantului, necesitând utilizarea unor cantități substanțial crescute de surfactant și/sau electrolit Aceștia măresc, de asemenea, costul formulei, fără a îmbunătăți în general, performanțele acesteia. Uleiurile și solvenții sunt în plus foarte de nedorit din motive de protecție a mediului. Din aceste motive, se preferă ca, dacă sunt totuși prezente, uleiurile și solvenții să fie fiecare în proporție mai mică de 10%, mai bine sub 50%, și mai bine sub 1%, de exemplu, sub 0,5 %. uzual sub 0,1% și cel mai obișnuit sub 0,05%, în greutate, în funcție de greutatea compoziției.

Fluidele de tăiere și lubrifianții pentru lagăre și angrenaje, conform invenției, pot eventual conține cantități mici de uleiuri minerale sau vegetale, sau lubrifianți solizi (de exemplu, grafit î n suspensie sau emulsie) în surfactantul structurat apos.

Se preferă ca agenți polimerici de îngroșare ca materiale de bază să lipsească sau sa fie prezente în concentrații sub 5%, de preferință sub 0,5%, nefiind 5 necesari pentru stabilizarea compoziției și mărind viscozitatea suspensiilor.

Noroaiele de forare sau alte fluide funcționale, conform invenției, pot eventual conține agenți de structurare auxiliari 10 (bentonită), dar asemena adiții sunt în mod normal nenecesare pentru prevenirea pierderilor de fluid și pot fi în detrimentul proprietăților reologice.

Dacă este prezentă, bentonită nu trebuie 15 să depășească 5% din greutatea compoziției totale. Totuși, fluidele de forare, conform invenției, pot în general tolera prezența bentonitei derivată accidental din mineralele prezentate în gaura de 20 sondă.

Noroaiele de forare pot conține, eventual, grafit în suspende, pentru îmbunătățirea proprietăților de lubrifiere.

Compoziția poate, eventual, conține un bioacid ca glutaraldehidă sau de preferință o sare de tetracis-hidroximetilfosfoniu sau un amestec al acestora cu glutaraldehidă pentru a împiedica creșterea bacteriilor reducătoare de sulf care pot cauza coroziunea țevilor și alterarea fluidului.

Lubrifianții pot conține aditivi inhibitori de coroziune, fosfit esteri, fosfonați, polifosfonați, cromați și săruri de zinc. Inhibitorul de coroziune este, de preferință, un agent organic chelatic sau un alt inhibitor de coroziune pentru suprafețe metalice în soluții apoase.

Se dau, în continuare, 15 exemple de realizare, a compoziției conform invenției.

In tabelul 1, sunt prezentate 5 compoziții reprezentând primele 5 exemple. Proporțiile componentelor compoziției sunt exprimate în greutate și raportate la greutatea totală a compoziției. Tabeiul 1

Exemplul	1	2	3	4	5
AES	3,2	3	2,65	_	_
IPABS	6,4	7	4,02	—	—
LABS		—	—	10,7	10,7
AO	-	—	—	2,1	2,1
DEABS	—	—	—	2,1	2,1
KCL	1	—	1	1,2	1,0
KA	-	0,4	-	-
Punct de curgere Nm	35,43	24,42	18,19	6,22	4,79
Viscozitatejnastica (Pas)	0,015	0,043	0,021	0,025	0,02
YP/PVxlO'⁷	23,62	5,68	6,66	2,49	2,4
Recuperarea marnei la R.T.	94,8	96,2	97,8	95,8	91,2
Recuperarea mamei la 60°C	-	92,0	93,2	91,8	87,0

AES este sodiu alchil cu 12 ... 16 atomi de carbon și trei moli sulfat etoxi;

IPABS reprezintă izopropilamină alchil linear cu 10...14 atomi de carbonbenzen sulfonat;

LABS este sodiu-alchil linear cu 10... 14 atomi de carbon benzen sulfonat;

AO este oxid de dimetilamină alchil cu 12...16 atomi de carbon;

DEABS este sulfonat de dietanolamină alchil linear cu 10...14 atomi de carbon, benzen;

KC1 este clorură de potasiu;

KA este acetat de potasiu. Compozițiile din exemplele 1, 2 și prezentate în tabelul 1 sunt soluții micelare limpezi. în exemplele 4 și 5 sunt prezentate compoziții sferulitice opace.

în toate cele 5 exemple se pot suspensiona 50 g barită în 350 ml la 80°C timp de 18 h.

Exemplul 6. Un noroi de forare a fost preparat prin suspensia a 1118,7 g 5 barită în 1500,0 g soluție apoasă de concentrație 10% de IPABS. Ultima este o compoziție sferulitică opacă, iar noroiul formează o suspensie stabilă.

Exemplul 7. Un noroi de forare se 10 prepară prin suspensia a 1028,8 g barită și 3 g antispumant siliconic în 1500 g compoziție sferulitică apoasă conținând 2,25% dietanolamină, 10,5% LABS și 2,25% aminoxid. 15

Exemplul 8, Un noroi de forare se prepară prin suspensia a 1094,6 g barită,

37,5 g bentonită și 3 g antispumant siliconic în soluție apoasă de concentrație 10% de IPABS. 20

Exemplul 9. Un noroi de forare adecvat utilizării conține 8% LABS, 8% dietanolamidă din nucă de cocos și 4% clorură de sodiu.

Exemplul 10. Produsele din exemplele 6, 7 și 8 se compară cu un noroi comercial pe bază de ulei, pentru sedimentare utilizând un tub de test înclinat Un tub de 1...40 cm conținând compoziția pentru testare, înclinat la 45° față de verticală, se menține timp de 120 L La sfârșitul acestei perioade este vizibilă separarea unei faze mai puțin opace în porțiunea de vârf, lungă de 35 cm, în noroiul supus testării pe bază de ulei, o asemenea separare nefiind vizibilă în probele, conform invenției.

Exemplul 11. Un noroi uzual pe bază de ulei se compară cu produsele din exemplele 6 și 7 în filtrare la presiune statică scăzută. Aceasta indică tendința noroiului de a pierde fluid în formație. Rezultatele sunt redate în tabelul 2 de mai jos.

Tabelul 2

Compoziția uzuală pe bază de ulei (comparativ)	Exemplul 6	Exemplul
Grosimea plăcii filtru 1 mm Consum de filtrat 3,5 ml	mai mic de 1 mm 3,6 ml	mai mic de 1 mm 1,7 ml

Exemplul 12. Proprietățile lubrifiante ale compoziției descrise în exemplul 9 se testează utilizând o metodă FALEX. 25

Un fus metalic curat se rotește între două blocuri V cu o sarcină crescătoare progresiv scufundat în lubrifiantul de tesL fără circulație.

Compoziția, conform invenției, se 30 compară cu trei alți lubrifianți și anume cu apă, ulei mineral și o suspensie de bentonită. Toți cei trei lubrifianți de comparație cedează la 500 N, 1000 N, și la 1500N. Compoziția, conform invenției, 35 dimpotrivă, lubrifiază excelent în toate cazurile de încărcare, inclusiv la o sarcină maximă de 4000 N. Acesta este un lubrifiant care a trecut testul, fără nici o problemă.

Exemplul 13. Diferiți surfactanți structurați se compară cu apă, uleiuri minerale și soluții surfactante nestructurate, din testul din exemplul 12. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3 în care procentajele sunt calculate în greutate față de greutatea totală a amestecului. Lubrifianții sunt prezentați în ordine crescătoare performanțelor în cadrul testului. Numai ultimii trei lubrifianți au trecut întregul test fără probleme.

Tabelul 3

Lubrifiant	Coeficient de frecare *	Avarie
Apă Ulei mineral conținând aditivi E.P. (Tellus RIO)	0,107	7 s la 750 N
0,065	44 s la 750 N
Ulei mineral fără aditivi (Turbo’ T68)	0,048	6 s la 1250 N
30% LABS (nestructurat) Exemplul 1	0,050	45 s la 1500 N
(structură lamelară)	0,048	54 s la 1500 N
14% LABS 6% OB (sferulitic)	0,042	13 s la 200 N
10% IPABS (sferulitic)	0,038	45 s la 2500 N
3% IPABS, 12% AES, 4% NaCl (sferulitic)	0,053	41 s la 2750 N
12% LABS, 8% AE, 3% NaCl (sferulitic)	0,031	41 s la 3500 N
50% IPABS (faza G) 8% LABS, 8% dietanolamidă de nucă de cocos,	0,024	57 s la 4000 N
4% NaCl (sferulitic) 20% LABS, 10% dietanolamidă din nuca de	0,024	51 s la 4250 N
cocos (sferulitic)	0,028	nici o avârte la 4500N
3% LABS, 12% IPABS, 2% NaCl (sferulitic)	0,026	nici o avarie la 4500N
25% imidazolină ** (sferulitic)	0,020	nici o avarie la 4500N

* Coeficienții de frecare sunt măsurați imediat înainte de avarie/concluzia testului. ♦· l-metil, 1-tallowamidoetil, metosulfat de 2-tallowylimidazolină.

Exemplul 14. Un fluid pentru instalații hidraulice bazat pe ulei mineral are un punct de aprindere de 103°C. Nici unul din exemplele, conform invenției, descrise mai sus, nu prezintă un punct 5 de aprindere măsurabiL

Exemplul 15. Compozițiile penultime prezentate în tabelul 3, pot fi utilizate ca uleiuri de tăiere într-un atelier mecanic. Acestea pot fi utilizate cu succes în locul uleiurilor de tăiere convenționale, la burghie, cuțite de strung, ferăstraie, asigurând o prelucrare fină a metalului, cu pierderi reduse, prin plesnire și fără alte inconveniente, în condițiile prelungirii duratei vieții burghielor și a mu10 chiilor active ale sculelor.

Claims

Revendicare

Fluid de foraj, apos, cuprinzând agenți surfactanți și electroliți, caracterizat prin aceea că este constituit din 5...30% în greutate un surfactant ales dintre surfactanți anionici și neanionici uzuali,

5...20% în greutate un electrolit conținând clorură de sodiu, și în rest, peste cantitatea minimă adecvată formării unui agent surfactant structurat în suspensie, particule solide suspendate alese dintre bucăți de rocă, marnă, barită, calcită și hematită.